Antena Căutare

Antonia a împlinit 33 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis Alex Velea pe rețelele sociale: „Ești muza mea”

Alex Velea i-a făcut iubitei sale o declarație emoționantă de dragoste cu ocazia zile de naștere. Antonia a împlinit 33 de ani pe 12 aprilie, iar urările nu au întârziat să apară din partea persoanelor apropiate. Iată mesajul artistului care a adus lacrimi în ochii fanilor.

Galerie
Alex Velea i-a făcut iubitei sale o declarație emoționantă de dragoste cu ocazia zilei de naștere. | Instagram

A fost sărbătoare mare în familia Antoniei pe 12 aprilie. Artista și-a sărbătorit ziua de naștere alături de persoanele apropiate și familia sa, în timp ce din mediul online nu au lipsit urările prietenilor virtuali.

Pentru că a fost o zi foarte specială pentru el, Alex Velea nu a ezitat să împătășeacă cu fanii de pe Instagram o declarație de dragoste pe care i-a făcut-o iubitei sale în ziua în care a împlinit frumoasa vârstă de 33 de ani.

Cântărețul a impresionat pe toată lumea cu mesajul emoționant tansmis pe rețelele sociale prin intermediul unor InsaStory-uri. Mai mult decât atât, cuvinte frumoase ale acestuia au adus lacrimi în ochii internauților.

Alex Velea, declarație de dragoste pentru Antonia

Articolul continuă după reclamă

Alex Velea și Antonia formează unul dintre cele mai trainice și apreciate cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi au o poveste de dragoste foarte frumoasă, iar din rodul iubirii lor s-au născut doi băieți minunați.

Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că artistul își iubește enorm iubita, iar drept dovadă stau toate declarațiile de dragoste pe care i le-a transmis Antoniei public.

Citește și: Antonia a trecut prin anxietate și depresie din cauza mediului online. Copiii vedetei au fost amenințați. Ce a transmis artista

De curând, Alex Velea s-a decis să își exprime sentimentele față de partenera sa pe rețelele sociale, unde a transmis un mesaj de-a dreptul emoționant cu ocazia zilei de naștere a artistei.

„Îi mulțumesc lui dumnezeu în fiecare zi că mi te-a scos în cale. Ție, Antonia, își mulțumesc că mă iubești așa cum nici nu mă așteptam să fiu iubit și pentru comorile noastre de copii. Ești cea mai mare susținătoare a mea, mă inspiri și mă motivezi să fiu puternic în toate situațiile. Mă simt norocos să te am. Te iubesc până la moarte și după! La mulți ani fericiți, dragostea mea!”, a transmis el, vizibil emoționat și îndrăgosit.

„Te iubesc! Câte piese am scris cu gândul la tine... Ești muza mea. Mă faci cel mai fericit!”, a mai adăugat el la următoarele postări de pe Instagram.

Un lucru este evident, Antonia și Alex Velea se iubesc din ce în ce mai mult pe zi ce trece și nu se tem să își expună dragostea pe rețelele sociale.

Citește și: Alex Velea, declarații controversate. Motivul pentru care nu s-ar înrola în armată în cazul unui război „Ce îți oferă patria ție?”

De asemenea, artista a primit o mulțime de urări din partea prietenilor și a fanilor săi, pe care le-a distribuit în povestea sa de pe contul de Instagram.

Alex Velea și Antonia și-au propus să se căsătorească

Pentru că au o relație bazată pe iubire, respect și încredere, Alex Velea și Antonia și-au propus să se căsătorească. Aceștia își doresc de foarte mulți ani să facă pasul cel mare, însă nu au putut pentru că artista de afla în plin proces de divorț cu fostul său soț, Vincenzo Castellano.

La aproximativ un an de la finalizare procesului de fostul partener, artistul s-a decis să o ceară în căsătorie pe iubita lui. Astfel, aceștia au început să își facă planuri mari pentru nunta care va avea loc în viitorul apropiat.

Alina și Ilan Laufer, imagini adorabile cu gemenii lor. Cum arată acum copiii născuți prematur... Gilbert Gottfried a murit la 67 de ani. De ce boală cumplită a suferit actorul...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază neașteptată
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x