Antena

Greutățile prin care CRBL a trecut la începutul carierei sale. Cât de mult l-a afectat lipsa banilor

Crbl nu a avut un început ușor în cariera sa muzicală, atunci când s-a lansat. A avut probleme cu banii, însă nu ar schimba nimic dacă ar putea da timpul înapoi. Iată ce a declarat.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 22 August 2022, 12:19 | Actualizat: Luni, 22 August 2022, 13:37
Greutățile prin care CRBL a trecut la începutul carierei sale. Cât de mult l-a afectat lipsa banilor
Antena 1

Crbl a avut parte de un parcurs mai complicat atunci când și-a început cariera în muzică. Artistul a dezvăluit faptul a avut probleme cu banii și au existat momente în care nu a avut bani nici de mâncare.

Crbl a avut parte de greutăți la începutul carierei. Ce declarații a făcut

Crbl a fost întrebat despre începuturile sale în muzică și a declarat că a fost greu, însă nu ar schimba deloc nimic din ce s-a întâmplat. Crbl a făcut parte din trupa Simplu, însă pare că parcursul său în acest domeniu nu a fost la fel ca numele band-ului.

„Experiența mea cu scena a început în 1994, dar am reușit să mă afirm în 2000 alături de trupa Simplu. Simplu nu înseamnă și ușor. Un drum foarte greu, dar și foarte frumos în același timp. Nu aș schimba nimic dacă aș putea, pentru că așa am ajuns să evoluez pe toate planurile. În trupa Simplu eram dansator, cântăreț, șofer pe microbuzul personal luat în leasing, ca să nu fiu nevoit să mai dau bani și pe transport când mergeam la concerte, dar eram și coregraf, textier, „tour manager etc”, a declarat artistul pentru viva.ro.

Pe aceeași temă

Iată ce a mai declarat el:

„Făceam multe lucruri în același timp pentru că voiam să evoluez. Am învățat în acești ani să fac tot ce ține de showbiz, de la a învăța legea dreptului de autor, pentru a înțelege contractele și pentru a-mi proteja drepturile de autor, până la a compune o piesă de la 0, a face clip, campanii de promovare, turnee etc. Deci, se poate, atât timp cât îți dorești cu adevărat, să reușești în ceea ce îți propui”, a mai declarat el.

„Pentru mine, să ajung să n-am bani, să dorm de foame, geanta să îmi fie șifonier, să dorm în frig, toate acestea nu sunt o dramă, pentru că eu am mai fost acolo. Oricând o pot lua de la capăt. Cred că doar așa poți să reușești în viață și să te reinventezi când ai nevoie. Educația dată de părinți în vremuri comuniste plus educația dată de al treilea părinte, anturajul, la care se adaugă autoeducația din showbiz m-au făcut să fiu cine sunt acum”, a mai continuat el.

Pe aceeași temă

CRBL a câștigat Asia Express sezon 2

Pe ultima sută de metri, în Finala Asia Express, sezonul 2, Oase și CRBL au dovedit că merită locul 1 în competiție, după ce au trecut cu brio printr-un maraton cu indicii pe străzile aglomerate ale Mumbaiului, punctul final al jocului.

Recomandari A1

"Mie nu mi-a venit să cred că este real ce se întâmplă şi abia atunci când Gina s-a apropiat foarte bucuroasă, cu lacrimi în ochi, abia în momentul ăla am realizat că într-adevăr cei mai buni prieteni, cea mai tare echipă, câştigă acest sezon", spunea atunci CRBL.

Whatsapp LinkedIn
crbl crbl cariera
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Videoclipul zilei
Citește și
CRBL, prima reacție după ce s-a spus că relația cu Olga Guțanu are zilele numărate: „Calmează-te!”
Fosta soție a lui CRBL, prima reacție despre relația lui cu Olga Guțanu, la aproximativ un an de la...
CRBL, adevărul despre fratele său. Cum se înțeleg cei doi, de fapt
CRBL petrece primul Crăciun departe de fiica lui. Artistul are planuri inclusiv de Revelion
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste