Reprezentanţi ai ligii şi federaţiei belgiene au discutat cu UEFA pe tema opririi definitive a competiţiilor de fotbal
Reprezentanţi ai ligii profesioniste şi federaţiei belgiene au discutat, vineri, cu UEFA pe tema opririi definitive a competiţiilor de fotbal, din cauza pandemiei de coronavirus, informează lesoir.be.
Publicat: Vineri, 03 Aprilie 2020, 15:05 | Actualizat: Vineri, 03 Aprilie 2020, 15:37"Această reuniune constructivă le-a permis conducătorilor fotbalului belgian să explice în detaliu motivele sanitare şi economice ale recomandării emise ieri de Consiliul de Administraţie al Pro League şi să conteste orice abordare care ar consta în forţarea unei ligi să continue competiţia sa în starea actuală a crizei sanitare, sub pedeapsa de a nu mai putea participa în competiţiile europene sezonul viitor. Favorabilă solidarităţii în rândul fotbalului european, reprezentanţii noştri au pledat pentru o abordare variabilă a acestui concept, care ar permite să se ţină cont la un moment dat de specificul fiecărei ligi. O nouă întrunire între aceleaşi părţi va fi programată peste opt zile", se arată într-un comunicat al Pro League.
UEFA a recomandat federaţiilor naţionale să nu declare încheiate competiţiile interne din cauza pandemiei de coronavirus, aşa cum intenţionează să facă liga profesionistă din Belgia.
Într-o scrisoare adresată asociaţiilor naţionale, UEFA se declară încrezătoare privind reluarea meciurilor de fotbal în lunile următoare, în condiţiile fixate de autorităţi şi consideră că toate deciziile de a abandona competiţiile naţionale în acest stadiu este prematură şi nejustificată.
Forul european speră ca meciurile să se poată disputa în iulie şi august, luni în care să fie finalizate competiţiile interne întrerupte din cauza pandemiei de coronavirs.
Mai mult, UEFA a averizat că federaţiile care opresc definitiv sezonul acum riscă excluderea din cupele europene.
Joi, liga profesionistă de fotbal din Belgia, Pro League, a propus oprirea definitivă a campionatului, întrerupt la mijlocul lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus. Decizia va fi luată de cele 24 de cluburi din prima şi a doua divizie, la 15 aprilie.
"Consiliul de Administraţie a luat la cunoştinţă de recomandările Dr. Van Ranst şi ale autorităţilor, potrivit cărora este foarte puţin probabil ca meciuri cu public să se poată desfăşura înainte de 30 iunie. Situaţia actuală nu ne permite să ştim dacă şi când poate fi prevăzută o reluare a antrenamentelor. Chiar dacă există posibilitatea teoretică de disputare a meciurilor cu porţile închise, ar fi de evitat presiunea suplimentară pe care organizarea de astfel de partide ar pune-o pe serviciile de sănătate şi pe forţele de ordine", se arată într-un comunicat al Pro League.
Sursa : news.ro