Antena

Prohodul Domnului Iisus Hristos. Ce semnifică și care sunt versurile cântate în Vinerea Mare

În Vinerea Mare, în toate bisericile ortodoxe are lor Denia Prohodului Domnului. Prohodul este slujba de înmormântare a Domnului Iisus Hristos, iar versurile lui sunt cântate de toți enoriașii prezenți în biserici.

Publicat: Marti, 19 Aprilie 2022, 18:59 | Actualizat: Vineri, 22 Aprilie 2022, 18:48
Galerie de imagini
În Vinerea Mare, în toate bisericile ortodoxe are lor Denia Prohodului Domnului, iar toți credincioșii cântă Prohodul
Profimediaimages.ro

Este Denia la care credincioșii nu doar ascultă, ci iau parte trup și suflet, în cântări și imne de laudă. Prohodul este împărțit în trei părți, inegale ca număr de versursi. Prima are 73 de strofe, a doua 60 și ultima 43.

Alcătuirea Prohodului îi este atribuită lui Iosif Studitul, iar în România, slujba s-a ținut, pentru prima dată, la Buzău, în anum 1836.

Pe aceeași temă

Ce semnifică Prohodul și ce se întâmplă în Vinerea Mare în biserici

Vinerea Mare este ziua de doliu a creștinătății, în care a fost răstignit Iisus Hristos. În toate bisericile ortodoxe este o zi aliturgică pentru că se consideră faptul că nu se pot aduce două jertfe în aceeași zi.

Pe aceeași temă

În schimb, se ține Denia Prohodului, iar credincioșii trec pe sub masa plină cu flori, care simbolizează catafalcul lui Iisus Hristos. Pe aceasta este un epitaf pe care este reprodusă icoana punerii în mormânt a Mântuitorului, Evanghelia și Crucea.

La final, preoții și cei prezenți cântă Prohodul Domnului. Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează înmormantarea Domnului Iisus Hristos.

Apoi, credincioșii se adună în biserică iar preotul se îmbracă în epitrahil și felon. Este tămâiată întreaga biserică și se începe slujba utreniei Sâmbetei celei Mari.

Pe aceeași temă

Care sunt versurile Prohodului Domnului Iisus Hristos

Prohodul Domnului se cântă în biserici în Vinerea Mare, 22 aprilie 2022. Mai jos veți regăsi prima parte a lui:

Recomandari A1

Prohodul Domnului, starea întâi:

1. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

2. Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?

3. Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

4. Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu,
Împărat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ?
Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

6. Stăpânul a toate
Mort se vede acum
Şi deşertătorul gropilor celor morţi
Se încuie-n groapă nouă ca unom.

7. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

9. Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi,
Ca un om se vede mort şi fără de chip,
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

10. Iadul cum va răbda
Intrarea Ta, Doamne,
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,
De-a luminii Tale fulgere orbind ?

11. Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns ?
O, răbdare de nespus şi negrăit !

12. Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti
Taina îngropării Tale, neştiind.

13. O, minuni străine !
O, ce lucruri nouă !
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
Îngropat de mâinile lui Iosif.

14. În mormânt ai apus,
Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.
Acest lucru e străin şi nefiresc !

15. Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine:
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,
Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !

16. Tu-n mormânt fiind pus
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.

17. Cela ce în palmă
Tot pământul ţine.
Sub pământ acum cu trupul Se află mort,
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.

18. Din stricare, Doamne,
Viaţa mea o ridici;
Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorît
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic,
Se ascunde acum
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
Şi din iad goneşte întunericul.

20. Mulţimea de oştiri,
Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif şi Nicodim
Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.

21. Murind Tu de voie,
În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,
De amara mea greşeală m-ai scăpat.

22. S-a schimbat făptura
Prin a Tale patimi,
Căcicu Tine-au pătimit toate câte sunt,
Ţiitor a toate cunoscându-Te.

23. Luând în pântece
A vieţii Piatră,
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.

24. În mormânt nou Te-au pus,
Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin învierea Ta,
După cum se cade unui Dumnezeu.

25. Pe pământ ai venit,
Pe Adam să-l mântui.
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorît;
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

26. Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte,
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
Apunând a Ta lumină sub pământ.

27. Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne;
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat
Şi din întunericul păcatelor.

28. Vărsând râu de lacrimi
Peste Tine, Doamne,
Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:
„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”

29. Ca grăuntul de grâu,
Ce-ncolţeşte-n pământ,
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.

30. Sub pământ Te-ai ascuns
Ca un soare, acum,
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !

31. Cum ascunde luna
Faţa sa de soare,
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,
Cel ce prin trupească moarte ai apus.

32. Iisus, Viaţa,
Gustând moartea acum,
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
Şi viaţa tuturor le-a dăruit.

33. Pe întâiul Adam,
Prin păcat omorât,
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

34. Cereştile cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit.

35. Pogorându-Te mort,
De pe lemn, Cuvinte,
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;
Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !

36. Bucurie, Doamne,
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

37. Suind Tu pe cruce,
Împreună-ai suit
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.

38. Ca un leu, Tu Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepădând şi bătrâneţea trupului.

39. Cela ce din coasta
Lui Adam cel dintâi
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.

40. Se-njunghia-n taină
Mai-nainte mielul,
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,
Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.

41. Cine dar va spune
Chipul groaznic şi nou ?
Cel ce stăpâneşte toate făpturile
Pătimeşte azi şi moare pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima,
Au strigat îngerii:
„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii
Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”

43. Din coasta Ta, Doamne,
Cea însuliţată,
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

44. Răstignit pe cruce,
Ai chemat pe oameni,
Iar curată coasta Ta împungându-se,
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.

