Cel mai negru scenariu! Ministrul Sănătății a făcut dezvăluirea momentului: „Atunci se impune starea de urgență”
Nelu Tătaru, dezvăluirea momentului, în ziua în care România a înregistrat recordul absolut al numărului de îmbolnăviri.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 09 Iulie 2020, 20:24 | Actualizat: Joi, 09 Iulie 2020, 20:25- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, într-un interviu acordat joi Agerpres, că România nu a depăşit primul val al pandemiei de coronavirus şi că „asistăm la a II-a cocoaşă a primului val”, după ce pe teritoriul ţării au fost înregistrate 614 cazuri noi.
„De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi.
Odată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri. O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni”, a spus Tătaru.
Ministrul Sănătății a dezvăluit condițiile ce vor duce la decretarea stării de urgență.
„Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată. (...)
Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă.
În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru.
Întregul interviu poate fi urmărit în înregistrarea video de mai jos: