Antena Căutare

Emilia Ghinescu, apariție îndrăzneață în mediul online. Cum s-a lăsat fotografiată la sala de fitness

Emilia Ghinescu și-a surprins admiratorii din mediul online cu o ipostază în care nu obișnuiește să apară foarte des: atunci când renunță la costumul popular și demonstrează că se poate mândri cu o siluetă de invidiat. Totodată, în timp ce se afla în mijlocul unui antrenament la sală, interpreta a fost filmată dintr-un unghi provocator. Iată imaginile!

Galerie
Emilia Ghinescu, filmată în timpul unui antrenament intens la sală. Cum arată vedeta în vârstă de 44 de ani | Instagram

Emilia Ghinescu, în vârstă de 44 de ani, a dezvăluit recent cum reușește să se mențină într-o formă de invidiat și se pare că unul dintre cele mai importante „secrete” este mersul regulat la sala de fitness, acolo unde pare că petrece ore bune. Rezultatele se văd, iar de curând interpreta de muzică populară le-a arătat urmăritorilor săi din mediul virtual cum se antrenează.

Emilia Ghinescu, ipostază îndrăzneață, la sala de fitness

În timp ce ridica o greutate, solista s-a lăsat filmată din spate, cu posteriorul în prim-plan, bifând totodată și o apariție îndrăzneață pe rețelele de socializare. Artista părea că se află în mijlocul unui antrenament intens, care a ajutat-o să își tonifieze corpul. Emilia Ghinescu purta un costum special pentru a-i facilita mișcările, cu spatele gol, care le-a atras de asemenea atenția internauților.

Citește și: Emilia Ghinescu, de nerecunoscut într-un costum de baie ce îi pune în valoare formele. Cum arată când renunță la costumul popular

Articolul continuă după reclamă

La cei 44 de ani ai săi, Emilia Ghinescu are o siluetă de invidiat, pentru care depune însă efort cu regularitate. Anul trecut, interpreta mărturisea că petrece destul de mult timp la sala de finess, pentru a se menține la greutatea și forma pe care și le dorește. Artista a început ziua și cu o mică glumă. „Ca după sărbători ...”, a scris ea în dreptul imaginii publicate în secțiunea InstaStory.

Emilia a dezvăluit că merge la sală de patru ori pe săptămână și se pare că nu a renunțat la acest obicei. „Merg la sală în mod obișnuit. Merg de patru ori pe săptămână, cel puțin. Sunt un om care, în general, nu este interesat de ce spun oamenii. Nu mă interesează părerea nimănui, fac ceea ce cred eu că este bine. Mă simt foarte bine așa, la 48 de kg. Normal că se vede masa musculară când te antrenezi.

Când văd anumite comentarii rămân uimită. Nu ai cum să îmi dai sfaturi cum să arăt la 45 de ani ai mei, de ce merg la sală de patru ori pe săptămână și de ce fac sport sau de ce am grijă de mine", declara la vremea respectivă Emilia Ghinescu, pentru Antena Stars.

Citește și: Emilia Ghinescu, declarații după ce s-a vindecat de Covid-19. Ce a mărturisit artista

Îndrăgita cântăreață a apelat, de-a lumgul timpului, și la intervenții de ordin facial, și reușește să arate cu mult mai tânără. Interpreta de muzică populară a mărturisit că există câteva ritualuri de frumusețe la care apelează, iar alimentația, totodată, joacă un rol cheie în viața sa.

„Sunt slabă pentru că mi-am dorit foarte mult să slăbesc, sunt atentă la tot ce mănânc. Nu mănânc pâine de regulă și nu mănânc zahăr. Mănânc foarte puțin, cantitativ foarte puțin. Acum am ajuns la o greutate pe care mi-o doream de foarte mult timp. 47 de kilograme n-am mai avut de când aveam 27 de ani. Dar vreau să mă mențin la greutatea asta”, declara ea recent pentru Fanatik.

Imagine rară cu Delia în costum de baie. Cum s-a lăsat pozată jurata de la iUmor pe plajă. Ce detaliu au observat fanii... Andreea Tonciu s-a schimbat complet de când a devenit mamă. Care sunt temerile brunetei acum că fiica ei va merge la șco...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Dorian Popa, ținută specială pentru munca în folosul comunității. Artistul este condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare
Dorian Popa, ținută specială pentru munca în folosul comunității. Artistul este condamnat la 8 luni de...
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Cum arată astăzi Elena Hasna, fetița-fenomen de la Next Star. Cu greu o mai recunoști la 24 de ani
Cum arată astăzi Elena Hasna, fetița-fenomen de la Next Star. Cu greu o mai recunoști la 24 de ani
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Lavinia Pîrva, noi detalii despre viața de familie. De ce artista și soțul ei, Ștefan Bănică, nu își mai doresc un al doilea copil: „Am zis că se oprește treaba, copilul meu...”
Lavinia Pîrva, noi detalii despre viața de familie. De ce artista și soțul ei, Ștefan Bănică, nu își mai... Elle
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară HelloTaste.ro
"Acum e apocalipsa. Următoarele luni vor fi măcel". "Scenariul Armaghedon" pentru piața gazelor după ce Qatarul a... Antena3.ro
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii useit
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!”
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!” BZI
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii Jurnalul
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Reacţia unei turiste din Thailanda, care vede pentru prima dată
Reacţia unei turiste din Thailanda, care vede pentru prima dată "tunelul iubirii" din Timişoara Observator
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea UseIT
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x