Antena Căutare

Exclusiv | Prima reacție a surorii Nabei Salem, după accidentarea ei, din timpul jocului pentru Recompensă, la Survivor

În urmă cu o săptămână, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, s-a dat startul sezonului Survivor 2026. Printre concurenți se numără și Naba, care a avut parte de o accidentare dureroasă. Aceasta a căzut de la înălțime când se afla pe traseu și a acuzat dureri mari, mergând ulterior la spital. Iată ce a declarat sora ei, în exclusivitate pentru a1.ro, după incidentul cu pricina.

Galerie
Descoperă ce reacție a avut sora Nabei Salem, după accidentarea acesteia la Survivor | Antena 1

Seara trecută, jocul pentru Recompensă, a fost marcat de un moment neașteptat și încărcat de emoție – în timp ce se afla pe traseu, Naba Salem a căzut de la înălțime și a acuzat mari dureri la spate. Cu ochii în lacrimi, concurenta a părăsit jocul și a plecat direct spre spital, pentru a fi sub îngrijirea medicilor.

În exclusivitate, prima reacție a surorii Nabei Salem, după accidentarea ei, din timpul jocului pentru Recompensă, la Survivor

De acasă, din țară, cu multe emoții, au fost cu ochii pe ea și cei din familie. Cea care îi simte fiecare trăire, sora ei, ne-a mărturisit, în exclusivitate, ce a simțit.

Cum a fost pentru voi să vedeți de acasă această accidentare?

Articolul continuă după reclamă

Sentimentul pe care l-am avut prima dată când am văzut-o pe Naba accidentată a fost unul groaznic. Pentru mine, ca și soră a ei, am simțit un deranj, un sentiment de frică să nu fi pățit ceva grav. Am avut emoții, eram îngândurată. Reacția mamei a fost, instant, una de plâns. Sentimentele au fost de frică, senzație de neliniște și toate combinate, la un loc.

O știți puternică. Cum credeți că va depăși acest moment?

O știm foarte puternică, dar în același timp contează foarte mult cum se simte ea în perioada respectivă, în care are de depășit o anume situație. Este o persoană luptătoare care trage mult. Luptă până la capăt, dacă își pune în cap că vrea să lupte pentru acel lucru.

Citește și: Exclusiv | Ce spune Anastasia, soția lui Adi Petre, despre lupta dintre el și Gabi Tamaș de la Survivor: „Nu îi place să piardă”

Dar dacă nu este interesată și dacă liniștea ei este mai importantă, atunci nu are puterea să tragă. Dar o știm puternică și știu că i-a fost greu să depășească momentul accidentării, fiind singură acolo, fără confort, mâncare și loc de odihnă. După cum o știm pe ea, nu ar fi vrut să renunțe, din prima.

E greu să nu puteți comunica într-un astfel de moment?

Este cel mai greu să nu poți comunica într-un moment de genul. Vrei să știi cum e, dacă se simte bine, dacă situația e gravă și știu că și pentru ea ar fi o liniște să o putem încuraja, să discutăm, să se descarce, să își încarce energiile prin noi.

Dacă ați putea să-i transmiteți un mesaj, care ar fi acela?

Dacă am putea să-i transmitem un mesaj, ar fi să știe că o iubim, știm că este o puternică, o luptătoare și, în același timp, știm că dacă-și dorește cu adevărat, poate să meargă până la capăt. Nu a dat tot ce poate din ea, este o persoană care e foarte bună sportivă, dacă își dorește și dacă își revine la nivelul fizic optim. Vrem să știe că o susținem la fiecare pas și, cu cât ajunge mai departe, cu atât își descoperă o altă latură – puterea și rezistența.

Noi detalii despre Naba și accidentarea ei, cei de acasă pot urmări în această seară, de la ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

Exclusiv | Ce spune Anastasia, soția lui Adi Petre, despre lupta dintre el și Gabi Tamaș de la Survivor: „Nu îi place să... Victoriile Faimoșilor au continuat aseară, la Survivor. Ediția, lider de audiență! Un concurent va părăsi competiția...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Patrice Cărăușan de la Survivor a dezvăluit sexul bebelușului. Surprizele s-au ținut lanț la petrecerea de gender reveal
Patrice Cărăușan de la Survivor a dezvăluit sexul bebelușului. Surprizele s-au ținut lanț la petrecerea de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
De ce și-a dorit Mirela Vaida să participe la Asia Express. Prezentatoarea a crezut că va fi ca într-o vacanță
De ce și-a dorit Mirela Vaida să participe la Asia Express. Prezentatoarea a crezut că va fi ca într-o vacanță Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În 2013, pe o plajă au fost plantați brazi de Crăciun ca să oprească furtunile de nisip. În 2026, noile dune salvează casele de viituri
În 2013, pe o plajă au fost plantați brazi de Crăciun ca să oprească furtunile de nisip. În 2026, noile dune... Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan merge în Călărași în prima zi de școală, apoi are ședință CSAT
Nicușor Dan merge în Călărași în prima zi de școală, apoi are ședință CSAT BZI
Reforma Bolojan a distrus piața muncii și a provocat o pierdere de 2,5 miliarde de lei bugetului de stat
Reforma Bolojan a distrus piața muncii și a provocat o pierdere de 2,5 miliarde de lei bugetului de stat Jurnalul
Bianca Drăgușanu, apariție neașteptată la biserică. Ce mesaj a transmis vedeta despre credință
Bianca Drăgușanu, apariție neașteptată la biserică. Ce mesaj a transmis vedeta despre credință Kudika
Cum să te tunzi după 50 de ani pentru a arăta mai tânără. 3 tunsori care îți șterg 10 ani de pe chip
Cum să te tunzi după 50 de ani pentru a arăta mai tânără. 3 tunsori care îți șterg 10 ani de pe chip Redactia.ro
Insula comparată cu Maldive care a devenit noua destinație preferată de turiști
Insula comparată cu Maldive care a devenit noua destinație preferată de turiști Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x