Antena Căutare

Leguma de sezon care a ajuns să coste mai multe decât un kilogram de carne. Prețurile din piață au explodat

Legumele de sezon au apărut deja pe tarabele din piață, însă prețurile exorbitante îi țin departe pe mulți clienți. Costurile pentru o porție pentru întreaga familie depășesc câteva zeci de lei și e posibil să crească și mai mult în zilele care urmează.

Odată cu primele zile de primăvară pe tarabele piețelor apar și primele legume de sezon. Cu toate acestea, piețarii riscă să rămână cu produsele nevândute din cauza prețurilor exorbitante. De departe, cel mai mare preț îl au urzicile. Planta care stă la baza unui fel de mâncare din bătrâni, în uneșe bucătării este considerată o delicatesă, iar costurile sunt pe măsură.

Cât a ajuns să coste un kilogram de urzici în piață. Prețurile trufandalelor le depășesc pe cele ale cărnii

Urzicile, loboda, leurda, ceapa verde şi salata au umplut tarabele pieţelor din Capitală, transmite observatornews.ro. Însă, prețul acestora este cu mult mai mare decât anul trecut. Dacă în 2022 un kilogram se vindea cu aproximativ 25 de lei, acum clienții nu găsesc nicăieri prețuri sub 45 de lei, fiind comparabile cu costurile unul kilogram de carne de vită sau de porc.

Citește și: Beneficiile consumului de urzici. De ce e recomandat să le incluzi în dieta ta

O pungă de 200 de grame de urzici se vinde cu 5 le, dar nici celelalte trufandale nu au scăpat de majorări. Un kilogram de spanac ajunge la 6 lei, iar pentru 10 legături de ceapă verde clienții au trebui să scoată din buzunar 10 lei, mai spune aceeași sursă.

Producătorii spun că nici vânzările nu mai sunt ca altădată, iar dacă nu majorează preţurile, vor ieşi în pierdere. În plus, la acest pe lângă faptul că este o legumă de sezon, se mai adaugă și faptul că tocmai a început postul Paștelui, iar verdețurile sunt la mare căutare în această perioadă.

Citește și: Rețetă de urzici și rețetă de ștevie, preparate de Vlăduț de la Neatza cu Răzvan şi Dani

Veștile nu sunt însă îmbucurătoare, iar cei care s-au gândit să aștepte să mai treacă ceva timp până să își umple figidere de legume de sezon, s-ar putea păcăli și mai tare. Din cauza vremii schimbătoare, culturile au fost grav afectate, iar prețurile ar putea crește și mai mult până la finalul lunii.

Deși urzicile sunt acele plante care, în contact cu pielea, produc urticarie, inflamația însoțită de usturime și prurit intens, dacă sunt culese și consumate corect, acestea au o mulțime de proprietăți miraculoase pentru organism.

Planta are un conținutului ridicat de vitamina A, B2, C, K, acid acetic, acid formic și săruri minerale și se găsește aproape la orice colț al străzii, dar nu mulți se încumetă să o culeagă, potrviti Libertatea.ro.

Acestea se adună purtând mănuși și bluză cu mânecă lungă, atunci când plantele ating înălțimea de 15-20 de centimetri. Pentru a profita din plin de proprietățile lor terapeutice, din urzică se folosesc iart și rădăcina, acolo unde acestea își depozitează peste iarnă substanțele de rezervă.

Citește și: Sos pesto de urzici cu nuci. Un sos de primăvară plin de beneficii asupra organismului

Mesajul durerors al soției lui Mihai Șora, în ziua înmormântării filosofului: "Iubitule, poate nu mai simt eu frigu... A început postul Paștelui 2023. Cum se ține corect si de ce este cel mai greu post din an...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mărțișor 2026: Felicitări cu „O primăvară frumoasă”, urări și SMS-uri pentru femei de 1 Martie
Mărțișor 2026: Felicitări cu „O primăvară frumoasă”, urări și SMS-uri pentru femei de 1 Martie
Ce efecte are consumul zilnic de apă minerală asupra organismului: beneficii și posibile riscuri
Ce efecte are consumul zilnic de apă minerală asupra organismului: beneficii și posibile riscuri Catine.ro
Obiceiuri, tradiții și superstiții de 1 Martie. Ce e bine să faci de Mărțișor ca să ai noroc tot anul
Obiceiuri, tradiții și superstiții de 1 Martie. Ce e bine să faci de Mărțișor ca să ai noroc tot anul
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Viața unui francez la București, la mijlocul anilor 2000: „Am ieșit cu TAB-ul de pe stadion. În oraș, arătam legitimația și toți polițiștii ne făceau pârtie”
Viața unui francez la București, la mijlocul anilor 2000: „Am ieșit cu TAB-ul de pe stadion. În oraș, arătam... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit un AVC la doar 36 de ani
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit... Elle
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este izbitoare
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spanac cu ciuperci și năut. Una dintre acele mâncăruri simple, dar hrănitoare
Spanac cu ciuperci și năut. Una dintre acele mâncăruri simple, dar hrănitoare HelloTaste.ro
Români blocați în Dubai.
Români blocați în Dubai. "Trebuia să plecăm spre casă şi au început bombardamentele. Zboară rachetele... Antena3.ro
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri useit
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!”
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!” BZI
Zodii norocoase martie 2026: cine profită de Mercur Cazimi
Zodii norocoase martie 2026: cine profită de Mercur Cazimi Jurnalul
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează din nou un cuplu?
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează... Kudika
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii Redactia.ro
Caracatiţa din spatele afacerilor cu peşte. Cultura şpăgii a dus calcanul aproape de dispariţie
Caracatiţa din spatele afacerilor cu peşte. Cultura şpăgii a dus calcanul aproape de dispariţie Observator
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular MediCOOL
Fursecuri fragede cu cremă fină. Rețetă de mărțișoare dulci
Fursecuri fragede cu cremă fină. Rețetă de mărțișoare dulci HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută UseIT
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x