Antena Căutare

Narcisa Suciu are un trecut mai puțin fericit. Cum l-a cunoscut pe actualul soț:„ Insista să ne căsătorim”

Narcisa Suciu a trecut prin momente mai puțin plăcute de-a lungul vieții sale. Mai întâi, și-a pierdut părinții, iar, mai apoi, interpreta a fost chiar la un pas de moarte. Află din rândurile de mai jos cum au decurs lucrurile pentru Narcisa Suciu. Acum, viața ei pare că s-a aranjat.

Galerie
Narcisa Suciu are un trecut mai puțin fericit. Cum l-a cunoscut pe actualul soț:„ Insista să ne căsătorim” | Hepta

Se pare că la vârsta de 17, respectiv 24 de ani, Narcisa Suciu și-a pierdut părinții, iar, mai apoi, a fost la un pas de moarte, potrivit Viva.ro. Însă, interpreta și-a găsit speranța să meargă mai departe, iar, astăzi, pare că trăiește viața la care a visat, fiind stabilită în Finlanda, alături de bărbatul pe care l-a cunoscut pe internet.

Citește și: Narcisa Suciu a ajuns de urgență la spital și a fost operată. Cum se simte și ce i s-a întâmplat

Narcisa Suciu l-a întâlnit pe soțul său pe internet: „Mă onorează să îi port numele și să fiu parte din familia lor”

Narcisa Suciu și-a găsit dragostea chiar atunci când se aștepta mai puțin, însă, povestea este una, cu adevărat, specială. Se pare că o aplicație de întâlniri online a ajutat-o pe interpretă să intre în contact cu cel care avea să îi devină, mai târziu, soț.

Articolul continuă după reclamă

Este vorba despre Veikko Miettinen, din Finlanda, care i-a demonstrat dragostea pe care i-o poartă încă de la început, potrivit aceleași surse citate mai sus. Cu toate acestea, Narcisa Suciu a cedat destul de greu în fața insistențelor și ale declarațiilor de dragoste. Deși s-au întâlnit de mai multe ori și au ajuns să se cunoască destul de bine, se pare că interpreta era destul de reținută:

„Veikko insista să ne căsătorim. Eu nu voiam și el a zis: <<bine înțeleg că ai avut 30 de ani destul de grei, o sa îți dau 30 de ani de liniște>>. Hai să mergem la starea civilă. Și a venit într-o zi și a zis: <<am rezolvat cu data, pe 8 martie>>. Mă onorează să îi port numele și să fiu parte din familia lor.”, a mărturisit Narcisa Suciu, citată de aceeași sursă menționată mai sus.

Citește și: Narcisa Suciu a revenit în România pentru o perioadă de timp. Care este motivul pentru care a părăsit Finlanda după zece ani

Narcisa Suciu a fost la un pas de moarte: „Mi-a salvat viața”

Pe lângă încercările la care au supus-o viața, se pare că Narcisa Suciu a trebuit să mai treacă printr-o experiență care i-a zdruncinat existența. A fost la un pas de moarte, însă medicii au făcut tot posibilul să o salveze, după ce îi dăduseră șanse mici de reușită:

„Apendicita. Eram în excursie la Polul Nord. Am simțit dureri, dar am crezut că e de la stat prea mult în mașină. Am mers și am cântat, apoi, la București. Mi-a fost rău. Luni când am ajuns la medic, mi-a zis medicul: <<Ați venit foarte târziu si sperăm să ne iasă!>>. Mi-a salvat viața. O să rămână parte din istoria mea. I-am zis, daca eu vreodată o să îmi văd nepoții, ți se datorează și ție, așa că poți să îmi ceri orice.”, a povestit Narcisa Suciu, citată de Viva.ro.

Citește și: Cum arată acum Narcisa Suciu. Artista s-a întors recent din Finlanda: „Din nou acasă”

Cât costă o farfurie de sarmale cu mămăliguță în restaurantul lui Cătălin Scărlătescu. Prețul nu e deloc piperat... Șerban Copoț are un mesaj dur pentru toți cei care îl critică că are prea mulți copii: „Nu ne mai judecați. Tac de prea ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență care m-a coplești”
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x