Antena Căutare

Paula Chirilă, imaginea adorabilă cu fiica ei. Cât de mare a crescut Carla

Paula Chirilă are motiv de mândrie. Fetița ei, Carla, a crescut mare și este lumina ochilor actriței.

Galerie
Paula Chirilă a publicat o imagine adorabilă alături de fiica ei. Cât de bine seamănă cele două | Antena 1

Paula Chirilă este o actriță foarte apreciată în România, iar aparițiile sale sunt de fiecare dată memorabile. De curând, aceasta a împărtășit cu fanii ei o fotografie în care a apărut alături de fiica ei, Carla, pe care o iubește foarte mult.

Paula Chirilă, imaginea emoționantă alături de fiica ei. Cât de mare a crescut Carla

Paula Chirilă pentru a avea profesia pe care o are astăzi a muncit din greu, dat fiind faptul că părinții nu au putut să o susțină financiar în perioada facultății, așa cum declara ea în presă. Acum, fiica ei a crescut mare și asemănarea dintre ea și mama acesteia este izbitoare.

Citește și: Paula Chirilă se alătură emisiunii „Xtra Night Show”, de la Antena Stars! Ce a dezvăluit vedeta

Articolul continuă după reclamă

După cum o vedem în mediul online pe Paula și pe fiica ei, cele două cu siguranță sunt cele mai bune prietene și își împărtășesc toate secretele. Frumoasa prezentatoare TV este mândră de fetița ei care îi și seamănă foarte mult. Iată că, potrivit declarațiilor pe care ea le-a făcut mai demult, pe timpul pandemiei, cele două s-au distrat cum au putut mai bine, petrecând cât mai mult timp împreună.

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult și perioada pe care au petrecut-o împreună le-a ajutat să fie și mai bune prietene.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fotografia a strâns în timp record enorm de multe aprecieri de la fanii care au ținut să-i scrie și câteva gânduri. „Frumoasele. Vă îmbrățișez cu drag”, „Sunteți adorabile”, „Cât de bine semănați”, „Ce frumoasă este Carla”, au fost doar câteva dintre cuvintele pe care fanii au avut să le transmită celor două.

Citește și: Paula Chirilă, fotografie rară de familie. Cum arată mama si fiica actriței

Paula Chirilă și soțul ei au divorțat în anul 2017

Din nefericire, Paula și soțul ei au divorțat în 2017, după 12 ani de relație. Atât ea, cât și soțul ei Marius Aciu, au încercat din răsputeri să își repare relația, dar au înțeles că cel mai benefic le-ar fi dacă ar alege să meargă pe drumuri separate.

Cei doi au ales să se despartă pe cale amiabilă, după ce au trăit una dintre cele mai frumoase povești de dragoste.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Am divorţat. Drumurile noastre s-au despărţit. Încerc să fac faţă situaţiei şi să reduc daunele. Nu am fost singura care a luptat! Chiar în ultimii ani el făcea naveta!

A făcut toate eforturile. Amândoi am încercat să ne ţinem pe linia de plutire. Până la urmă am ajuns la concluzia că e mai bine așa. Să sperăm că vom fi fericiţi în altă parte.

Au fost totuşi 12 ani de viata foarte frumoşi şi am fost fericiţi după care nu am mai fost. Nu trebuie să ţii cu dinţii de ceva doar pentru că aşa se cade.

Regret foarte multe lucruri. N-am fost nici eu destul de atentă cu el, e un om minunat. Şi încă îl mai iubesc. Ţin foarte mult la el. S-a produs o fractură, o ruptură. (…) Avem foarte multe amintiri frumoase. Acum nu mă întreba de-astea că încep să plâng. Avem foarte multe amintiri frumoase şi atunci când se termina un lucru îţi aminteşti doar de lucrurile frumoase făcute împreună”, a declarat Paula Chirilă la acea vreme, pentru Antena Stars.

Corina Bud s-a pozat într-un mare fel la plajă. Cât de bine arată în costum de baie vedeta... Tavi Clonda și Gabriela Cristea și-au pregătit fetițele pentru grădiniță. Cum s-au fotografiat toți patru în fața ușii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x