Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 8 decembrie 2021. Nea Marin, accidentarea care l-a făcut să strige după medic. "E rău, bre?"

Chiar dacă Liviu, Andrei și nea Marin știu mereu să se distreze și sunt puși pe șotii, de această dată nu a mai fost de glumă după ce nea Marin s-a accidnetat în timp ce curăța pește.

După o oră, nea Marin, Adda, Cătălin și pescarul s-au întors să recupereze plasa plină cu pești.

“Nici nu o să mă umple de pești pe adidași”, a spus Adda.

“Mama, ce mare e”, a zis Cătălin după ce a prins un pește imens.

“Avem pentru două ceaune de ciorbă”, a zis nea Marin.

Cătălin Rizea a spus că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața lui, iar Adda considera că le-a purtat noroc.

Citește și: Poftiți pe la noi:Poftiți prin țară,7 decembrie 2021. Nea Marin, telefon-surpiză. Cum a reacționat la farsa "consilierilor" lui

Între timp, pentru că Liviu nu avea încredere în aptitudinile de pescar ale celorlalți, a găsit să cumpere pește de la localnici. Liviu și Andrei, consilierii lui nea Marin, au pregătit pe mal mese unde să curețe pește.

“Nouă să ne zici câți bani ai dat pe el”, l-a întrebat Andrei pe nea Marin.

Nea Marin a avut nevoie de medic la Poftiți pe la noi

Când a văzut nea Marin că Liviu a adus pește, i-a spus să curețe peștele pe care l-a adus ca să îl poată găti la prânz și să îl mănânce împreună la pensiune. Pentru că nimeni nu îl asculta, coregraful s-a enervat și a luat un cuțit în mână.

“Dacă fugi cu cuțitul după un om, fug îngerii de tine”, a spus Liviu.

“Rambo, stai un pic”, i-a zis Andrei lui nea Marin.

Coregraful a început să îi alerge, dar băieții au ajuns la câini. Până la urmă, nea Marin s-a apucat el să curețe pește. În timp ce curăța, coregraful s-a tăiat.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 7 decembrie 2021. Iuliana Luciu, la primele ore ale dimineții. Cum arată fără machiaj

“Băi, m-am tăiat. M-am tăiat rău de tot. Buricul de la degetul mic”, spune nea Marin.

“Eu i-am zis – Bre, dacă te uiți atent prin gaura asta se va la cot”, a spus Andrei.

În ciuda conflictelor dintre ei, Andrei l-a bandajat pe nea Marin.

“Vezi băiat bun care se gândește la mine?”, spune nea Marin.

“Te știu de 12 ani, mă hodorogule! Ăsta habar n-ar cât de pervers ești”, i-a strigat Liviu lui nea Marin.

“Eu nu pot să calc pedala la nesfârșit”, spune Andrei.

„Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, cu Nea Mărin: Ce suprize aduce noul sezon

În acest sezon, rolul lui Nea Mărin va fi unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a declarat acesta, completând: „De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta!”.

În a treia ediţie a noului sezon, difuzată luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1, cele patru vedete pe care Nea Mărin le pofteşte alături de el tocmai în Sviniţa, Mehedinţi sunt Adda şi Cătălin Rizea, Iuliana Luciu şi Marian Capet. Cum se vor descurca aceştia şi dacă vor face faţă provocărilor, telespectatorii vor putea afla urmărind premiera celui mai nou sezon, Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!, din 6 decembrie 2021, de la 20:30, pe Antena 1.

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 8 decembrie 2021. Iuliana Luciu, la mulsul vacii. “Ți-ai bătut joc de munca mea”... Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 8 decembrie 2021. Problema cu peștele, scandal total. “Dar de ce țipi așa? Că nu î...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu Vârciu a ajuns la medic
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Final de sezon pentru Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere diseară, de la 20.30, la Antena 1
Final de sezon pentru Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere diseară, de la 20.30, la Antena 1
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Un dom de căldură se formează deasupra Europei. Temperaturile cresc la nivel record, vor fi cu 16 grade mai mult peste normalul lui mai
Un dom de căldură se formează deasupra Europei. Temperaturile cresc la nivel record, vor fi cu 16 grade mai mult... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Nicușor Dan se va întâlni cu Donald Trump! Când are loc întâlnirea de la Washington
Nicușor Dan se va întâlni cu Donald Trump! Când are loc întâlnirea de la Washington BZI
Lovitură pentru șoferi: Rovinieta se scumpește, iar jumătate din încasări sunt deturnate din bugetul CNAIR în cel al statului 
Lovitură pentru șoferi: Rovinieta se scumpește, iar jumătate din încasări sunt deturnate din bugetul CNAIR în... Jurnalul
Săptămâna Bucătăriei Turcești anunță tema ediției din 2026: Masa Patrimoniului
Săptămâna Bucătăriei Turcești anunță tema ediției din 2026: Masa Patrimoniului Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
O companie din România cu peste 6.000 de angajați se pregătește să taie 30% din salariile a sute de oameni
O companie din România cu peste 6.000 de angajați se pregătește să taie 30% din salariile a sute de oameni Observator
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x