Antena Căutare

Lidia Buble, mesajul publicat pe rețelele de socializare, după încheierea filmărilor Asia Express, sezonul 4

Filmările Asia Express s-au încheiat, iar concurenții sezonului 4 s-au întors acasă, la familiile lor. Iată ce mesaj a apărut pe contul personal de Instagram al cântăreței Lidiei Buble.

Galerie
Lidia Buble, primul mesaj de pe INstagram, după încheierea filmărilor de la Asia Express | Antena 1

Lidia Buble a ales să facă echipă cu sora ei în cadrul noului sezon de la Asia Express. Cele două au avut un atuu special - faptul că se cunosc foarte bine.

Lidia Buble, mesajul publicat pe rețelele de socializare, după încheierea filmărilor

Lidia Buble a publicat un mesaj pe rețelele de socializare prin care și-a anunțat fanii că s-a întors acasă, de la filmările noului sezon din Asia Express, așa cum au făcut și restul concurenților cărora le-a fost dor să împărtășească gânduri din această experiență tv cu apropiații lor.

Lidia Buble și sora ei, Estera, au format una dintre echipele care s-au aventurat în această aventură, iar sentimentele care le-au încercat, cu siguranță au fost la înălțime. Iată că, după încheierea filmărilor, Lidia Buble, la fel ca și ceilalțit concurenți ai sezonului, a publicat un mesaj prin care și-a anunțat prietenii apropiați că s-a întors în România, iar filmările acestui sezon s-au încheiat.

Articolul continuă după reclamă

„Iubirileee meleeeeee. S-a întors mama voastrăăă. Ce faceți voooi? V-am lipsit?”, a scris Lidia Buble pe rețelele de socializare, unde a publicat și o fotografie cu ea.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În secțiunea de Povestea mea de pe Instagram, vedeta a mai ținut să scrie câteva cuvinte. Aceasta a recunoscut că i-a fost foarte dor de prietenii ei virtuali, cărora le-a promis că va vorbi cu ei cât de curând.

Citește și: Lidia Buble a împlinit 28 de ani. Ce a apărut pe pagina vedetei de Instagram, în timp ce ea se află la filmările Asia Express

„Mi-ați trimis sute de mesaje și vă mulțumesc mult pentru toată dragostea voastră. Simt că v-o fost dor de mine. Și mie de vooooi. Mâine o să povestim mai multe. După două luni în care am dormit numai cu porția. Astăzi am să dorm până la refuz”, a fost unul dintre mesajele publicate de vedetă pe contul personal de Instagram.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce dificultăți au întâmpinat surorile Buble în timpul curselor Asia Express

Lidia și Estera Buble au fost foarte apropiate de când erau mici, iar ambiția și competitivitatea le-a determinat să accepte numaidecât provocarea Asia Express: „Pe mine nu mă faci de rușine. Dacă vin, eu câștig”, i-a zis Estera Buble surorii sale, înainte de a porni în aventura vieții lor.

Citește și: Jurnal de Asia, episodul 7. Lidia și Estera Buble, mai decise ca niciodată să câștige. Ce dificultăți au întâmpinat surorile

Când au ajuns în competiție, cele două surori au dat piept cu dificultățile de acolo:

„Când ești în momentul ăla acolo și e stresul și ești agitat și nedormit și nemâncat reacționezi cu totul și cu totul altfel”, au spus surorile.

Cele două surori au plecat în competiție cu ideea că pot face față oricărei provocări. Deși nu au mai făcut autostopul înainte, tinerele de 27, respectiv 30 de ani au fost convinse că nu le va fi dificil.

Citește și: Cine este Estera Buble de la Asia Express 2021. Unde locuiește și cu ce se ocupă sora Lidiei

„Nu vedem autostopul ca fiind un impediment pentru noi, pentru că, în general, reușim foarte ușor să ne facem plăcute”, spune Lidia Buble înainte de plecare.

Totuși, la fața locului au constatat că oamenii ezită să le ia la autostop, fiindu-le teamă de coronavirus. Surorile s-au mai confruntat și cu probleme de comunicare.

