Antena Căutare

Elena Gheorghe are fața iritată de la masca de protecție: "Nu e de joacă! Asta e masca care mi-a făcut probleme!" Artista s-a filmat pe Instagram

Elena Gheorghe are fața extrem de iritată, după ce a purtat o masca de protecție, de unică folosință, cumpărată din farmacie. Artista a postat pe pagina sa de Instagram câteva fotografii, alături de un mesaj de atenționare pentru fani.

Galerie
Elena Gheorghe, probleme cu tenul din cauza măștii de protecție | Instagram

Elena Gheorghe sustine că nu a avut probleme niciodata cu tenul, însă fața i s-a umplut de iritații după ce a mers în spații închise, acolo unde este obligatorie purtarea măștii de protecție.

Într-un mesaj pe Instagram, vedeta și-a arătat fața, dar și masca, despre care spune că a cumpărat-o din farmacie.

„Cam așa arată fața mea. Slavă Cerului este mai bine. Asta pentru că nu purtăm măști și înainte de culcare ne îngrijim, punem toate cele pe față și suntem ok. Dar ziua, când trebuie să mergem unde avem treabă înăuntru, e musai cu mască. E foarte bine că se întâmplă asta, numai că pățim treaba asta. Voi merge la un dermatolog, căci vreau părerea unui specialist. Cu fața nu e de joacă”, a transmis Elena Gheorghe, pe story-ul din Instagram.

Elena Gheorghe are fața iritată de la masca de protecție: "Nu e de joacă! Asta e masca care mi-a făcut probleme!" Artista s-a filmat pe Instagram

Articolul continuă după reclamă

„Asta e masca care mi-a făcut probleme. Eu vorbesc despre asta, pe care o cumpărăm de la farmacie, nu de chestii din bumbac sau altceva”, a mai spus artista.

Delia a trecut la look-ul de vară! Reacția fanilor la schimbarea radicală de înfățișare a cântăreței: "Măă, ce-i cu... Adelina Pestrițu, anunțul momentului în showbiz: "Da, aș putea fi însărcinată. Ne-am dorit să fim patru, cât am fos...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine i-a luat locul lui Petrișor Ruge. Cu ce dansator face Andreea Bălan acum prize pe scenă
Cine i-a luat locul lui Petrișor Ruge. Cu ce dansator face Andreea Bălan acum prize pe scenă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fratele Printeșei Diana s-a căsătorit pentru a 4-a oară, în secret. Cine e mireasa lui, cu aproape 20 de ani mai tânără
Fratele Printeșei Diana s-a căsătorit pentru a 4-a oară, în secret. Cine e mireasa lui, cu aproape 20 de ani mai...
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Două românce ar fi fost primite „cadou” de un fost ministru din Spania. În schimb, ar fi aprobat contracte de 125 de milioane de euro
Două românce ar fi fost primite „cadou” de un fost ministru din Spania. În schimb, ar fi aprobat contracte de... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Acuzații grave lansate de Sorin Grindeanu: „Ilie Bolojan se află în campanie prezidențială!“
Acuzații grave lansate de Sorin Grindeanu: „Ilie Bolojan se află în campanie prezidențială!“ BZI
Achizițiile de tehnică militară americană ale României au explodat. Țara noastră are pe lista de cumpărături arme de 11 miliarde de dolari
Achizițiile de tehnică militară americană ale României au explodat. Țara noastră are pe lista de cumpărături... Jurnalul
Noaptea Muzeelor 2026 în București: peste 20 de muzee și expoziții pe care le poți vizita gratuit pe 23 mai
Noaptea Muzeelor 2026 în București: peste 20 de muzee și expoziții pe care le poți vizita gratuit pe 23 mai Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Fenomen rar în Marea Neagră. Cum a
Fenomen rar în Marea Neagră. Cum a "prins" apa o culoare turcoaz spectaculoasă Observator
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x