Antena Căutare

Oana Roman, totul despre accidentul din vacanţa în Egipt. Ce s-a întâmplat, de fapt

Oana Roman a plecat într-o vacanță în Egipt, însă a avut parte de câteva momente cumplite despre care a ales să spună totul.

Oana Roman este o persoană foarte activă pe rețelele sociale și își ține prietenii virtuali la curent cu cele mai frumoase momente din viața sa. De curând, vedeta a fost plecată într-o vacanță în Egipt și a publicat foarte des imagini din mica escapadă, însă vacanța i s-a încheiat la cabinetul medicului, după ce vedeta a călcat într-o piatră ascuțită, în apă.

Ce spune Oana Roman despre accidentul din vacanță

Vedeta a vorbit la Antena Stars despre vacanța minunată, dar și despre evenimentul nefericit de care a avut parte. Aceasta a intrat în platoul emisiunii binedispusă și cu zâmbetul pe buze, semn că mica escapadă în Egipt a fost una pe gustul său.

"A fost foarte bine și am prins o vreme senzațională. A fost foarte frumos, am început un pic cu stângul, dar asta pentru că sunt eu foarte tipicară, pentru că am avut rezervare într-un resort foarte frumos, însă erau mult prea mulți copii și mie nu mi-a convenit. Pentru a ajunge la mare trebuia să treci printr-un alt resort și nu mi-a convenit, ne-am mutat în resort-ul de lângă, care era foarte luxos.", a povestit Oana Roman despre experiența trăită în vacanță.

Citește și: Oana Roman a ajuns la medic în Egipt, după un accident: „Am fost cusută. Nu vă puteţi imagina în ce hal m-a durut”. Ce a pățit

De asemenea, vedeta a vorbit și despre accidentul pe care l-a suferit în Egipt. Aceasta a mărturisit că evenimentul s-a întâmplat chiar în ultima zi, după ce a călcat într-un obiect ascuțit din apă. Se pare că i-a porvocat o rană destul de adâncă, care a avut nevoie de intervenția medicilor.

Norocul meu e că s-a întâmplat fix în ultima zi. Am intrat eu în mare și am călcat aiurea în ceva, nu știu. Că era o algă întărită, un arici de mare, un coral, nu știu. Am călcat fix cu călcâiul și mi-am făcut mare gaură în el. A început să sângereze abundent, s-a dat carnea la o parte, era nasol rău. Au venit cei de la plajă, mi-au pus apă și am spus că totuși vreau să merg să mă vadă un medic că era rana adâncă. A trebuit să îmi facă anestezie totală.”, a mai adăugat ea.

Oana Roman a fost întâmpinată de Marius Elisei la aeroport

Vedeta a mărturisit că s-a bucurat de o vacanță extrem de frumoasă în Egipt, în ciuda celor întâmplate, însă a avut parte de o surpriză frumoasă atunci când a sosit acasă. Marius Elisei a fost cel care și-a întâmpinat fosta soție și micuța la aeroport pentru a le ajuta cu bagajele.

"A venit cu mine până acasă și m-a ajutat să duc bagajele în casă. Mie mi se pare că e o normalitate și sunt extrem de fericită pentru că putem să avem o relație de prietenie. Chiar dacă nu mai suntem căsătoriți, noi suntem o familie.", a spus ea.

Citește și: Oana Roman și-a vizitat mama internată la un centru de îngrijire, cu ocazia aniversării sale. Cum arată acum Mioara Roman

Oana Roman a mai evidențiat faptul că Marius Elisei este extrem de grijuliu cu ea, dar și cu fiica sa. Mai mult decât atât, bruneta susține că nu exclude o posibilă împăcare cu fostul soț, însă a măturisit că se înțeleg de minune așa cum sunt acum.

Adevăratul motiv pentru care Jennifer Lopez s-a despărțit de Alex Rodriguez. Diva face dezvăluiri surprinzătoare... Ce moștenire i-a lăsat Prințul Philip nepoatei lui favorite. Lady Louise Windsor era foarte apropiată de bunicul ei...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Tzancă Uraganu a făcut furori în mediul online cu bradul său împodobit. Ce detaliu a stârnit reacții din partea fanilor
Tzancă Uraganu a făcut furori în mediul online cu bradul său împodobit. Ce detaliu a stârnit reacții din...
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile mașinii
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile... Catine.ro
Îndrăgitul actor turc Can Yaman este din nou burlac. Primele declarații după despărțirea de iubita sa: „Dragostea adevărată”
Îndrăgitul actor turc Can Yaman este din nou burlac. Primele declarații după despărțirea de iubita sa:...
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Channing Tatum și Jenna Dewan, noi detalii despre acordul de divorț. Ce acuzații grave i-a adus actorul fostei sale soții
Channing Tatum și Jenna Dewan, noi detalii despre acordul de divorț. Ce acuzații grave i-a adus actorul fostei... Elle
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua inclusiv locul de veci
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua... Antena3.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului useit
Horoscopul zilei de 20 decembrie 2025. Peștii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 20 decembrie 2025. Peștii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă Jurnalul
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Gheorghe a dat lovitura cu un soi de usturoi pe care îl vinde cu 100 de lei/kg. Are comenzi și în străinătate
Gheorghe a dat lovitura cu un soi de usturoi pe care îl vinde cu 100 de lei/kg. Are comenzi și în străinătate Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x