Antena Căutare

Gabi Tamaș și Dan Alexa, surprinși în compania a două admiratoare. Gestul făcut de una dintre ele a atras toate privirile

Gabi Tamaș și Dan Alexa au fost surprinși la o întâlnire cu două admiratoare. Ce a urmat la masa celor patru!

Galerie
Gabi Tamaș și Dan Alexa, surprinși în compania a două admiratoare. Gestul făcut de una dintre ele a atras toate privirile | Antena 1

Recent, Gabi Tamaș s-a revăzut cu Dan Alexa. Cei doi au avut parte de o surpriză de proporții, când două tinere i-au căutat direct din Timișoara, conform imaginilor făcute publice de Cancan.

Potrivit Revista Viva, care citează sursa menționată, acestea au venit în Capitală la volanul unui Opel, având ca scop livrarea unor produse pe care le comercializează în cadrul firmei lor. Vizita nu i-a vizat doar pe ei doi, ci și alte vedete din reality-show-ul Survivor.

Citește și: „Furnicuțele”, invitat Gabi Tamaș. Informații în exclusivitate despre celebra filmare din casa scării

Cine sunt tinerele care s-au întâlnit cu Gabi Tamaș și Dan Alexa. Au venit tocmai din Timișoara pentru ei

Articolul continuă după reclamă

Întâlnirea dintre Gabi Tamaș și Dan Alexa s-a transformat rapid într-o masă plină de zâmbete. Sportivi au fost abordați de cele două tinere venite din vestul țării, care au dorit să își arate aprecierea față de foștii concurenți Survivor.

Chiar dacă profilul comercial al afacerii fetelor rămâne necunoscut, gesturile lor au fost evidente. Una dintre ele, îmbrăcată în roșu, i-a oferit antrenorului de fotbal un buchet de flori. Dan Alexa nu s-a arătat deloc intimidat de acest gest, deși, de obicei, bărbații sunt cei care dăruiesc astfel de atenții, potrivit Revista Viva.

IMAGINI AICI:

Pe parcursul prânzului, atmosfera a fost destul de dinamică. În timp ce Gabi Tamaș a fost extrem de glumeț și vorbăreț, Dan Alexa a preferat să rămână misterios și tăcut.

Întâlnirea nu se putea încheia fără o sesiune foto. Înainte de plecare, grupul a petrecut minute bune aranjându-se pentru fotografii. S-au testat diverse formule de grup, pentru ca imaginile să iasă perfecte.

Citește și: Reacția lui Dan Alexa, întrebat despre presupusa idilă cu Andreea Popescu, după divorțul de Rareș Cojoc. Ce a răspuns antrenorul

Ce a declarat Gabi Tamaș despre această întâlnire

Gabi Tamaș a explicat că aceste fete sunt din Timișoara și au o afacere acolo. Pentru că ele aveau de parcurs o distanță considerabilă înapoi spre casă, fotbaliștii au dat dovadă de bune maniere și le-au propus să ia prânzul împreună.

„Fetele sunt din Timișoara și au o afacere acolo. Au venit la București special să le aducă foștilor concurenți de la Survivor produsele pe care le vând ele și ne-am nimerit acolo. Iar pentru că aveau un drum lung înapoi, eu cu Dan, ca niște gentlemeni ce suntem, le-am invitat la masă. Au primit cadouri și Ramona și Gigi Burger”, a dezvăluit Gabi Tamaș, potrivit Revista Viva, care citează Cancan.

Ce a făcut Codruța Filip cu verigheta de la nunta cu Valentin Sanfira. S-a aflat motivul pentru care a ars rochia de mir... Nepoata Mariei Ciobanu a cucerit internetul la doar 16 ani. Fiica lui Ionuț Dolănescu a făcut piele de găină cu vocea sa...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au dezvăluit un detaliu neașteptat despre nunta lor! Cei doi au aniversat 3 ani de la eveniment
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au dezvăluit un detaliu neașteptat despre nunta lor! Cei doi au aniversat 3 ani...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce diferență de vârstă este între Olga Verbițchi și soțul ei, Vladimir Cebotaru. Cu câți ani este mai mare artista
Ce diferență de vârstă este între Olga Verbițchi și soțul ei, Vladimir Cebotaru. Cu câți ani este mai mare...
Cine este actorul principal al serialului turcesc
Cine este actorul principal al serialului turcesc "Între iad și rai". Detalii despre Emin Günenç Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el mai tânăr
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele: Guvernul demis acum 87 de zile se află încă la putere
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele:... Jurnalul
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români: Minunea mea
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români:... Kudika
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia Redactia.ro
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x