Antena Căutare

Margot Robbie, în costum de baie la scurt timp după ce a devenit mamă. Cum arată atrița acum

Margot Robbie și-a etalat silueta într-un costum de baie gri. Actrița s-a bucurat de o baie în mare, în Queensland, la șapte luni după ce a adus pe lume un băiețel.

Galerie
Actrița s-a bucurat de o baie în mare, în Queensland | Getty Images

Soțul ei, un producător de film britanic, a fost surprins ținându-și cu grijă băiețelul în brațe, învelit într-o păturică.

Margot Robbie și-a etalat silueta într-un costum de baie gri

Vedeta din „Barbie”, în vârstă de 34 de ani, a atras toate privirile într-un costum pastelat din două piese, în timp ce se bucura de o baie în apele Australiei. Actrița a afișat o imagine de mamă mândră, purtând un colier delicat din aur, cu pandantivul „mama”.

Margot și-a pus în valoare frumusețea naturală, apărând fără machiaj și cu părul blond, lung, dat pe spate, în timp ce înainta în valurile agitate.

Articolul continuă după reclamă

Actrița a fost însoțită de soțul ei, Tom Ackerley, în vârstă de 35 de ani, tatăl băiețelului lor, care a purtat pantaloni scurți de baie într-o nuanță intensă de albastru. Cei doi părinți păreau foarte fericiți în timpul plimbării de Paște, Tom fiind surprins ținând-o tandru pe Margot de talie.

Înainte de momentele petrecute în apă, blondina a ieșit la plimbare alături de soțul ei și de băiețelul lor. Actrița și-a evidențiat silueta tonifiată într-un top scurt negru de la Adidas și pantaloni scurți sport roșii, cu dungi albe pe lateral.

Soțul ei, producătorul de film britanic, a fost surprins ținându-și băiețelul în brațe, înfășurat într-o păturică adorabilă cu imprimeu de koala. Tom a purtat un tricou negru, pantaloni scurți bleu deschis, șlapi și ochelari de soare negri.

Citește și: Margot Robbie a devenit mamă! Actrția a născut un băiețel

Margot Robbie și Tom Ackerly nu au dezvăluit numele copilului

Sarcina lui Margot a fost dezvăluită în iulie, iar cuplul a sărbătorit cu o escapadă romantică, un „babymoon”, în Sardinia, Italia, la sfârșitul lui august.

Cei doi și-au întâmpinat băiețelul în octombrie, însă încă nu au dezvăluit numele copilului, relatează Daily Mail.

Tom și Margot s-au cunoscut în 2013, în timpul filmărilor pentru „Suite Française”, unde el era asistent de regie, iar ea juca unul dintre rolurile principale.

Relația lor s-a consolidat după ce s-au mutat împreună, alături de câțiva prieteni, într-o casă cu patru dormitoare în Clapham, sudul Londrei – perioadă pe care Margot a descris-o drept „cea mai frumoasă din viața mea”.

Perechea s-a căsătorit în 2016 și colaborează ca producători la mai multe proiecte, inclusiv la serialul „Dollface” de pe Hulu, prin compania lor de producție, LuckyChap Entertainment.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Eram tipa singură prin excelență. Ideea unei relații îmi dădea fiori”, a povestit Margot pentru Vogue în 2016.

„Apoi, lucrurile au venit de la sine. Am fost prieteni atât de mult timp. Eu am fost mereu îndrăgostită de el, dar îmi spuneam: «Oh, n-ar putea niciodată să mă placă și el. Nu strica prietenia, Margot». Nu fi proastă să-i spui că-ți place. Și apoi s-a întâmplat, și am simțit că trebuia să fim împreună. Totul avea sens, într-un fel în care nimic altceva nu avusese sens până atunci”.

Margot Robbie este o actriță și producătoare australiană care a devenit cunoscută la nivel internațional datorită rolului din serialul „Neighbours”. Ascensiunea ei la Hollywood a fost rapidă, mai ales după apariția în filmul „The Wolf of Wall Street” (2013), unde a jucat alături de Leonardo DiCaprio.

De atunci, Margot a impresionat publicul și criticii deopotrivă cu roluri variate, precum Harley Quinn în „Suicide Squad” și Tonya Harding în „I, Tonya”, rol care i-a adus și o nominalizare la Oscar.

Cum mai arată Aishwarya Rai Bachchan. Actrița indiană a postat o nouă imagine alături de Abhishek Bachchan... Vlad Drăgulin, fotografia din adolescență care a atras atenția fanilor. Cum arăta actorul la vârsta de 14 ani...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Ce spune Iulia Vântur despre revenirea în România. Vedeta nu este sigură că mutarea în India e definitivă
Ce spune Iulia Vântur despre revenirea în România. Vedeta nu este sigură că mutarea în India e definitivă
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul Catine.ro
Imagine adorabilă cu Nicole Cherry din copilărie. Cum arăta artista cu părul creț
Imagine adorabilă cu Nicole Cherry din copilărie. Cum arăta artista cu părul creț
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie HelloTaste.ro
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce face când iese din casă
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata inflației
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata... Jurnalul
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost invitat
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost... Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x