Antena Căutare

Australian Open 2022: Simona Halep va juca cu Beatriz Haddad Maia în turul doi. Cum s-a terminat ultimul meci în care s-au duelat

Simona Halep va juca, în turul al doi de la Australian Open, cu jucătoarea braziliancă Beatriz Haddad Maia, locul 83 WTA. Românca a trecut de poloneza Magdalena Frech în primul tur al competiției de la Melbourne.

Galerie
Simona Halep va juca, în turul al doi de la Australian Open, cu jucătoarea braziliancă Beatriz Haddad Maia, locul 83 WTA. Românca a trecut de poloneza Magdalena Frech în primul tur al competiției de la Melbourne | Profimediaimages.ro

Jucătoarea braziliană Beatriz Haddad Maia, locul 83 WTA, s-a calificat în turul al doilea al Australian Open.

Sportiva a învins-o, marţi, în primul tur, cu scorul de 3-6, 6-2, 6-3, pe Katie Volynets din SUA, locul 176 WTA, venită din calificări, după un meci care a durat două ore şi zece minute.

Cât s-a terminat ultimul meci dintre Simona Halep și Beatriz Haddad Maia

Halep, 30 de ani, şi Hadad Maia, 25 de ani, s-au mai întâlnit o dată, în turul al doilea al turneului de la Wimbledon, ediţia din 2017, când românca s-a impus cu scorul de 7-5, 6-3.

Articolul continuă după reclamă

Sportiva braziliană nu a trecut niciodată de turul al doilea la un grand slam. Cea mai bună clasare a ei a fost locul 58 mondial, în 2018.

Simona Halep s-a calificat, marţi, în turul al doilea al Australian Open, după ce a trecut, cu scorul de 6-4, 6-3, de poloneza Magdalena Frech, locul 102 WTA.

Australian Open 2022: Cum s-a desfășurat meciul dintre Simona Halep și Magdalena French

Simona Halep a recunoscut că a fost nervoasă şi nesigură la primul meci jucat la Australian Open 2022, dar a precizat că speră ca nivelul evoluţiei ei să se îmbunătăţească pe zi ce trece.

Simona Halep a lăsat o foarte bună impresie la primul meci disputat la Melbourne Park, în care a primit o replică dârză din partea cealaltă a fileului. În condiţiile în care adversara i-a opus o puternică rezistenţă, românca a zburdat pe teren şi şi-a făcut convingător intrarea în turneu.

Frech, 24 de ani, este o jucătoare tenace, cu o defensivă solidă, pe care o poate transforma repede în atac. Poloneza a dat mai toate mingile înapoi şi a fost zgârcită cu cadourile. A răspuns cu efort la efort şi a variat loviturile.

Astfel, Halep a fost nevoită să muncească, să alerge pe tot terenul, să găsească unghiuri ample, să-şi facă singură punctele şi a reuşit de multe ori (25-27 raport lovituri câştigătoare - erori neforţate, faţă de 12-22, Frech).

Fostul lider WTA rămâne cu unele probleme la serviciu şi cu neaşteptatele scăderi în evoluţie după momente de joc cu nivel ridicat.

Citește și: Sorana Cîrstea a înfrânt-o pe Petra Kvitova la Australian Open. Ce reacții a stârnit sportiva

Halep a returnat bine în primul ghem al meciului şi a reuşit să câştige pe serviciul adversarei. Însă nu s-a distanţat şi Frech a întors scorul cu două ghemuri luate la rând.

De la 1-2, a urmat cea mai bună perioadă de joc a Simonei Halep, în care a câştigat patru ghemuri la rând, nu însă fără efort, dar cu lovituri spectaculoase, aplaudate la scenă deschisă.

De la 5-2, Frech a reuşit să se apropie la un ghem, înainte ca Halep să închidă setul, cu 6-4, după 49 de minute de joc.

Frech a devenit mai agresivă în setul al doilea, după ce şi-a pierdut serviciul în ghemul de debut, reuşind să pună pe tabelă trei ghemuri la rând. Halep a răspuns imediat cu două ghemuri în care a pierdut doar un punct şi a egalat la 3.

Ea a profitat de două duble greşeli comise de sportiva poloneză în ghemul al şaptelea, pentru a trece din nou în avantaj. Mai bine pregătită fizic, Simona a terminat en fanfare jocul, cu cinci ghemuri câştigate la rând şi cu 6-3, după o oră şi 29 de minute.

Citește și: Olga Orban-Szabo a murit. Prima campioană a scrimei românești a plecat la ceruri la 83 de ani

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x