Antena Căutare

Ce detalii neștiute a scos la iveală Radu Ștefan Bănică despre despărțirea părinților săi. Prin ce a trecut tânărul artist

Radu Ștefan Bănică și-a făcut curaj să vorbească despre un moment delicat din viața lui: despărțirea părinților. Ștefan Bănică și mama primului său copil, Camelia Constantinescu, au luat pe drumuri separate în anul 2005.

Galerie
Radu Ștefan Bănică și-a făcut curaj să vorbească despre un moment delicat din viața lui: despărțirea părinților | Antena 1

Radu Ștefan Bănică, fiul cel mare al lui Ștefan Bănică, este destul de discret când vine vorba de viața personală. Tânărul cu o carieră de succes în muzică și actorie preferă să țină cele mai importante momente și subiectele delicate departe de ochii curioșilor.

Deși este rezervat în privința trecutului său, artistul și-a făcut curaj să scoată la iveală detalii neștiute despre un eveniment sensibil pentru el: despărțirea părinților. Divorțul dintre Ștefan Bănică și Camelia Constatinescu a avut un impact semnificativ asupra fiului lor.

Cei doi au decis să o ia pe drumuri separate în anul 2005, atunci când Radu Ștefan Bănică avea doar trei ani. Actorul din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” a dezvăluit că a părăsit țara de mai multe ori, după ce presa a aflat despre despărțirea părinților săi.

Citește și: Radu Ștefan Bănică, „bărbat în casă la 16 ani”. Ce compliment prețios i-a făcut Andreea Marin după lansarea piesei „Om Mare”

Articolul continuă după reclamă

În ciuda acestui capitol dificil din viața sa, tânărul are o relație specială cu tatăl și mama lui, chiar dacă aceștia nu mai sunt împreună.

Radu Ștefan Bănică, despre divorțul dintre Ștefan Bănică și Camelia Constantinescu. Ce a spus tânărul artist

Chiar dacă destul de mic atunci când părinții lui s-au separat, Radu Ștefan Bănică își amintește câteva lucruri care au avut loc în perioada respectivă.

„Când s-au despărțit ai mei m-au trimis din țară vreo cinci luni, până s-au calmat lucrurile. Nu mă puteau scoate din bloc. Stăteau zeci de oameni, de paparazzi, în fața casei. Așteptau poza cu «moștenitorul»”, a povestit Radu Ștefan Bănică, într-un podcast, potrivit unica.ro.

Citește și: Radu Ștefan Bănică, moment de sinceritate. Cum percepe comparațiile cu tatăl său și ce relație are cu fratele mai mic | EXCLUSIV

„Am amintiri cu tata când mergeam în parc și ieșeau opt paparazzi de după pomi. Veneau până la tine. N-aveau niciun stres. Nu se ascundeau”, a mai adăugat actorul din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”.

Cum a fost pentru Radu Ștefan Bănică să aibă un tată celebru

Recent, tânărul a vorbit și despre cum a fost viața lui cu un tată celebru. Se pare că Radu Ștefan Bănică s-a confruntat cu situații dificile doar pentru că era fiul lui Ștefan Bănică.

„M-am simțit marginalizat. Sau nu neapărat marginalizat, un pic pe din-afară. (…) Sursa au fost banii. De-asta nu am înțeles, pentru că nu știam ce sunt banii. Nu veneam cu avion privat la școală. Asta până să înțeleg situația mea. (…) Toate astea au pornit de la părinții copiilor, pentru că în clasa a patra nu știi câți bani are tata. Noi oricum am fost și suntem o familie destul de privată. Mereu am fost la locul nostru. Nu vorbeam despre lucrurile astea.

În clasa a IX-a am fost efectiv ca la zoo. În fiecare pauză veneau copiii ca la vitrină, să-l vadă pe fiul lui Bănică. Am făcut liceul Jean Monnet. Am vrut la Jean Monnet pentru că era lângă tata. Mă gândeam că eu și-așa îl vedeam super rar, poate așa îl văd mai des. Nu s-a întâmplat (râde), dar ne-am văzut în limita bunului simț”, a spus Radu Ștefan Bănică, conform sursei citate mai sus.

Cât căștigă Mihai Trăistariu din afacerea de pe litoral, în minivacanța de 1 mai. Proprietățile lui sunt complet ocupate... Ioana Tufaru nu este însărcinată, de fapt. Vedeta a aflat vestea în direct, la TV | EXCLUSIV...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Primele imagini din casa de vis în care s-au mutat Deea Maxer și soțul ei, Constantin Cataramă. Cum arată noua lor locuință
Primele imagini din casa de vis în care s-au mutat Deea Maxer și soțul ei, Constantin Cataramă. Cum arată noua...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Radu Vâlcan, declarație de dragoste nonconformistă pentru Adela Popescu! Cum și-a surprins soția: „Îți aduc de la țară…” | FOTO
Radu Vâlcan, declarație de dragoste nonconformistă pentru Adela Popescu! Cum și-a surprins soția: „Îți aduc...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x