Antena Căutare

Next Star, 29 mai 2021. Andu Pițigoi, sosia lui Ștefan Bănică, face senzație pe scenă, ca un adevărat om-orchestră

În ediția 2 din sezonul 10 al show-ului Next Star, Andu Pițigoi, copia fidelă a lui Ștefan Bănică, a urcat pe scena Next Star pregătit să impresioneze cu vocea sa.

Andu Pițigoi, în vârstă de 12 ani, a mărturisit că are emoții și că cel mai teamă îi e de jurizarea lui Ștefan Bănică. Puștiul știe să cânte la 9 instrumente, printre care, chitară, bass, tobă, vioară, violoncel, trompetă, trombon și pian.

“Să ai talent înseamnă să fi bun la ceva pentru început, dar ca să dezvolți talentul ăla trebuie să muncești foarte mult cu el”, a spus Andu, ca un mic filosof înțelept.

Însoțit de părinții săi, Andu a fost încurajat de ei să nu renunțe niciodată și să exerseze cât mai mult. Când l-au văzut intrând în scenă, Dorian a spus:

“Seamănă cu Ștefan așa un pic, nu? Zici că e un Ștefan în miniatură”. Și Loredana l-a aprobat pe colegul ei.

Citește și: Next Star, 22 mai 2021. Maria Răducanu, momentul de dans acrobatic care a impresionat publicul: "Niciodată n-am văzut așa ceva!"

Prima data a cântat la chitară, apoi la bass, după a trecut la tobe, iar Șerban Copoț i-a fost asistent.

De la masa juriului, Dorian, Loredana și Ștefan îl aclamau, la fel și cei din public.

De la tobe, Andu a trecut la chitara electrică, s-a lăsat pe scenă în genunchi și a făcut show.

Andu Pițigoi, Copilul-Orchestră, a impresionat jurații Next Star în ediția din 29.05.2021

“Sunt extrem de fericită când văd un copil care arde de nerăbdare să cânte. Și mai ales nu orice, cântă rock”, spune Ștefan.

Andu e cel care a introdus rock-ul în familia lui și e mândru de asta.

“Rock-ul (…) îți va schimba viața fără să-ți dai seama. Aici avem un caz special. Omul a cântat la trei instrumente, deci este polivalent”, spune Ștefan.

Juratul Next Star l-a întrebat pe Andu ce i-ar plăcea să cânte cel mai mult, iar concurentul i-a zis că vrea să facă parte dintr-o trupă de heavy metal și să cânte la chitară. Ștefan l-a sfătuit pe micuțul muzician să aleagă un instrument, nu mai multe, și să învețe foarte bine să cânte la acel instrument, înainte să se apuce de altul.

Citește și: Next Star, 22 mai 2021. George Constantinescu a cucerit publicul cu piesa "Au Înnebunit Salcâmii". Momentul lui a uimit jurații

“Că altfel o să știi din toate câte puțin și nimic de fapt”, i-a zis juratul Next Star. Înainte de a juriza, Dorian Popa l-a provocat pe Ștefan să facă un jam session cu Andu, dacă acesta va primi 3 X DA.

“Căci Ștefan x 2, cum ar veni”, i-a zis Dorian.

“Ai fript-o bine de tot. (…) Ești periculos la bass”,i-a zis Loredana.

Andu a primit 3 X DA din partea juraților Next Star, iar Ștefan a trebuit să se țină de cuvânt. A urcat pe scenă alături de Andu, iar Șerban Copoț era la tobe. Cei trei au făcut un show de excepție.

Sezonul 10 al emisiunii „Next Star”, de la Antena 1, aduce suprize de proporții mari

Talent show-ul Next Star, prezentat de Dan Negru, a revenit pe micile ecrane ale telespectatorilor, cu un nou sezon şi cu o nouă generaţie de copii talentaţi, dar și curajoşi.

În fiecare sâmbătă seara, Dan Negru va aduce în fața celor de acasă, dar și a juraților Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, unii dintre cei mai talentaţi copii ai României. Co-prezentator este Șerban Copoț care, pe parcursul show-ului, se va afla în culise, alături de micii concurenți și de părinții lor.

Potrivit regulmentului, cei care obțin maxim trei de DA și cei care obțin minim doi de DA din partea juriului, în fiecare ediție de calificare, au posibilitatea de a merge în Marea Finala. Dupa votul inițial acordat de juriu pentru fiecare concurent/grup care evolueaza, la finalul fiecarei ediții de calificare toți cei care au obtinut maxim 3 și minim 2 voturi de DA vor fi invitați pe scena pentru a fi anunțat câștigătorul care merge în Marea Finala.

De asemenea, concurenții rămași în competiție, care au obținut minimum 2 voturi de DA și maxim 3 voturi de DA din partea juriului și care nu au fost declarați câștigători ai ediției de calificare respective, vor intra la votul publicului pentru șansa de a concura în Finala de Popularitate.

Vezi cele mai tari momente din show → https://a1.ro/next-star

Vezi edițiile integrale pe AntenaPlay → https://antenaplay.ro/next-star-sezonul-10

Next Star, 29 mai 2021. Isabela Pacriste, cu un dans lin ca un zbor, i-a lăsat cu gura căscată pe jurații Next Star... Next Star, 29 mai 2021. Marc Patric Mitrașcă este al doilea finalist al sezonului 10...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Maria Ene este câștigătoarea Finalei de Popularitate Next Star sezonul 10, la Antena 1. Finala, lider de piaţă
Maria Ene este câștigătoarea Finalei de Popularitate Next Star sezonul 10, la Antena 1. Finala, lider de piaţă
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine.ro
Şcoala Recea, marea câştigătoare Next Star sezonul zece. Finala, lider de piaţă în rândul publicului din mediul urban şi naţional
Şcoala Recea, marea câştigătoare Next Star sezonul zece. Finala, lider de piaţă în rândul publicului din...
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum s-a îndrăgostit elevul Emmanuel Macron de Brigitte, profesoara sa de franceză: „Suntem ciudați, dar autentici!”. La Amiens, pe urmele cuplului căruia nu îi pasă de convenții
Cum s-a îndrăgostit elevul Emmanuel Macron de Brigitte, profesoara sa de franceză: „Suntem ciudați, dar... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit un AVC la doar 36 de ani
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit... Elle
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este izbitoare
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Muffins cu brânză și urzici. Gustări aromate și hrănitoare
Muffins cu brânză și urzici. Gustări aromate și hrănitoare HelloTaste.ro
VIDEO Momentul în care televiziunea de stat iraniană a anunțat moartea ayatollahului Khamenei
VIDEO Momentul în care televiziunea de stat iraniană a anunțat moartea ayatollahului Khamenei Antena3.ro
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri useit
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!”
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!” BZI
Numerologie: Ce culoare are aura ta, în funcție de anul nașterii
Numerologie: Ce culoare are aura ta, în funcție de anul nașterii Jurnalul
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează din nou un cuplu?
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează... Kudika
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii Redactia.ro
O fermă a dat lovitura cu o delicatesă care se vinde cu 8.000 de euro kilogramul
O fermă a dat lovitura cu o delicatesă care se vinde cu 8.000 de euro kilogramul Observator
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular MediCOOL
Pesto de urzici cu nuci. Rețeta unui sos vibrant și plin de nutrienți
Pesto de urzici cu nuci. Rețeta unui sos vibrant și plin de nutrienți HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută UseIT
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x