Antena Căutare

Marius Elisei, mesaje controversate după ce Oana Roman a dat de înțeles că au apărut probleme în relația lor: „Prefer să fiu...”

Marius Elisei a publicat mai multe mesaje pe rețelele sociale, după ce Oana Roman a dat de înțeles în emisiunea lui Dan Capatos că relația lor nu mai este ca la început.

Galerie
Marius Elisei nu a rămas indiferent situației. | Instagram

În urmă cu puțin timp, Oana Roman a făcut dezvăluiri neașteptate despre relația pe care o are cu Marius Elisei în prezent, chiar la Xtra Night Show. Vedeta a dat de înțeles că au apărut unele probleme de comunicare în cuplul lor.

De altfel, aceasta a declarat că nu ar mai vrea să se recăsătorească, motiv pentru care nu și-a reînnoit până acum jurămintele cu iubitul său.

”Eu am încercat foarte mulți ani să îi explic și să mă mulez și să accept niște lucruri, nu se poate. Este clar că eu asta sunt și asta este viața mea, munca mea e asta, menirea mea este să fac asta, noi am vorbit de-a lungul anilor de zeci și sute de ori. Am ajuns în punctul în care am senzația că vorbesc doar eu și mă aud singură”, a spus ea la emisiunea lui Dan Capatos, de la Antena Stars.

Oana Roman a decis să vorbească despre problemele persoane în presă, după o perioadă în care a fost mai discretă și a preferat să stea cât mai departe de micile ecrane ale telespectatorilor. Aceasta a mai dezvăluit că se implică foarte mult în afacerea pe care o deține pentru a-i oferi fiicei sale o viață cât mai decentă.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: La ce dietă severă se supune Oana Roman după ce a început să ia, din nou, în greutate. Cât timp stă fără mâncare

„Numai că eu nu consider că lucrurile merg în direcția care trebuie, din păcate. Cel puțin în ultima vreme. Probabil că este și o problemă a, nu știu, caracterului pe care îl am eu. Eu am evitat și evit în general să mă plâng sau să dezbat lucruri... Se spune că rufele se spală în familie”, a mai mărtusit vedeta.

Ce a publicat Marius Elisei pe Internet după ce Oana Roman a dat de înțeles că relația lor nu se îndreapta în direcția cea bună

Marius Elisei nu a rămas indiferent situației. Aceasta a decis să transmită două mesaje controversate în mediul online, la doar câteva ore de la apariția iubitei sale în platoul Xtra Night Show.

„Prefer să fiu criticat, decât să spun adevărul. Adevărul te costă scump”, a transmis Marius Elisei prin intermediul unui InsaStory, vizibil deranjat.

Citește și: Cum arăta Oana Roman în copilărie. Ce imagine de colecție a publicat pe Internet

Iubitul Oanei Roman nu s-a oprit la un singur mesaj. Acesta s-a decis să își anunțe prietenii viruali că nu regretă nimic din tot ce a făcut de-a lungul timpului. Totuși, bărbatul a evidențiat că există trei remușcări pe care a refuzat să le spună în mediul online.

„Nu regret nimic în viață, doar trei aspecte. (...) Sunt doar pentru mine”, a mai scris el.

Mesajele lui Marius Elisei au pus pe gânduri fanii. Se pare că acesta s-a lăsat afectat de mărturisirile Oanei Roman de la Xtra Night Show. De altfel, bărbatul nu a oferit mai multe informații despre relația pe care o are în prezent cu partenera sa, ci a ținut neapărat să evidențieze unele aspecte într-un mod cât mai subtil.

Cum arată Lidia Buble fără machiaj și fără filtre, într-o zi obișnuită, când nu intră pe mâna stiliștilor... Cum se înțelege actualul iubit al Ioanei Ginghină cu fostul ei soț, Alexandru Papadopol. Care este relația dintre cei do...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Betty Salam se căsătorește a doua oară. Când spune fiica lui Florin Salam că vrea să se mărite cu Roberto Tudor
Betty Salam se căsătorește a doua oară. Când spune fiica lui Florin Salam că vrea să se mărite cu Roberto Tudor
Alimente care conțin mai multă Vitamina C decât portocalele. Ce poți să alegi în fiecare zi pentru sănătate
Alimente care conțin mai multă Vitamina C decât portocalele. Ce poți să alegi în fiecare zi pentru sănătate Catine.ro
Ema Oprișan, atac dur la adresa fostului partener Răzvan Kovacs. Ce mesaj a transmis
Ema Oprișan, atac dur la adresa fostului partener Răzvan Kovacs. Ce mesaj a transmis
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar nu i-am oferit. Am făcut drumuri pentru românii din sectorul 3
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a anunțat actrița, care așteaptă al cincilea copil
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a... Elle
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pâine cu amestec de făină și semințe. Rețetă gustoasă și sănătoasă
Pâine cu amestec de făină și semințe. Rețetă gustoasă și sănătoasă HelloTaste.ro
O femeie a cumpărat cu 3 lei un portofel dintr-un second hand. L-a deschis când a ajuns acasă și a rămas impresionată de ce a găsit
O femeie a cumpărat cu 3 lei un portofel dintr-un second hand. L-a deschis când a ajuns acasă și a rămas... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia BZI
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara noastră
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara... Jurnalul
Cristi Chivu a purtat torța olimpică la Milano-Cortina! Momente de neuitat pentru fanii români
Cristi Chivu a purtat torța olimpică la Milano-Cortina! Momente de neuitat pentru fanii români Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Scădere drastică pe piața imobiliară față de 2025. Orașul cu cele mai scumpe locuințe, pe minus cu 27%
Scădere drastică pe piața imobiliară față de 2025. Orașul cu cele mai scumpe locuințe, pe minus cu 27% Observator
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
Brioșe vanilate cu gem de zmeură în interior, pentru răsfățul dulce al zilei
Brioșe vanilate cu gem de zmeură în interior, pentru răsfățul dulce al zilei Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x