Delia a adoptat o coafură nouă cu breton și țepi, iar fanii au reacționat imediat. Cum arată artista cu un look excentri... Ce mai face și cum arată acum Luminița Anghel, la vârsta de 52 de ani...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Gabi Tamaș și Serghei Mizil se întrec în șprițuri de iarnă cu fanii lor. Când are loc evenimentul atât de cerut de susținători
Gabi Tamaș și Serghei Mizil se întrec în șprițuri de iarnă cu fanii lor. Când are loc evenimentul atât de...
În ce zile din luna decembrie este bine să împodobești bradul
În ce zile din luna decembrie este bine să împodobești bradul Catine.ro
Cum arată casa în care locuiesc Irina și Răzvan Fodor. Imagini spectaculoase din vila de lux în care s-au mutat
Cum arată casa în care locuiesc Irina și Răzvan Fodor. Imagini spectaculoase din vila de lux în care s-au mutat
Hande Erçel apare pe coperta revistei Vogue Arabia la final de an. Actrița este de nerecunoscut
Hande Erçel apare pe coperta revistei Vogue Arabia la final de an. Actrița este de nerecunoscut Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Tânăra căutată de 11 zile în Italia, găsită la românul care o văzuse ultima dată. Sute de oameni s-au adunat în fața casei lui Dragoș
Tânăra căutată de 11 zile în Italia, găsită la românul care o văzuse ultima dată. Sute de oameni s-au... Libertatea.ro
O țară europeană cunoscută pentru femeile sale frumoase se confruntă cu o penurie de bărbați. La ce soluție recurg
O țară europeană cunoscută pentru femeile sale frumoase se confruntă cu o penurie de bărbați. La ce soluție... Ziare.com
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, înconjurată de lux şi opulenţă. Unde s-a putut fotografia Ioana
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, înconjurată de lux şi opulenţă. Unde s-a putut fotografia Ioana AntenaSport
Nadia Comăneci, o mamă foarte mândră! Ce a dezvăluit despre fiul ei, Dylan, în vârstă de 19 ani: „Trebuie să își încerce identitatea, să vadă ce dorește…”
Nadia Comăneci, o mamă foarte mândră! Ce a dezvăluit despre fiul ei, Dylan, în vârstă de 19 ani: „Trebuie... Elle
Cum s-a filmat Adrian Corduneanu, la câteva zile după ce s-a predat poliției:
Cum s-a filmat Adrian Corduneanu, la câteva zile după ce s-a predat poliției: "Frățiorul meu..." Spynews.ro
Vedeta a întors toate privirile! Andreea Marin, într-o rochie mulată și decolteul generos! – GALERIE FOTO
Vedeta a întors toate privirile! Andreea Marin, într-o rochie mulată și decolteul generos! – GALERIE FOTO BZI
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Brăduți din foietaj cu scorțișoară și cacao. Desert rapid, festiv și spectaculos
Brăduți din foietaj cu scorțișoară și cacao. Desert rapid, festiv și spectaculos HelloTaste.ro
Cea mai tânără miliardară din lume are 29 de ani. A avut o idee care a îmbogățit-o rapid
Cea mai tânără miliardară din lume are 29 de ani. A avut o idee care a îmbogățit-o rapid Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 3 decembrie 2025. Taurii sunt încrezători. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 3 decembrie 2025. Taurii sunt încrezători. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Acuzație gravă: comună inundată de Apele Române. Dezastru la Mogoșani, ignorat de autorități
Acuzație gravă: comună inundată de Apele Române. Dezastru la Mogoșani, ignorat de autorități Jurnalul
97% dintre muncile casnice sunt făcute de femei, iar salariile lor sunt cu 500 lei mai mici
97% dintre muncile casnice sunt făcute de femei, iar salariile lor sunt cu 500 lei mai mici Kudika
Cum votezi în București cu noul buletin electronic fără adresă de domiciliu. Precizările autorităților
Cum votezi în București cu noul buletin electronic fără adresă de domiciliu. Precizările autorităților Playtech
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București Redactia.ro
Imaginile dezastrului după golirea barajelor de pe Argeș. Ferme și adăposturi, înghițite de ape în câteva ore
Imaginile dezastrului după golirea barajelor de pe Argeș. Ferme și adăposturi, înghițite de ape în câteva ore Observator
5 medicamente uzuale care interacționează cu cafeaua. Ce reacții neașteptate pot apărea
5 medicamente uzuale care interacționează cu cafeaua. Ce reacții neașteptate pot apărea MediCOOL
Cele mai bune condimente pentru carnea de vită. Cum să o aromatizezi pentru gust ca la restaurant
Cele mai bune condimente pentru carnea de vită. Cum să o aromatizezi pentru gust ca la restaurant HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și mentală
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și... Gandul
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum îți dai seama că ai fost crescut de un părinte prea autoritar
Cum îți dai seama că ai fost crescut de un părinte prea autoritar DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
„Jumătate din Internet a picat” într-o nouă pană Cloudflare. Ultima a avut loc acum doar câteva săptămâni
„Jumătate din Internet a picat” într-o nouă pană Cloudflare. Ultima a avut loc acum doar câteva săptămâni UseIT
Prăjitură cu mac și cremă de vanilie, aromată, catifelată și perfectă pentru sărbători
Prăjitură cu mac și cremă de vanilie, aromată, catifelată și perfectă pentru sărbători Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x