Antena Căutare

România are Roast sezonul 1, episodul 3 din 25 mai 2022. Cosmin Natanticu, roast sângeros din Transilvania. Dracula ar fi gelos

În această ediție de România are Roast, Pârșii circumspecți au ajuns în Ardeal și au vizitat frumoasa cetate din Sighișoara pentru descoperi diferențele dintre Vlad Țepeș și Dracula. Cosmin Natanticu nu a putut fi alături de ei, așa că și-a luat renvanșa din platoul emsisiunii cu un roast care l-ar face gelos și pe Dracula.

În cea de-a treia ediție România are Roast, din 25 mai, echipa Pârșilor circumspecți ajunge în Ardeal și Marmotele Vesele iau cu asalt Dobrogea. După înfrângerea suferită ediția trecută, Pârșii sunt sunt gata să își ia revanșa și au venit să atace cu glumă după glumă, la România are Roast.

Pârșii circumspecți au ajuns astfel în inima Sighișoarei, acolo unde Mincu, Maria Popovici, Cristi Popesco și Dan Frînculescu au vizitat frumoasa cetate medievală pentru a descoperi diferențele dintre Vlad Țepeș și Dracula.

România are Roast sezonul 1, episodul 3 din 25 mai 2022. Cosmin Natanticu s-a costumat în Dracula și a ieșit la vânătoare, înarmat cu cele mai tari glume

După ce și-au învins fricile și au vizitat camera de tortură, dar și turnurile din Cetatea Sighișoarei, s-au întors în platoul emisiunii să ne spună cu ce au rămas de acolo.

Căpitanul echipei, Cosmin Natanticu, nu a putut fi alături de echipa sa în deplasare, dar a venit în platou pentru un roast care l-ar face gelos și pe Dracula. El ca a surprins pe toată lumea cu apariția lui. Cosmin Natanticu a apărut pe scenă îmbrăcat în Dracula și l-a interpretat fabulos pe cel care odată băga spaima în români.

Citește și: România are Roast sezonul 1, episodul 3 din 25 mai 2022. Loredana, fără inhibiții în platoul emisiunii. Cum arată ținuta senzuală

După ce a ieșit din coșgiuc și și-a scos dinții de vampir, a „mitraliat” glumă după glumă la adresa Transilvaniei și nici măcar adversarii lui nu au putut rămâne indiferenți.

„Bună seara și bine v-am găsit, delicioșii mei români. Pentru cine nu știe ce e un vampir, e un fel de Viorel Lis, dar mai cu viață”, a început el în forță numărul.

„Eu îmi desfășor activitatea noaptea. Practic, eu și fetele care își cumpără case singure la 23 de ani”, a fost una dintre glumele care a stârnit hohote de râs și în echipa adversă.

„Îmi pare rău că nu ați păstrat învățăturile mele de guvernare. Scârboasă politică. Într-adevăr, pe vreme mea, nu organizam alegeri, dar vă sugeam doar sângele”, a mai spus Cosmin Natanticu pe scena România are Roast, în cea de-a treia ediție, în care a venit costumat în Dracula.

Despre România are Rost, sezonul 1, show disponibil pe Antena 1 și AntenaPLAY

Cele mai cunoscute nume ale stand up-ului românesc, Micutzu, Cosmin Natanticu, Maria Popovici, Mincu, Cristi Popesco, Dan Frînculescu, Cătălin Bordea, Teodora Nedelcu, Radu Bucălae, Nelu Cortea și Teo Ioniță își unesc forțele în cea mai nouă emisiune de la Antena 1, România are Roast.

Membri echipelor Pârșii circumspecți și Marmotele vesele se luptă pentru a cuceri regiunile României în cea mai aprigă competiție de roast și pentru premiul de 10.000 de Lei al fiecărei ediții. România are Roast este moderată de Micutzu, iar muzica ce unește toate regiunile este asigurată de Loredana și invitații ei.

Andrei Ungureanu și Rikito Watanabe sunt trimișii lui Micutzu în călătoria celor două echipe prin țară, Andrei Ungureanu însoțind echipa Pârșilor circumspecți și Rikito Watanabe fiind alături de Marmotele vesele.

Telespectatorii sunt invitați să urmărească România are Roast, singura emisiune de roast din țară, în fiecare miercuri, de la 20.30, la Antena 1.

Show-ul integral necenzurat e disponibil pe AntenaPLAY, astfel încât experiența România are Roast să fie completă și distracția garantată pentru fanii emisiunii.

România are Roast sezonul 1, episodul 3 din 25 mai 2022. Loredana, fără inhibiții în platoul emisiunii. Cum arată ținuta... România are Roast sezonul 1, episodul 3 din 25 mai 2022. Marmotele vesele, moment de improvizație genial. Cum au gătit f...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Personaje istorice din toate timpurile iau la roast vedetele în ediția specială România, Râzi cu RoaST!, azi, de la 16:30
Personaje istorice din toate timpurile iau la roast vedetele în ediția specială România, Râzi cu RoaST!, azi, de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Râzi cu ROaST de Sărbătoare, 30 noiembrie 2022. Virgil Ciulin, roast despre Basarabia:
Râzi cu ROaST de Sărbătoare, 30 noiembrie 2022. Virgil Ciulin, roast despre Basarabia: "Un drum cu mașina te...
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x