Antena Căutare

Asia Express intră în ultima etapă din Uzbekistan! Lampa lui Aladin și muzica uzbekă dau startul aventurii

Diseară, de la ora 20:00, Asia Express – Drumul Mătăsii intră în ultima etapă din Uzbekistan, iar concurenții se pregătesc pentru ultimele misiuni înainte ca aventura lor să continue spre China.

Începe ultima etapă din Uzbekistan

Căutări contra-cronometru, puteri care pot schimba clasamentul și o incursiune în muzica tradițională uzbekă sunt doar câteva dintre provocările serii. Ediția debutează cu o căutare care îi va trimite pe concurenți prin magazinele și tarabele din zonă. Miza: Lampa lui Aladin. Fiecare echipă trebuie să găsească obiectul care îi permite să meargă mai departe, însă două dintre lămpi ascund și o putere specială. Echipele care pun mâna pe ele vor putea opri pentru 10 minute o pereche întâlnită pe traseu. Într-o competiție în care fiecare minut poate face diferența, avantajul poate schimba rapid ordinea cursei.

Una dintre cele mai savuroase misiuni ale ediției îi va aduce însă pe concurenți față în față cu muzica uzbekă. Departe de cântecele pe care le cunosc și în fața unei limbi pe care nu o vorbesc, aceștia vor avea la dispoziție doar trei audiții pentru a reține cât mai bine o melodie tradițională. În fiecare echipă, unul dintre concurenți va încerca să memoreze linia melodică, în timp ce partenerul său va avea dificila misiune de a transcrie fonetic versurile într-un carnețel.

Și acesta este doar începutul. Cu ajutorul unei hărți, echipele vor trebui apoi să își găsească locul desemnat într-un sat și să transforme ceea ce au reușit să memoreze într-un adevărat moment muzical. Unul va cânta la dutar, iar celălalt va ține ritmul folosind o farfurie. Publicul lor va fi format chiar din localnici, iar misiunea nu poate fi dusă la capăt decât dacă aceștia reușesc să recunoască piesa interpretată.

Concurenții vor trebui să le explice oamenilor, cu ajutorul unui mesaj scris în limba uzbekă, că sunt străini care vor să onoreze muzica locului și să le ceară ajutorul pentru identificarea cântecului. Trei voturi trebuie să ajungă în urnă, însă abia întoarcerea la judecător va arăta dacă interpretarea lor a fost suficient de convingătoare și dacă localnicii au identificat corect melodia.

Articolul continuă după reclamă

Pronunția, memoria, simțul ritmului și, mai ales, capacitatea concurenților de a-i convinge pe localnici vor transforma misiunea într-unul dintre momentele pline de umor ale serii. Dincolo de dificultatea jocului, proba îi va aduce din nou foarte aproape de oamenii și tradițiile locului, într-o întâlnire în care barierele de limbă vor trebui depășite prin muzică.

Cum va suna muzica uzbekă în interpretarea concurenților, cine va reuși să găsească Lampa lui Aladin cu puteri speciale și cât de mult vor conta cele 10 minute câștigate în economia cursei, telespectatorii vor descoperi duminică, de la ora 20:00, într-o nouă ediție Asia Express – Drumul Mătăsii, la Antena 1.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce se întâmplă diseară, 25 octombrie, la Asia Express 2026. Concurenții, puși la grea încercare într-o mină din China
Ce se întâmplă diseară, 25 octombrie, la Asia Express 2026. Concurenții, puși la grea încercare într-o mină...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Concursul Viză de Asia îți îndeplinește visul. Participă și poți merge în culisele celui mai îndrăgit show, Asia Express
Concursul Viză de Asia îți îndeplinește visul. Participă și poți merge în culisele celui mai îndrăgit...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x