Antena Căutare

Dănuț Lupu, închis pentru că a condus fără permis, duce viață grea cu deținuții. Regula pe care a încălcat-o după gratii

Dănuţ Lupu a fost condamnat la 7 luni şi 10 zile închisoare, după ce a fost prins de două ori conducând fără permis, judecătorii fiind obligaţi să-i aplice o pedeapsă cu executare. În închisoare, ar avea probleme mari cu colegii de celulă.

Galerie
Dănuț Lupu, închis pentru că a condus fără permis, duce viață grea cu deținuții. | Hepta.ro

În decizia rămasă definitivă pe 23 iulie 2020, Curtea de Apel Galaţi stabilise un termen de supraveghere de doi ani, timp în care Dănuţ Lupu nu avea voie să mai săvârşească o faptă penală, în caz contrar pedeapsa cu suspendare transformându-se în una cu executare, iar acest lucru s-a și întâmplat.

Citește și: Simona Halep vinde casa din Snagov în care a locuit cu fostul soț. Ce preț uriaș cere pentru vila cu 9 camere și sală de fitness

Dănuț Lupu, probleme în închisoare, după ce ar fi încălcat niște reguli nescrise în închisoare

Potrivit RomâniaTV, Dănuț Lupu ar fi mâncat o ceapă care ar fi fost al unui alt coleg, lucru care a provocat mici disensiuni în celulă, iar apoi, după ce și-ar fi cumpărat o pâine feliată a scăpat pe jos o felie, pe care mai apoi a ridicat-o de jos a umflat-o și a mâncat-o. Dacă pare un gest banal la prima mână, ei bine, în închisoare, potrivit legilor nescrise, acest lucru este grav și încalcă conduita deținuților.

Articolul continuă după reclamă

Aceeași sursă notează că acest lucru este condamnabil în închisoare, podeaua fiind considerată a fi “spurcată”. Dănuț Lupu ar fi fost criticat de colegii săi, iar fostul fotbalist le-ar fi explicat faptul că nu a mai făcut închisoare în România și nu știa deloc de această regulă.

Citește și: Un apropiat al Simonei Halep face noi dezvăluiri în cazul suspendării de patru ani pentru dopaj. Cum îi ia apărarea sportivei

Dănuţ Lupu a fost condamnat la 7 luni şi 10 zile închisoare

În dimineaţa zile de 23 octombrie 2017, Dănuţ Lupu se deplasa de la Slănic Moldova spre casă la volanul unui autoturism BMW X5, fiind însoţit de un prieten. Când trece prin judeţul Vrancea, fostul fotbalist produce un accident auto pe DN2 E85, soldat cu pagube materiale. Un echipaj de la Poliţia Rutieră soseşte la locul accidentului, îl legitimează pe şofer şi constată că avea permisul de conducere anulat încă din anul 2001.

Este trimis în judecată, iar în timpul procesului susţine că maşina aparţinea prietenului său, iar el a preluat conducerea autovehiculului, deoarece amicului i se făcuse rău, potrivit Agerpres.

Judecătorii dau dovadă de clemenţă şi îi aplică o pedeapsă blândă, având în vedere că îşi recunoscuse vinovăţia, iar infracţiunea era una minoră. Astfel, Judecătoria Focşani îl condamnă la 8 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, scăzută de Curtea de Apel Galaţi la 6 luni, tot cu amânare.

În motivarea condamnării, un magistrat de la Judecătoria Focşani şi-a exprimat convingerea că "incidentul ce face obiectul cauzei va fi un eveniment care nu se va mai repeta în viaţa inculpatului (Dănuţ Lupu). Fiind o persoană la vârsta maturităţii, studii superioare, are capacitatea de conştientizare a faptei sale şi a urmărilor acesteia, astfel că va adopta pe viitor o atitudine de respectare întocmai a normelor juridice de convieţuire socială".

Citește și: Dănuț Lupu merge la închisoare. De ce este trimis în spatele gratiilor fostul fotbalist. Judecătorii, obligați să-i dea pedeapsa

Vezi mai multe ştiri de ultimă oră pe observatornews.ro

Noi cutremure în România! Unde au avut loc și ce magnitudine au avut acestea... ANPC a amendat și închis mai multe unități din Mall Băneasa. Inspectorii au găsit gândaci și șoareci morți...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 17 mai  2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 4,7 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru joi
Rezultate Loto, 17 mai 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 4,7 milioane de euro. Ce premii sunt în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto azi, 17 mai 2026. Numerele câștigătoare de duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 17 mai 2026. Numerele câștigătoare de duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Cum arată Dilan Çiçek Deniz cu părul scurt. Actrița este total schimbată, a apărut așa la Cannes
Cum arată Dilan Çiçek Deniz cu părul scurt. Actrița este total schimbată, a apărut așa la Cannes Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Cel mai mare lac din lume dispare și odată cu el dispar ecosisteme și mijloace de trai
Cel mai mare lac din lume dispare și odată cu el dispar ecosisteme și mijloace de trai Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Nicușor Dan a nominalizat-o ca premier pe Delia Velculescu? Vine de la FMI
Nicușor Dan a nominalizat-o ca premier pe Delia Velculescu? Vine de la FMI BZI
„Programul de drone” al MAI: 116 milioane euro, gata să zboare la firme cu zero angajați
„Programul de drone” al MAI: 116 milioane euro, gata să zboare la firme cu zero angajați Jurnalul
Controverse după votul Moldovei la Eurovision 2026. România a primit doar 3 puncte din partea juriului
Controverse după votul Moldovei la Eurovision 2026. România a primit doar 3 puncte din partea juriului Kudika
Ce înseamnă „Bangaranga”, piesa cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026
Ce înseamnă „Bangaranga”, piesa cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026 Redactia.ro
Bazinul de 3 milioane de euro inaugurat de două ori. Prima tăiere de panglică a fost în campania electorală
Bazinul de 3 milioane de euro inaugurat de două ori. Prima tăiere de panglică a fost în campania electorală Observator
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x