Antena Căutare

John Travolta, imginea emoționantă din copilărie. Cum arăta actorul când era doar un băiețel mic

John Travolta este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori din întreaga lume, iar succesul său i-a adus numeroase proiecte cinematografice. Iată cum arăta în copilărie.

Galerie
John Travolta, imginea emoționantă din copilărie. Cum arăta actorul când era doar un băiețel mic | Hepta

John Travolta și-a făcut un nume în industria cinematografică de la Hollywood cu rolurile pe care acesta le-a primit în filme de prestigiu. Actorul a fost mereu un bărbat chipeș, însă deși s-a făcut remarcat pentru corpul său bine lucrat la sală, el nu a fost mereu așa. Iată cum arăta în copilărie actorul.

John Travolta, imaginea din copilărie în care greu poate fi recunoscut. Cum arăta actorul când era doar un copil

John Travolta arăta destul de diferit pe vremea când era doar un copil. Acesta și-a păstrat trăsăturile care-i definesc frumusețea chipului de-a lungul anior, chiar dacă vremea și-a spus cuvântul asupra aspectului său.

Citește și: FOTO| Imagine rară cu John Travolta după moartea tragică a soției lui. În ce ipostază apare starul și cum arată acum

Articolul continuă după reclamă

Fotografia este alb-negru, dar se poate observa că a fost un copil foarte frumos care cu siguranță fura zâmbetele tuturor care se întâlneau cu el. Copilul John Travolta nu a avut habar cât de cunoscut avea să devină în viitor, insă viața i-a adus atât surprize plăcute, cât și multe tragedii. El și soția lui și-au pierdut fiul în anul 2009, în urma unui atac cerebral.

Kelly Preston, soția celebrului actor, s-a stins și ea din viață în anul 2020, iar durerea pe care actorul a resimțit-o a fost una de nedescris.

Citește și: Fiica lui John Travolta impresionează la 20 de ani. Cum arată Ella în timp ce dansează cu tatăl ei pe o melodie din Grease

Kelly Preston s-a stins de cancer la 57 de ani

Lumea filmului internațional este în doliu după ce actrița Kelly Preston, soția lui John Travolta, s-a stins din viață în urma unei boli incurabile.

"Cu inima foarte grea, vă spun că frumoasa mea soție Kelly a pierdut lupta de doi ani cu cancerul de sân. Ea a dus o luptă curajoasă, în care a avut dragostea și sprijinul multor persoane. Iubirea și viața lui Kelly nu vor fi niciodată uitate. Pentru un timp, voi fi alături de copiii mei, care și-au pierdut mama, așa că îmi cer iertare în avans pentru faptul că nu veți auzi de noi o vreme", a scris actorul pe contul de Instagram.

Kelly Preston și John Travolta și-au pierdut fiul în 2009

Kelly Preston și John Travolta erau căsătoriți de 29 de ani, cei doi unindu-și destinele în 1991, în cadrul unei ceremonii la Paris, după trei ani de la prima întâlnire, pe platourile de filmare a ”The Experts”, în 1988. În momentul nunții, actrița era deja însărcinată cu primul copil, Jett.

Din păcate, acesta a murit în 2009, în urma unui atac cerebral pe care l-a suferit în timpul unei vacanțe în Bahamas. Adolescentul s-a lovit la cap, iar un îngrijitor l-a găsit fără cunoștință în baie. Atunci, băiatul a fost transportat la spitalul Rand Memorial din Freeport, unde s-a pronunțat decesul, potrivit unei declarații date de poliția din Bahamas.

Cei doi au mai avut alți doi copii, o fiică, Ella Bleu, care a venit pe lume în 2000 și un fiu, Benjamin, născut în 2010.

Andreea Bănică a apelat la o nouă intervenție estetică. Cum s-a fotografiat în cabinetul medicului estetician... Cel mai bine plătite vedete de pe platforma Instagram. Cine a detronat-o pe Kyle Jenner și cât câștigă deținătorul poziț...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini din curtea Mirelei Vaida. Cât a costat pisicina: „Pentru mine adevărata valoare a fost alta: bucuria copiilor mei”
Imagini din curtea Mirelei Vaida. Cât a costat pisicina: „Pentru mine adevărata valoare a fost alta: bucuria...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andreea Ibacka, prima ei zi de naștere ca femeie divorțată. Cum a sărbătorit împlinirea celor 41 de ani
Andreea Ibacka, prima ei zi de naștere ca femeie divorțată. Cum a sărbătorit împlinirea celor 41 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Paradisul smochinelor de lângă Buzău. Oaspeții culeg singuri fructele, mănâncă pe săturate și plătesc doar ce iau acasă
Paradisul smochinelor de lângă Buzău. Oaspeții culeg singuri fructele, mănâncă pe săturate și plătesc doar... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Concert de muzică clasică, pe lacul Colibița. Sute de oameni au asistat la spectacol:
Concert de muzică clasică, pe lacul Colibița. Sute de oameni au asistat la spectacol: "E o experiență unică" Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x