Antena Căutare

Fostul papă Benedict al XVI-lea le-a cerut iertare tuturor celor cărora „le-a făcut rău”, în testamentul său spiritual

Fostul papă Benedict al XVI-lea, care a murit la vârsta de 95 de ani, pe data de 31 decembrie 2022, a lăsat un testament spiritual în care le-a cerut iertare tuturor celor cărora „le-a făcut rău”.

Galerie
Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit pe 31 decembrie 2022 la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, la vârsta de 95 de ani | Profimedia

Fostul papă Benedict al XVI-lea avea un testament spiritual redacat încă din anul 2006. După moartea sa, testamentul său a fost publicat. Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit pe 31 decembrie 2022 la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, la vârsta de 95 de ani.

În cea mai mare parte a pontificatului său, Biserica Catolică s-a confruntat cu acuzații, reclamații legale și rapoarte oficiale privind zeci de ani de abuzuri săvârșite de către preoți. În testamentul spiritual, papa emerit Benedict al XVI-lea le-a cerut iertare tuturor celor „cărora le-a făcut rău într-un fel sau altul”.

Citește și: De ce Patriarhul Daniel nu a putut să mai slujească în noaptea dintre ani. Ce probleme de sănătate are

Ce a lăsat scris fostul papă Benedict al XVI-lea în testamentul său spiritual

Articolul continuă după reclamă

„Tuturor celor cărora le-am făcut rău într-un fel sau altul, le cer iertare din adâncul inimii”, scrie în testamentul spiritual al fostului papă Benedict.

„Mă rog ca pământul nostru să rămână un pământ al credinţei şi vă implor, dragi compatrioţi: nu vă lăsaţi îndepărtaţi de credinţă . Am trăit multă vreme transformări în domeniul ştiinţelor naturale şi am putut observa cum, din contră, aparente certitudini împotriva credinţei s-au volatilizat. Şi vreau să mulţumesc Domnului pentru frumoasa mea patrie de la poalele Alpilor. Bavaria, unde am văzut strălucind splendoarea Creatorului însuşi. Şi, în fine, mulţumesc lui Dumnezeu pentru frumuseţea pe care am putut să o experimentez în toate etapele călătoriei mele, dar mai ales la Roma şi în Italia, care a devenit a doua mea patrie”, mai scrie Benedict al XVI-lea în testamentul său spiritual”, se mai arată în testamentul spiritual redactat în 2006, potrivit CNN.

Fostul papă a condus Biserica Catolică timp de mai puțin de opt ani, până când, în 2013, a devenit primul Papă care a demisionat de la Grigore al XII-lea în 1415. Secole de-a rândul, până la Fostul Papă Benedict al XVI-lea, papii au condus Biserica Catolică până la moartea lor.

Benedict și-a petrecut ultimii ani la mănăstirea Mater Ecclesiae, aflată între zidurile Vaticanului.

Citește și: Îngrijorare la Vatican, după ce Papa Francisc a cerut să fie dus în scaunul cu rotile mai aproape de cei care-l aşteptau

Succesorul său, Papa Francisc, a declarat că l-a vizitat frecvent acolo.

Deși fostul suveran pontif era bolnav de ceva timp, Sfântul Scaun a precizat că a avut loc o agravare a stării sale din cauza vârstei înaintate.

Miercuri, Papa Francisc a făcut apel la ultima sa audiență din acest an la Vatican să "se roage o rugăciune specială pentru Papa emerit Benedict", despre care a spus că este foarte bolnav.

Născut Joseph Ratzinger în Germania, Benedict avea 78 de ani când, în 2005, a devenit unul dintre cei mai în vârstă papi aleși vreodată.

Câte zile libere legale vor avea angajații care lucrează în sectorul public în anul 2023. Este vorba de șase minivacanțe... De ce Patriarhul Daniel nu a putut să mai slujească în noaptea dintre ani. Ce probleme de sănătate are...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe șoferii
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x