Antena Căutare

Ștefan Bănică, despre relația cu copiii săi. Ce spune artistul despre comorile sale

Ștefan Bănică este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Acesta a fost invitat în podcastul lui Mihai Morar, Fain & Simplu, unde a vorbit despre carieră, dar și despre latura sa mai puțin cunoscută familia.

Galerie
Ștefan Bănică este unul dintre cei mai apreciați artiști din România | Antena 1

Artistul se află pe lista de celebrități de la noi din țară care încearcă pe cât de mult să-și țină departe viața personală de lumina reflectoarelor. Marele artist vrea să iasă în față cu talentul și munca sa și să le ofere fanilor cele mai frumoase melodii, spectacole, concerte.

Foarte rare au fost momentele când Ștefan Bănică a vorbit deschis deprea familia sa, dar artistul a recunoscut acum că cei dragi sunt sursa lui reală de energie.

Ștefan Bănică, despre relația cu copiii săi

"Viața personală e pentru mine ca o baterie din care îmi iau energia înapoi. Îmi iau încărcătura de care am nevoie din sânul familiei mele, apoi mi-o iau de la public. Dar viața personală nu este întotdeauna cum ți-o dorești sau cum ți-o planifici. Tu ai niște nevoi, celălalt are alte nevoi, echilibrul este extrem de important. Bateria trebuie s-o încarci de la familie. Ea trebuie să fie încărcată din toate părțile. În momentul în care nu conștientizezi chestia asta, întotdeauna vor fi regrete.

Articolul continuă după reclamă

Pentru că este extrem de atașat de copiii săi, Ștefan Bănică nu avea cum să nu-i aducă într-o discuție atât de caldă despre viață și împliniri. Cei trei copii ai săi sunt comorile cele mai de preț pentru marele artist. Întrebat ce sfat le-ar da copiilor săi, Ștefan Bănică a dat replica fără ezitare:

"Copiii mei au drumul lor. Ei au drumul lor. Pot să le dau o direcție după care se duc dacă vor. Dar ei au viața lor. Le-aș spune să fie ceea ce-și doresc, să nu-și abandoneze ideile, visele. Tot ce vreau e să le dau încredere, să ia ce e bun. N-ai să te minți, aici e vorba de asumare."


INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările


Ștefan Bănică se mândrește cu 3 copii

Talentul în familia Bănică pare că s-a moștenit din tată în fiu. Ștefan Bănică, acum în vârstă de 54 de ani este unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți artiști ai perioadei contempoarne, iar fiul său, Radu Ștefan Bănică îi calcă pe urme, și, ca student la Teatru se remarcă în lumea artistică. De asemenea, Radu Ștefan Bănică s-a făcut remarcat prin prisma participării sale la Te cunosc de undeva!

Ștefan Bănică poate fi văzut la TV în fiecare vineri, de la 20:30, la masa juriului X Factor.

Ștefan Bănică este tatăl a trei copii. În 2019, când s-a născut Alexandru, Ștefan Bănică a vorbit despre cei 3 copii ai săi. Faptul că devenise la 52 de ani tată pentru a treia oară a însemnat un lucru important pentru el:

"Alexandru este o baterie perfectă pentru mine. Când îl văd dimineaţa şi îmi zâmbeşte, m-am încărcat pentru toată ziua. Oricum, pentru mine, la 52 de ani, Alexandru e o binecuvântare, nu mă mai aşteptam la chestia asta", spunea Ștefan Bănică în anul 2019, potrivit okmagazine.

De asemenea, Ștefan Bănică a vorbit și despre Radu Ștefan Bănică, dar și despre Violeta Bănică.

"Fiu-miu, Ştefan e frumuşel – dar nu-i mai băgaţi în cap treaba asta! Are o sensibilitate şi un bun-simţ. Ştefănel îmi spune unele lucruri, altele le ţine pentru el. Depinde. Şi Violeta la fel. Adică fii-mea, când are chef să vorbească şi când are un interes direct, pac, imediat dau drumul la vorbă. Dar amândoi sunt muzicali şi extrem de sensibili. Eu nu-mi doresc neapărat să urmeze acelaşi drum cu mine şi nici nu-i constrâng în niciun fel", spunea Ștefan Bănică în anul 2019.

Între timp, Radu Ștefan Bănică a devenit cunoscut, prin prisma participării sale la Te cunosc de undeva!

Cum a reacționat fiul lui Dragoș, soțul Roxanei Vancea, când și-a văzut frățiorul. Imagini emoționante de familie... Jador, despre cea mai importantă femeie din viața sa. Artistul s-a despărțit de Georgiana...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază neașteptată
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x