Antena Căutare

De ce refuză Anamaria Prodan să se prezinte la procesul deschis de Corina Caciuc. Ce acuzații i se aduc impresarei

Anamaria Prodan ar fi avut vineri, 15 aprilie, întâlnire față în față la judecătorie cu amanta soțului său, Corina Caciuc, însă impresara a refuzat să apară. Ce a declarat.

Corina Caciuc și Anamaria Prodan ar fi trebuit să stea față în față la tribunal astăzi, însă impresara nu a avut de gând să se prezinte. Tânăra în vârstă de 28 de ani, care așteaptă pe lume venirea copilului său cu antrenorul Universității Craiova, a dat-o în judecată pe impresară pentru calomnie.

Ce a declarat Anamaria Prodan despre Corina Caciuc și despre acuzația de calomnie care i se aduce impresarei

Ea a susținut în repetate rânduri că nu și-a dorit celebritate și nici să apară în presa din România, cu atât mai puțin în străinătate acolo unde scandalul a avut răsunet, iar din acest motiv a luat decizia de a o înfrunta pe Anamaria Prodan pe cale legală.

În schimb, Anamaria Prodan a preferat să se comporte ca și când nu ar fi exista un astfel de proces deschis pe numele său și nu s-a prezentat pentru a sta față în față cu armata încă soțului ei, Laurențiu Reghecampf.

Citește și: Dan Alexa a rupt tăcerea. Ce a răspuns când a fost întrebat dacă a avut o relație cu Anamaria Prodan

„Mâine e? Nici nu mai știu, am atât de multe deschise de ei doi încât nu mai știu care sunt, pentru cine, bine că îl am pe avocatul meu. Nu (n.r. – nu mă prezint). Eu mă uit în presă, văd, citesc, văd fotografii cu o domnișoară care a trăit o astfel de viață. Calomnie pentru ce? Nu mie îmi bagă Kamara degete în gură prin videoclipuri, nu eu sunt dezbrăcată prin cluburi de noapte la striptease”, a spus Anamaria Prodan ieri la Antena Stars.

De asemenea, Anamaria Prodan a reamintit și faptul că Laurențiu Reghecampf este dator la mama sa.

„Reghecampf e cel mai dator la mama, nu eu. Milioane… (n.r. – ar fi avut de dat Ionelei Prodan). Ăsta e fost regretul vieții mele, durerea că exact în perioada în care Reghecampf trebuia să fie alături de mine, de familie, de noi toți, el în anul ăla a luat-o razna, lui i s-a părut că vai, dacă eu am plecat cu mama prin Cuba, Mexic, Turcia, prin toate țările ca să o salvez. El a rămas singur și a căzut în nenorocirea asta a vieții încât mama mea cred că se învârte în mormânt și dă să iasă să-l salveze pentru că l-a iubit atât de mult și era atât de fericită că era mândru”, a mai spus Anamaria Prodan la Antena Stars.

Citește și: Anamaria Prodan se implică în ajutorarea copiilor din Ucraina, alături de personalități marcante. Mesajul impresarei

Ana Baniciu, mesaj emoționant pentru viitorul său soț. Ce mesaj i-a transmis artista lui Eduard Kovacs: „Cel mai bun om”... Fostul soț al Biancăi Drăgușanu, din nou singur. De ce s-au despărțit Alex Bodi și Ema Uta?...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lovitură după despărțirea de Cristina. Andrei Rotaru a făcut un anunț neașteptat: „O ultimă dorință”
Lovitură după despărțirea de Cristina. Andrei Rotaru a făcut un anunț neașteptat: „O ultimă dorință”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Din ce își câștigă banii Daniela Crudu, după ce a renunțat la televiziune. A spus fără ezitare cu ce se ocupă
Din ce își câștigă banii Daniela Crudu, după ce a renunțat la televiziune. A spus fără ezitare cu ce se ocupă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x