Antena Căutare

Cine e și cum arată soțul Adei Condeescu, actrița din serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN. Cu ce se ocupă el

Ada Condeescu și soțul ei, Cătălin Mitulescu, trăiesc împreună o frumoasă poveste de dragoste.

Galerie
Ada Condeescu și Cătălin Mitulescu sunt căsătoriți din 2016 și au împreună 2 copii. | Antena 1

Ada Condeescu, actrița din rolul Sandrei în serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, se bucură de sprijinul și admirația soțului ei, care o susține în tot ceea ce face.

Cine e și cum arată soțul Adei Condeescu

Ada Condeescu interpretează rolul Sandrei, soția lui Basty, în serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN. Ada este absolventă a U.N.A.T.C I.L. Caragiale din București și este una dintre cele mai talentate actrițe ale generației sale, care s-a făcut remarcată atât pe marile, cât și pe micile ecrane.

Citește și: Andrei Aradits și Ada Condeescu revin pe platoul de filmare în cel mai nou serial de Ruxandra Ion – Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

Articolul continuă după reclamă

Ada Condeescu a cucerit publicul internațional cu interpretarea din filmul Loverboy, regizat chiar de soțul ei, Cătălin Mitulescu, care i-a adus Premiul pentru Cea Mai Bună Actriță la Festivalul de Film de la Sarajevo.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De asemenea, frumoasa actriță a jucat în producții de succes precum "Eu când vreau să fluier, fluier" și "Dincolo de calea ferată", consolidându-și statutul de actriță de top în cinematografia românească.

Ada Condeescu și soțul ei, Cătălin Mitulescu, s-au căsătorit în 2016 și au împreună doi copii, pe Ecaterina, născută în 2018, și pe Alexei, născut în 2020.

Chiar dacă între cei doi soți există o diferență de vârstă de 16 ani, se pare că acest lucru nu stă deloc în calea fericirii lor și împreunp formează o familie frumoasă alături de copiii lor. Ada îl descrie drept „cel mai bun prieten și confident”, recunoscând că, pe platourile de filmare, păstrează un echilibru profesionist, iar acasă fac compromisurile necesare pentru armonie.

Cătălin Mitulescu este de profesie regizor, producător și scenarist, având o carieră vastă în acest domeniu, fiind extrem de apreciat în lumea filmului românesc pentru proiectele sale.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

El a obținut premii importante, câștigând Palme d’Or pentru scurtmetrajul "Trafic" (2004) și premiul „Un Certain Regard” la Cannes în 2011 pentru "Loverboy".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Despre personajul pe care Ada Condeescu îl interpretează în cel mai nou serial de la Antena 1, actrița povestește că: „Sandra este vulnerabilă și, în același timp, malițioasă, cu multe temeri pe care încearcă să le ascundă, fragilă, dar și determinată. Mi-a plăcut din prima clipă profunzimea acestui personaj, nuanțele pe care mi le-am putut imagina, propunerile regizorilor și felul lor blând de a mă ghida în aceasta aventură.”

Citește și: De ce s-a tuns scurt Karina Jianu. Cine i-a recomandat actriței din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” să facă asta în facultate

Actrița a primit rolul cu brațele deschise și dezvăluie că: „Până acum, lucrurile mi s-au întâmplat exact în momentul potrivit în drumul meu profesional și așa am simțit și cu acest proiect.

Lucrul constant, într-un ritm accelerat, dar nu alert, este un exercițiu extraordinar pentru un actor și mă bucur că am ocazia să experimentez și această parte a meseriei mele.

Îmi doream să lucrez cu Ruxandra Ion, îmi place tare mult felul ei de a lucra și o admiram demult, m-am bucurat foarte tare când lucrurile s-au aliniat, iar propunerea de a o interpreta pe Sandra Istrate a ajuns la mine.

Simțeam nevoia ca, dincolo de teatru și film, să explorez și zona lucrului în televiziune, dar recunosc că am avut multe temeri. Nu am mai construit niciodată un personaj cu un arc deschis, să-i spunem așa, fără să știu finalul povestii”, a mai povestit Ada Condeescu.

Ada Condeescu și soțul ei reușesc să jongleze cu brio între proiectele profesionale și viața de familie, unde își împart responsabilitățile și se bucură din plin de timpul petrecut alături de cei doi copii ai lor.

Citește și: Interviu cu Rebecca Nicolescu. Ce provocare i-a lansat actriția din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN Karinei Jianu: „E miștoacă!”

Motivul pentru care băieții Adrianei Bahmuțeanu s-au prezentat la ușa ei fără să o anunțe. Ce a putut să le ceară mamei ... Victor Ponta și Daciana Sârbu, prima apariție împreună după divorț, la festivitatea Mariei, fetița adoptată. Noi imagini...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini din curtea Mirelei Vaida. Cât a costat pisicina: „Pentru mine adevărata valoare a fost alta: bucuria copiilor mei”
Imagini din curtea Mirelei Vaida. Cât a costat pisicina: „Pentru mine adevărata valoare a fost alta: bucuria...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andreea Ibacka, prima ei zi de naștere ca femeie divorțată. Cum a sărbătorit împlinirea celor 41 de ani
Andreea Ibacka, prima ei zi de naștere ca femeie divorțată. Cum a sărbătorit împlinirea celor 41 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Paradisul smochinelor de lângă Buzău. Oaspeții culeg singuri fructele, mănâncă pe săturate și plătesc doar ce iau acasă
Paradisul smochinelor de lângă Buzău. Oaspeții culeg singuri fructele, mănâncă pe săturate și plătesc doar... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Concert de muzică clasică, pe lacul Colibița. Sute de oameni au asistat la spectacol:
Concert de muzică clasică, pe lacul Colibița. Sute de oameni au asistat la spectacol: "E o experiență unică" Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x