Antena Căutare

Billie Eilish, pe coperta Vogue. Cei care au criticat-o și-au înghițit limba când au văzut pictorialul incendiar

Cântăreața Billie Eilish apare pe coperta Vogue în luna iunie, iar imaginea i-a luat pe mulți prin surprindere. Artista a fost de multe ori criticată pentru alegerile vestimentare, iar acum le-a oferit ocazia tuturor să vadă ce ascunde sub hainele largi.

Galerie
Cântăreața Billie Eilish apare pe coperta Vogue în luna iunie, iar imaginea i-a luat pe mulți prin surprindere | Getty Images

În fotografia principală a pictorialului sexy, Billie Eilish poartă un corset roz pal și o fustă care vine perfect peste topul cu dantelă. De asemenea, artista poartă o pereche de mănuși din latex, iar întreaga ținută este completată de un machiaj fresh și o coafură simplă.

În alte imagini, vedeta poartă o mulțime de body-uri care au corset incorporat, ce-i îmbracă perfect formele pe care Billie le ascunde, de regulă, sub hainele largi.

Ținutele sumare dezvăluie tatuajul care pornește de pe coapsă și coboară pe șoldul drept. Anul trecut, vedeta le spunea fanilor că nu vor avea ocazia să-l vadă, ceea ce a dat naștere multor speculații. Se pare că s-a răzgândit între timp, căci opera de artă este expusă în mai multe fotografii.

Citește și: Greșeli vestimentare pe care foarte multe femei le fac. Află cum să le eviți

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În interviul care însoțește pictorialul, Billie abordează reacția pe care consideră că o va produce coperta Vogue.

”Dacă susții o imagine pozitivă a sinelui, de ce ai purta un corset? De ce nu ți-ai arăta corpul real? Chestia este că pot face orice vreau.”, crede ea că va auzi din gura celor care continuă să o critice încă de la lansarea sa.

Citește și: Îmbracă doar haine largi, dar ascunde un corp superb. Billie Eilish, surprinsă de paparazzi într-o zi obișnuită din viața ei

Ea afirmă, de asemenea, că fiecare trebuie să se concentreze pe lucrurile care te fac să te simți bine. ”Dacă dorești să te supui unei operații estetice, fă-o. Dacă vrei să porți o rochie pe care cineva crede că te face să pari mai mare, port-o. Dacă simți că arăți bine, așa e.”, a mai spus ea.

Billie Eilish, criticată pentru stilul său vestimentar

De când a atins faima, Billie Eilish a preferat să poarte articole supradimensionate și viu colorate din cauza relației ”toxice” cu corpul ei.

”Deodată ești ipocrit dacă vrei să-ți arăți pielea și esți catalogată ca o femeie ușoară. Dacă sunt, atunci sunt mândră. Afișarea formelor nu ar trebui să-ți diminueze respectul cuvenit.”, spunea Billie în urmă cu ceva timp.

La scurt timp, ea a lansat piesa ”Your Power”, care va face parte din albumul ”Happier Than Ever”.

Citește și: Documentar despre viața lui Billie Eilish. Artista cu sindromul tourette vorbește despre cea mai delicată perioadă

Cântăreaţa în vârstă de 19 ani a devenit celebră cu primul său album, "When We All Fall Asleep, Where Do We Go?", lansat în martie 2019.

Billie Eilish a devenit cea mai tânără artistă nominalizată la cele mai importante categorii ale premiilor Grammy, la care s-a şi impus în 2020 - „Best New Artist”, „Album of the Year”, „Record of the Year”, „Song of the Year” şi „Best Pop Vocal Album”. De asemenea, ea este cea mai tânără artistă care a scris şi interpretează o piesa oficială a unui film din seria „James Bond”.

Bianca Drăgușanu, imagine adorabilă alături de fiica ei. Cât de mult a crescut Sofia... Cum s-a fotografiat Vlăduța Lupău, la scurt timp după intervenția chirurgicală. Vedeta și-a petrecut sărbătorile în fami...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază neașteptată
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x