Antena Căutare

Atunci vs Acum. Cât s-au transformat și cum arată acum actorii din “Al 7-lea Cer”

Mult îndrăgitul serial “Al 7-lea Cer”, care s-a încheiat în 2007, după 11 sezoane, cu 243 de episoade, în care am râs și am plâns alături de actori, ne-a oferit multe lecții despre familie.

Galerie
Atunci vs Acum. Cât s-au transformat și cum arată acum actorii din “Al 7-lea Cer”

Serialul, pentru care filmările au durat din 1996 până în 2007, a adus zâmbete în casele telespectatorilor, prin poveștile familiei lui Eric Camden(Stephen Collins) și a lui Annie Camden (Catherine Hicks). Cei doi au 7 copii și se străduiesc să țină în frâu o gospodărie, în timp ce îi ajută pe cei mici să-și sculpteze personalitățile. În rolurile copiilor sunt Barry Watson (Matt Camden), Jessica Biel (Mary Camden), Beverley Mitchell (Lucy Camden), David Gallagher (Simon Camden), Mackenzie Rosman (Ruthie Camden), Lorenzo Brino (Sam Camden) și Nikolas Brino (David Camden).

Pe parcursul celor 11 ani de filmări, actorii au format legături puternice. Un exemplu bun sunt Jessica Biel și Beverley Mitchell care sunt prietene foarte bune.

Stephen Collins – Atunci vs Acum

Atunci vs Acum. Cât s-au transformat și cum arată acum actorii din “Al 7-lea Cer”

Articolul continuă după reclamă

Catherine Hicks– Atunci vs Acum

Atunci vs Acum. Cât s-au transformat și cum arată acum actorii din “Al 7-lea Cer”

Barry Watson – Atunci vs Acum

Atunci vs Acum. Cât s-au transformat și cum arată acum actorii din “Al 7-lea Cer”

Jessica Biel – Atunci vs Acum

Atunci vs Acum. Cât s-au transformat și cum arată acum actorii din “Al 7-lea Cer”

Beverley Mitchell – Atunci vs Acum

Atunci vs Acum. Cât s-au transformat și cum arată acum actorii din “Al 7-lea Cer”

David Gallagher – Atunci vs Acum

Atunci vs Acum. Cât s-au transformat și cum arată acum actorii din “Al 7-lea Cer”

Mackenzie Rosman – Atunci vs Acum

Atunci vs Acum. Cât s-au transformat și cum arată acum actorii din “Al 7-lea Cer”

Sursă foto: hepta, profimedia

Povestea unuia dintre cele mai controversate cupluri de la Hollywood. Ea are 53 de ani, el 30... Corp de model fitness. Vladimir Drăghia a recunoscut ce face pentru a se umple de muschi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Laura Cosoi revine cu un nou sezon Vacanţă de vedetă. Diana Bart, gazda emisiunii Infiltraţi în culise, la Antena Stars
Laura Cosoi revine cu un nou sezon Vacanţă de vedetă. Diana Bart, gazda emisiunii Infiltraţi în culise, la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Monica Tatoiu, dezvăluire uluitoare despre angajatele sale. Ce le interzicea femeilor din firmă în anumite zile
Monica Tatoiu, dezvăluire uluitoare despre angajatele sale. Ce le interzicea femeilor din firmă în anumite zile
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un inel extrem de scump
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara „nu mai este ce a fost”
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x