Antena Căutare

Ce sumă de bani a lăsat în urmă Prințul Phillip. Zvonurile despre testamentul lui circulă deja în presă

Prințul Philip a decis, prin testamentul său, ca Prințul Harry și ceilalți membri ai Familiei Regale Britanice să primească sume impresionante. Nu i-a uitat nici pe angajații apropiați cărora le-a lăsat bani.

Galerie
Prințul Philip a decis, prin testamentul său, ca Prințul Harry și ceilalți membri ai Familiei Regale Britanice să primească sume impresionante | Getty Images

Ducele de Edinburgh a lăsat în urmă aproximativ 42 de milioane de dolari când a murit, luna trecută, la 99 de ani. Deși toată lumea se aștepta ca Regina Elisabeta a II-a să primească cea mai mare parte din moștenire, Prințul Philip s-a asigurat ca toți cei care i-au fost alături să fie răsplătiți pentru loialitate.

”Spre deosebire de alți regali, Prințul Philip va fi generos față de toți cei trei băieți care l-au îngrijit.”, a notat o sursă apropiată pentru presă, scrie Page Six.

Prințul Harry apare în testamentul Ducelui de Edinburgh

Potrivit sursei citate, nepoții Ducelui sunt trecuți în testament, inclusiv Prințul Harry, în ciuda faptului că a renunțat la rolul său în Familia Regală Britanică.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Motivul pentru care Regina Elisabeta a II-a le-a cerut tuturor să plece după înmormântarea Prințului Philip

”Philip nu era genul de personaj care să pedepsească un nepot pentru că s-a purtat necuviincios. Era un om foarte corect, echilibrat și minunat. Niciodată nu a purtat ranchiună.”, a mai afirmat apropiatul Familiei Regale.

Între timp, celor patru copii ai săi - Prințul Charles, Prințesa Anne, Prințul Edward și Andrew - li s-a spus că pot ”lua ceea ce vor” din colecția sa de cărți, a susținut sursa.

Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a refuzat să vorbească despre conținutul testamentului.

”Aceasta este o chestiune personală și astfel de aranjamente sunt private”, a susținut Palatul într-o declarație adresată presei.

Care e cauza morții Prințului Philip

Certificatul de deces al Prințului Philip a dezvăluit că soțul Reginei Elisabeta a II-a a murit de bătrânețe.

Citește și: De ce Prințul Harry nu i-a văzut pe copiii ducilor de Cambridge când a fost în Marea Britanie

În Marea Britanie, ”bătrânețea” este un termen acceptat dacă pacientul are peste 80 de ani și medicul semnează certificatul ”a îngrijit personal persoana decedată pe o perioadă lungă de timp și a observat o scădere treptată a stării sale generale de sănătate”.

Moartea ducelui de Edinburgh a fost înregistrată pe 13 aprilie, la patru zile după moartea sa, de către secretarul său, Brigadier Archie Miller-Bakewell, care a și participat la înmormântare.

Documentul enumeră numele său complet ca: „Alteța Sa Regală Prințul Philip, Duce de Edinburgh cunoscut anterior ca Prințul Philippos al Greciei și Danemarca cunoscut anterior ca Philip Mountbatten”.

Prima sa ocupație este listată ca „ofițer naval”, în timp ce a doua sa este „soțul Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, Suverana”.

Citește și: Prințul Charles îi ia locul tatălui său, Prințul Philip. Ce obligații are el acum

Cum și-a împăcat Dan Ciotoi soția, după ce l-a prins cu amanta. Cele mai grele momente din viața solistului din formația... Cine este femeia cu care Cătălin Cazacu are un copil. Prin ce dramă a trecut cea care l-a cucerit în urmă cu 12 ani...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce ținută a purtat Pamela Anderson la nunta fiului cel mic. A optat pentru o rochie lungă cu mâneci
Ce ținută a purtat Pamela Anderson la nunta fiului cel mic. A optat pentru o rochie lungă cu mâneci
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cornelia, dansatoarea maneliștilor, apariție surprinzătoare în costum de baie. Cum s-a afișat la pisicină: „Nu îmbătrânește deloc”
Cornelia, dansatoarea maneliștilor, apariție surprinzătoare în costum de baie. Cum s-a afișat la pisicină:...
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea... BZI
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru Jurnalul
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste Kudika
Doliu imens în lumea fotbalului! Un titular de la Cupa Mondială 2026 s-a stins la doar 25 de ani
Doliu imens în lumea fotbalului! Un titular de la Cupa Mondială 2026 s-a stins la doar 25 de ani Redactia.ro
Locul din România unde vacanța costă doar 100 de lei pe zi. Turiștii îl preferă în locul mării
Locul din România unde vacanța costă doar 100 de lei pe zi. Turiștii îl preferă în locul mării Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x