Surse: Margherita din Clejani ar fi a consumat patru substanțe ilegale în momentul accidentului! | Video
Margherita din Clejani ar fi consumat patru substanțe ilegale, conform unor surse judiciare.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 28 Iulie 2020, 16:27 | Actualizat: Marti, 28 Iulie 2020, 16:27Margherita a consumat patru substanțe ilegale, conform unor surse din anchetă, spune Antena 3.
Margherita de la Clejani urmează să fie audiată, marți, în dosarul în care, a fost acuzată ca ar fi produs un accident de circulație, dupa ce ar fi consumat droguri.
Margherita de la Clejani a produs accidentul în luna mai
Margherita de la Clejani a produs accidentul în luna mai, în capitală, după ce a pierdut controlul volanului și s-a izbit de o mașina care era parcată pe marginea drumului. Atunci polițiștii au constatat ca nu a consumat alcool, însă, potrivit unor surse judiciare, aceasta ar fi consumat opium, un drog deosebit de periculos.
Au fost prelevate probe si in acest moment si conform sursei, Margherita de la Clejani ar fi consumat patru droguri, printre care cocaina, metadonă, marijuana si opium.
Tânăra s-a apărat în nenumarate rânduri si a precizat ca ea nu a consumat droguri, în momentul în care s-ar fi urcat la volan, în schimb ar fi luat niște medicamente de la o farmacie.
În aceste condiții, polițiștii trebuie să stabileasca circumstanțele în care s-a produs accidentul și de unde a făcut rost de substanțele respective.
Brigada Rutieră ar fi fost cea care a platit aceste analize.
Urmăriți mai multe informații, accesând clipul video de mai sus, difuzat la Antena 3.