45. Cel cu chip cuvios
Te găteşte-ngrozit
Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,
De-ngroparea Ta înfricoşându-se.

46. Sub pământ, de voie,
Pogorând ca un mort,
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

47. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

48. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,
Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

49. O, ce bucurie,
Ce dulceaţă multă,
A fost ceea ce-a umplut pe toţi ceidin iad,
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.

50. Îngroparea-Ţi laud,
Patimilor mă-nchin;
Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat.

51. Asupra Ta, Doamne,
Sabie-au ascuţit
Şi-a puternicului sabie s-a tocit,
Iar cea din Eden se biruieşte-acum.

52. Văzând mieluşeaua
Pe-al său Miel înjunghiat,
Doborâtă de dureri striga şi-ndemna
Ca şi turma să se tânguie cu ea.

53. În mormânt de Te-ngropi,
Şi în iad de pogori,
Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,
Pogorând sub pământ,
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

55. Unul din Treime,
Cu trupul, pentru noi,
Defăimată moarte rabdă, binevoind;
Se cutremură şi soare şi pământ.

56. Ca un vinovat, stă
Cel Preadrept la Pilat
Şi la moartea cea nedreaptă e osândit
Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.

57. Plăsmuind pe Adam
Din pământ, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

58. Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte,
Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît,
Înviind tot neamul muritorilor.

59. „Vai, Lumina lumii !
Vai, a mea Lumină !
O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !”
Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

60. Vino, necurate,
Ucigaş ucenic,
Şi pricina răutăţii arată-mi-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ?

61. Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.

62. Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc ?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ?
Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !

63. De iubeşti pe săraci,
Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi ?

64. „O, Cuvinte, Doamne,
A mea bucurie,
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ?
Mi se rupe inima ca unei maici”.

65. „Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului.

66. O, munţi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !

67. „Când am să Te mai vad,
Veşnică Lumină,
Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”,
A strigat Fecioara, tânguindu-se.

68. Deşi ca o piatră,
Tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.

69. Ca dintr-o fântână,
Din îndoitul râu,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
Şi viaţa veşnică o moştenim.

70. Voind Tu, Cuvinte,
În mormânt Te-ai văzut;
Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,
Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

71. Te cântăm, Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.

72. Fericimu-Te toţi,
Maica lui Dumnezeu,
Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim
A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

73. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Continuarea Prohodului Domnului se află în videoclipul de mai jos.

Whatsapp LinkedIn
paste biserica prohod rugaciuni prohod
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Thriller-ul captivant Scarlet Hill se vede acum în AntenaPLAY. Descoperă episodul 1. Ceea ce părea a fi un accident devine, dintr-o dată, sursa unor serii de secrete și conspirații înfiorătoare.
Stirile zilei Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este ca în poveşti"
Videoclipul zilei
Citește și
Paste ca la restaurant. Care este secretul bine păstrat al bucătarilor pentru un preparat delicios
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această zi sfântă, Vinerea...
Mireasa sezonul 9, 6 mai 2024. Concurenții au vorbit prin video call cu familiile. Mama Ionelei nu a fost...
Daniela Crudu a născut de Paște! Prima imagine cu băiețelul ei, Dominic
Video recomandate
Video
Citește și
Filme de Crăciun pe care să le urmărești cu familia în 2024. Producții pe care nu trebuie să le ratezi Catine.ro
Apariția extrem de elegantă a actriței Eiza González la Red Sea Film Festival. Ținuta cu care a întors toate... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Șoferiță româncă de TIR filmată când merge în marșarier, virală pe TikTok:„Să nu mai ziceți că, vezi... Libertatea.ro
S-a semnat contractul de finanțare pentru cel mai spectaculos domeniu turistic care se construiește în Banat.... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Claudia Puican a apelat la fertilizare în vitro pentru a rămâne însărcinată. Artista și Armin Nicoară vor... Spynews.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii BZI
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Piftie de curcan. Rețeta unui preparat tradițional pentru sărbători HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
O specie considerată dispărută a reapărut în apele Patagoniei. Nu a mai fost văzută acolo de 100 de ani useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2024. Peștii au parte de momente de liniște. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
5 zodii care au înțelepciune de vrăjitoare Jurnalul
Destinația unei călătorii solo poate fi cea mai bună versiune a ta Kudika
Rețeta originală de salată de boeuf. Se pune sau nu mazăre? Playtech
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului Redactia.ro
Cât costă trei zile de vacanţă la mare, în regim all inclusive, de Crăciun. Turiştii sunt aşteptaţi cu mese... Observator
De ce poftele alimentare cresc mult de sărbători. Ce se întâmplă în această perioadă MediCOOL
Rulouri din carne de porc cu ciuperci, în sos de vin alb HelloTaste
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux ProSport
Orașul din România în care va ninge 6 zile la rând, începând de mâine, potrivit meteorologilor EASEWEATHER Gandul
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat... CanCan
Cum să petreci timp de calitate cu familia în vacanța de iarnă DeParinti
Justin și Hailey Bieber au fost fotografiați în aeroportul din Los Angeles. Cei doi îndrăgostiți s-au întors... ZUTV
Modelul AI care te poate proteja de recunoașterea facială, potrivit experților. Cum funcționează Chameleon UseIT
Brăduți de Crăciun din biscuiți cu sos de ciocolată. Rețetă simplă Hello Taste