Antena Căutare

Simona Trașcă susține că a trecut prin clipe grele. Blondina a crezut că a făcut preinfarct. Ce s-a întâmplat cu vedeta de fapt

Într-un interviu exclusiv, blondina a făcut o serie de mărturisiri suprinzătoare. Află din rândurile de mai jos prin ce a trecut Simona Trașcă și care a fost motivul care a condus la aceste probleme de sănătate. Vedeta susține că s-a speriat foarte tare.

Simona Trașcă a vorbit deschis, în cadrul unui interviu pentru Antena Stars, despre stările prin care a trecut și care au determinat-o să creadă că a făcut un preinfarct. Când a aflat că nu a fost vorba tocmai despre asta, blondina a recunoscut că s-a simțit extrem de fericită și ușurată, însă sperietura a fost pe măsură.

Citește și: Simona Trașcă s-a pozat în cea mai provocatoare ipostază. Rochia pe care a purtat-o abia i-a acoperit bustul generos

Simona Trașcă a oferit detalii exlcusive despre clipele grele prin care a trecut

Simona Trașcă a mărturisit că s-a trezit cu maxilarul încleștat, moment în care s-a speriat foarte tare, mai ales că nu putea să își deschidă gura, potrivit Spynews. La prima vedere, ea a crezut ca este vorba despre un preinfarct. Ulterior, ea a aflat că ar fi avut un atac de panică:

„Se pare că nu am făcut preinfarct cum am fost eu foarte sigură. Am fost și mi-am făcut toate analizele la cardiologie. Spre surprinderea mea și spre fericirea mea, sunt sănătoasă din punctul ăsta de vedere, dar am dezvoltat niște atacuri de panică extrem de grave.”, a mărturisit vedeta, citată de sursa menționată mai sus.

Simona Trașcă a mai adăugat că doctorul i-a recomandat să consulte un psihiatru pentru a ține sub control atacurile de panică regulate:

„Mi-a zis doamna doctor să merg la un psihiatru ca să îmi dea o schemă de tratament. Un om care este sănătos cu inima, cu un atac din acesta se poate întâmpla, Doamne ferește, o tragedie. Am avut atacuri de panică cam toată viața. Și când a murit fratele meu, am avut o perioadă grea, am avut atacuri de panică grave atunci, dar și cu bunica mea.”, a mai declarat blondina.

Citește și: Simona Trașcă, jefuită de hoți într-un supermarket din Capitală. Apelul pe care îl face către cei care i-au furat din geantă

Simona Trașcă susține că suferă regulat de atacuri de panică

Deși susține că se confruntă cu astfel de stări de ceva vreme, Simona Trașcă recunoaște că nu a mai trecut prin așa ceva și a descris acele clipe ca fiind nesfârșite:

„Cum am fost ieri, nu am crezut că poate exista un asemenea atac de panică, care să dureze 40-50 de minute. Nu am putut deschide gura, nu am putut cere ajutor, am avut dureri foarte mari în piept, am avut corpul rece. Mi-au dat lacrimile de fericire când am aflat că nu este ceea ce credeam eu.”, a mai declarat vedeta, citată de Spynews.

Citește și: Simona Trașcă și-a făcut cont pe o platformă pentru adulți. Câți bani trebuie să dai pe lună ca să o vezi pe blondină

Andreea Bălan, copleșită de dorul fiicelor la America Express. A fost la un pas să renunțe la competiție... Delia împlinește 41 de ani! Ce cadou se așteaptă să primească de la soțul ei, Răzvan Munteanu...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Reacția Claudiei Puican după ce fanii l-au criticat pe Armin Nicoară pentru că pleacă în vacanțe fără ea. Ce a recunoscut artista
Reacția Claudiei Puican după ce fanii l-au criticat pe Armin Nicoară pentru că pleacă în vacanțe fără ea. Ce...
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale Catine.ro
Ce impozit uriaș plătește Monica Tatoiu la stat. De ce trebuie să achite 3.000 de lei în plus: „Nu este suma corect calculată”
Ce impozit uriaș plătește Monica Tatoiu la stat. De ce trebuie să achite 3.000 de lei în plus: „Nu este suma...
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
După ce l-a auzit pe Nicușor Dan la TV, un profesor român a ajuns într-o enciclopedie matematică de prestigiu cu problema președintelui
După ce l-a auzit pe Nicușor Dan la TV, un profesor român a ajuns într-o enciclopedie matematică de prestigiu cu... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Cod roșu de amenzi, concedieri și plafonări de salarii
Cod roșu de amenzi, concedieri și plafonări de salarii Jurnalul
Test Yin-Yang: In ce vibratie energetica te afli acum?
Test Yin-Yang: In ce vibratie energetica te afli acum? Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Unde poți cumpăra o insulă la prețul unei garsoniere din București. Avertisment pentru cumpărători
Unde poți cumpăra o insulă la prețul unei garsoniere din București. Avertisment pentru cumpărători Observator
Beneficiile salinei în sezonul rece. Cum poate ajuta la tratarea problemelor respiratorii
Beneficiile salinei în sezonul rece. Cum poate ajuta la tratarea problemelor respiratorii MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Stresul și anxietatea: care este diferența? Strategii pentru a le gestiona
Stresul și anxietatea: care este diferența? Strategii pentru a le gestiona DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x