Antena Căutare

Eric Braeden, renumit pentru rolul lui Victor Newman din serialul „Tânăr și neliniștit”, a anunțat că are cancer. Cum a dat vestea

Unul dintre cei mai cunoscuți actori, renumit, mai ales, pentru rolul interpretat în serialul fenomen „Tânăr și neliniștit” și-a anunțat fanii că are cancer la prostată. Iată ce declarații a făcut pe marginea diagnosticului primit, dar și cum a ales să dea vestea îngrijorătoare!

Galerie
Eric Braeden, renumit pentru rolul lui Victor Newman din serialul „Tânăr și neliniștit”, a anunțat că are cancer. Cum a dat vestea | Profimedia/Shutterstock

Eric Braeden, actorul german-american care interpretează de aproape 50 de ani rolul lui Victor Newman din serialul „Tânăr și neliniștit”, a vorbit, recent, într-un clip emoționant publicat pe contul său de socializare despre starea sa de sănătate. Iată cum a aflat diagnosticul trist!

Citește și: Bebe Cotimanis s-a întâlnit cu un celebru actor de la Hollywood cu care s-a pozat și a stat de vorbă. Despre cine este vorba

Eric Braeden din serialul „Tânăr și neliniștit“ a fost diagnosticat cu cancer. Ce declarații a făcut pe marginea bolii

Eric Braeden, în vârstă de 82 de ani, a anunțat că are cancer la prostată. Actorul celebru a declarat, într-o postare făcută pe Facebook, că primele simptome au început să apară în perioada în care se recupera în urma unei intervenții chirurgicale la genunchi, potrivit CNN.

Articolul continuă după reclamă

„Urăsc să ofer detalii atât personale, dar cred că acest lucru poate ajuta niște bărbați mai în vârstă.“, a mărturisit Eric Braeden pe contul său de Facebook, citat de sursa menționată mai sus.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Interpretul lui Victor Newman din serialul „Tânăr și neliniștit” a mărturisit că a detectat bola în momentul în care urinările au început să devină foarte frecvente. El s-a prezentat la medic, acolo unde i s-a introdus, inițial, un cateter și i s-a prescris un tratament, potrivit Adevărul.

Însă, la scurt timp după îndepărtarea sondei respective, el susține că nu a mai putut urina deloc, motiv pentru care s-a prezentat, din nou, la medic. Atunci, actorul a aflat nefericita veste că suferă de cancer la prostată.

Eric Braeden a mai adăugat că, ulterior, i-a fost îndepărtată tumoarea, iar, în prezent, face imunoterapie:

„Nu e chiar atât de rău. Sper să rămână așa.(...) Inutil să spun că am fost surprins, dar am fost hotărât să înving. Am învățat, acum, să-mi ascult mai mult corpul și să nu mă mai epuizez. Voi fi din nou în formă maximă în curând.”, au fost o parte din declarațiile lui Eric Braeden pe marginea diagnosticului primit, citat de Adevărul și Spynews.

Citește și: Gestul incredibil pe care l-a făcut Brad Pitt pentru un vecin în vârstă de 105 ani. Povestea i-a înduioșat pe fanii actorului

Cum a ajuns Eric Braeden să joace atâția ani în rolul lui Victor Newman din serialul „Tânăr și neliniștit”

Inițial, în anul 1980, Eric Braeden a primit rolul omului de afaceri, Victor Newman, din serialul „Tânăr și neliniștit” pentru o perioadă de doar câteva săptămâni, potrivit uneia dintre sursele citate mai sus. Însă, în scurt timp, personajul său a devenit atât de iubit de telespectatori, încât i s-a prelungit contractul, iar imaginea sa a devenit una reprezentativă pentru pelicula siropoasă.

Mai târziu, în anul 1998, Eric Braeden a câștigat un premiu Emmy pentru „Cel mai bun actor într-un serial dramatic”.

Deși au existat unele discuții în anul 2009, cu privire la viitorul său în cadrul serialului, se pare că Braeden a decis să facă parte, în continuare, din distribuția îndrăgitului serial.

Actorul a jucat și în filmul „Colossus:The Forbin Project", rol în care și-a creat numele de scenă Eric Braeden, numele său de la naștere fiind Hans-Jörg Gudegast.

Imagini înduioșătoare cu Andreea Marin din copilărie. Cum arăta vedeta în costum popular... Cu ce probleme de sănătate se confruntă Vlăduța Lupău. Artista a mers în Paris pentru tratament: „Nu vor să mă opereze”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază neașteptată
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x