Antena Căutare

(P) Peste 600 de copaci plantați de voluntarii P&G și Carrefour România pe Valea Buzăului

Procter & Gamble și Carrefour România își continuă parteneriatul cu o nouă acțiune dedicată protejării mediului. Voluntari din cadrul celor două companii s-au implicat într-o acțiune de plantare de puieți pentru completarea unei plantații demarate acum un an de către autoritățile locale în zona Cislău.

Galerie
Procter & Gamble și Carrefour România își continuă parteneriatul cu o nouă acțiune dedicată protejării mediului. Voluntari din cadrul celor două companii s-au implicat într-o acțiune de plantare de puieți pentru completarea unei plantații demarate acum un an de către autoritățile locale în zona Cislău.

Inițiativa sprijină adaptarea ecosistemului la schimbările climatice prin plantarea de puieți din specii diverse – stejar, frasin, paltin și cireș - într-o zonă de deal, contribuind astfel la transformarea unui teren într-un nou habitat forestier.

La Carrefour România, suntem profund implicați în protejarea mediului și în promovarea unor practici durabile, iar această nouă acțiune comună cu Procter & Gamble este un exemplu perfect al valorilor noastre. Plantarea acestor puieți este mai mult decât o simplă acțiune de reîmpădurire – este o investiție în viitor și în regenerarea ecosistemului din Buzău. Suntem încântați de mobilizarea echipelor noastre și intenționăm să ne implicăm in continuare în astfel de acțiuni” a declarat, Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.

„La P&G, înțelegem că succesul în afaceri este strâns legat de sănătatea și sustenabilitatea mediului. Însă nu putem face acest lucru singuri, motiv pentru care colaborăm cu parteneri pentru un impact mai mare. Mulțumim voluntarilor din cadrul ambelor companii pentru dedicarea lor și energia cu care au răspuns la îndemnul nostru, contribuind astfel la conservarea biodiversității pe termen lung. a declarat George Carpov, Company Communications Director, P&G South-East Europe.

Despre Procter & Gamble

Articolul continuă după reclamă

Prin produsele sale, P&G ajunge la aproximativ cinci miliarde de oameni din întreaga lume. Compania are unul dintre cele mai puternice portofolii de branduri de încredere, de calitate, lideri în categoriile lor, precum: Always®, Ariel®, Crest®, Fairy®, Gillette®, Head & Shoulders®, Lenor®, Olay®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Tide®, Vicks®, Viakal, Swiffer, Aussie. Comunitatea P&G include operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Pentru cele mai recente știri și mai multe informații despre P&G și brandurile sale, vă rugăm să vizitați https://ro.pg.com/.

Despre Carrefour România

Carrefour România le oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături. Singurul retailer omnichannel din România, Carrefour le oferă clienților experiențe de cumpărături cu ajutorul aplicației mobile și a caselor de marcat Self Service, în magazine, prin serviciile de online shopping cu livrare acasă, prin BRINGO și Glovo sau cu opțiunea Click & Collect de pe www.carrefour.ro.

Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la peste 430 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat pentru peste 17.000 de angajați. În 2022, Carrefour România a fost un important contributor la susținerea economiei, cu peste 681 milioane de lei în taxe aduse la bugetul de stat. Furnizorii Carrefour de anul trecut au provenit în proporție de peste 93% din România, iar acum retailerul continuă să își extindă rețeaua de producători locali și ultra-locali, care însumează peste 1.300 de parteneriate, pentru furnizarea de produse proaspete.

Compania susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc, Creștem România BIO, Grădina Noastră și Poftim Brânză Românească sau Plata cu PET.

Platforma Act For Good transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social. Fiecare sesiune de shopping le poate aduce utilizatorilor puncte de loialitate, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate. Carrefour România operează în România prin cinci entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operational SRL, Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei, 30 noiembrie 2024. Ce nu este bine să faci în acestă zi... Podul peste Dunăre. Drumul de legătură de la Jijila s-a stricat, deşi nu a fost niciodată deschis circulației...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Durerea fără margini a părinților Anastasiei Piron. Ce au scris pe coroana funerară: „Îngerul nostru”
Durerea fără margini a părinților Anastasiei Piron. Ce au scris pe coroana funerară: „Îngerul nostru”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Monica Pop, mesaj dureros după ce a suferit un AVC și a fost dusă de urgență la Elias! Ce lovitură grea a primit celebrul medic
Monica Pop, mesaj dureros după ce a suferit un AVC și a fost dusă de urgență la Elias! Ce lovitură grea a...
Cine este actorul principal al serialului turcesc
Cine este actorul principal al serialului turcesc "Între iad și rai". Detalii despre Emin Günenç Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el mai tânăr
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele: Guvernul demis acum 87 de zile se află încă la putere
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele:... Jurnalul
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români: Minunea mea
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români:... Kudika
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia Redactia.ro
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x