Antena Căutare

Cine este Marco, unicul fiu al regretatului boxer Mihai Leu. Cu ce se ocupă tânărul și de ce nu i-a călcat pe urme tatălui său

Mihai Leu, celebrul campion mondial la box în vârstă de 56 ani, a decedat după o luptă grea cu cancerul.

Galerie
Mihai Leu se lăuda cu fiul său, Marco Leu. | Facebook Mihai Leu

Sportivul a lăsat în urma lui o familie îndurerată, pe soția lui, Anna, și pe unicul lor fiu, Marco, care era lumina ochilor săi.

Cine e și cu ce se ocupă Marco Leu, fiul lui Mihai Leu

Mihai Leu a murit la Institutul Clinic Fundeni, acolo unde fusese internat de urgență la terapie intensivă în urmă cu câteva luni din cauza diagnosticului său cumplit. Faimosul sportiv a fost diagnosticat cu cancer de colon în 2014, iar de atunci a dus o luptă grea cu boala care s-a dovedit a fi necruțătoare.

Citește și: Când vor avea loc priveghiul și înmormântarea sportivului Mihai Leu. Anunțul făcut de familie în urmă cu puțin timp

Articolul continuă după reclamă

Anna Leu a postat un mesaj profund emoționant, spunând că nu îl va uita niciodată pe soțul ei și că îl va iubi chiar și dincolo de moarte. Cei doi au avut o căsnicie minunată, dar au preferat să își trăiască frumoasa poveste de dragoste departe de ochii reflectoarelor.

Ei s-au cunoscut în 1990 în Germania și au știut din prima clipă că sunt făcuți unul pentru altul. Din dragostea lor imensă s-a născut mai apoi fiul lor, Marco, de care amândoi sunt foarte mândri.

Marco Leu, și el crescut departe de ochii curioșilor și ai presei, a fost un sprijin imens pentru tatăl său, Mihai Leu, care a avut nevoie de toată dragostea și grija familiei după diagnosticul crunt primit din partea specialiștilor.

Alături de Anna, o italiancă superbă, Mihai Leu a reușit să construiască un cămin minunat, perfect pentru creșterea, educația și evoluția fiului lor, Marco.

Citește și: Cine e Anna Leu, soția regretatului sportiv Mihai Leu. Ea este femeia care i-a fost alături sportivului până în ultimele clipe

Marco Leu are 31 ani și este o fire extrem de discretă și rezervată, fiind crescut de părinții lui departe de lumina reflectoarelor.

„Am un băiat de care chiar sunt mândru, nu încerc să îi spun eu ce să facă. Încerc să îl las să facă ce îi place şi îl încurajez. Boxul nu i-a plăcut lui, iar cu maşinile, soţia nu a putut niciodată să fie încântată de tema asta şi puţin a contat şi asta.

A terminat un masterat de management sportiv, probabil tot cu sportul va avea legătură în viitor. El este instructor de schi şi snowbord, îi place foarte mult, aproape toată iarna este la munte”, a povestit Mihai Leu despre fiul său în cadrul unui interviu, potrivit Viva.

Marco a ales să nu îi calce pe urme tatălui său și să își croiască propriul drum, dar s-a orientat tot către ceva din domeniul sportiv. Tânărul a absolvit un master de management sportiv și a devenit instructor de snowboard și schi, fiind chiar și organizatori de competiții pentru aceste două sporturi de iarnă.

„Contează să ai și puțin talent, dar cred că cel mai important întotdeauna să muncești foarte mult și când m-am apucat de ceva, am muncit cât am putut, am încercat să fac cât mai bine. Boxul nu i-a plăcut, dar noi acum organizăm curse de mașini și el este cel care se ocupă de organizare, în special”, a mai dezvăluit Mihai Leu despre fiul său în trecut, la Antena Stars.

Citește și: Mesajul sfâșietor transmis de Anna, soția lui Mihai Leu, după ce campionul s-a stins din viață la vârsta de 56 ani

Cine e Anna Leu, soția regretatului sportiv Mihai Leu. Ea este femeia care i-a fost alături sportivului până în ultimele... Când vor avea loc priveghiul și înmormântarea sportivului Mihai Leu. Anunțul făcut de familie în urmă cu puțin timp...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cu ce se ocupă Nana Falemi la 17 ani după ce s-a retras din fotbal. Cum a fost surprins fostul jucător pe teren
Cu ce se ocupă Nana Falemi la 17 ani după ce s-a retras din fotbal. Cum a fost surprins fostul jucător pe teren
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Pensia umilitoare pe care o primește Mihai Neșu de la statul român: „Mi-e și rușine”. Cât încasează de la Olanda lunar
Pensia umilitoare pe care o primește Mihai Neșu de la statul român: „Mi-e și rușine”. Cât încasează de la...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj. Imaginile cu vedeta au devenit virale. Știi despre cine este vorba?
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj.... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scandal uriaş după ce Trump a spus că a făcut o fotografie „din milă” cu Meloni: „Sunt stupefiată”. Tajani şi-a anulat vizita în SUA
Scandal uriaş după ce Trump a spus că a făcut o fotografie „din milă” cu Meloni: „Sunt stupefiată”.... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
Sorin Grindeanu exclude un guvern minoritar! „Cu ce voturi trece?”
Sorin Grindeanu exclude un guvern minoritar! „Cu ce voturi trece?” BZI
Războiul oilor, între România și Spania
Războiul oilor, între România și Spania Jurnalul
Andreea Bostanica, victorie în instanță în scandalul cu Iuliana Beregoi. Decizia surpriză a judecătorilor
Andreea Bostanica, victorie în instanță în scandalul cu Iuliana Beregoi. Decizia surpriză a judecătorilor Kudika
Ce a fost prins facand Traian Basescu in baia AVIONULUI. A primit un an interdictie apoi
Ce a fost prins facand Traian Basescu in baia AVIONULUI. A primit un an interdictie apoi Redactia.ro
Rolls-Royce de 700.000 de euro, ridicat cu platforma în Bucureşti. Cui aparţine
Rolls-Royce de 700.000 de euro, ridicat cu platforma în Bucureşti. Cui aparţine Observator
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să cureți pompa de sân
Cum să cureți pompa de sân DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x