Antena Căutare

Survivor, 23 mai 2026. Ce provocare i-a dat Gabi Tamaș lui Lucian Popa, de față cu toți din trib! Ce a urmat

Gabi Tamaș i-a dat lui Lucian Popa o provocare neașteptată, în ediția din 23 mai 2026 a emisiunii Survivor. Descoperă care a fost reacția acestuia, dar și ce a urmat.

O nouă zi a început în forță pentru concurenții de la Survivor! În timp ce ceilalți dormeau, Ramona Micu a stat Bianca Giurcanu, subiectul fiind colanul de Imunitate.

„Așteptăm să vedem ce se întâmplă, suntem dornice de colan, ca de fiecare dată, dar suntem conștiente de șansele pe care le avem, însă le jucăm până la final și vedem ce se va întâmpla”, a zis Ramona.

Ulterior, după ce toți ceilalți concurenți s-au trezit și au început să mănânce, ceva complet neașteptat s-a întâmplat. În timp ce toată lumea se gândea la colanul de Imunitate, Gabi Tamaș avea cu totul și cu totul altceva în minte. Descoperă ce provocare i-a dat lui Lucian Popa, în ediția din 23 mai 2026 a emisiunii Survivor.

Ce provocare i-a dat Gabi Tamaș lui Lucian Popa, în ediția din 23 mai 2026 a emisiunii Survivor. Ce a urmat

De față cu toți, Gabi Tamaș a anunțat că nu are de gând să lupte pentru colanul de Imunitate, lansând totodată o provocare pentru Lucian Popa: „Știți de ce nu trag la colan săptămâna asta? Vreau la duel cu Luci! Un duel în doi”.

„Ce să zic, vedem dacă iau colanul”, a zis acesta, îngândurat.

„Fiindcă m-a provocat e posibil să vrea să mă scoată din joc, altfel nu înțeleg de ce m-ar fi provocat să intru cu el la duel, pentru că, acolo, unul dintre noi pleacă acasă”, a zis Lucian Popa la testimonial.

Acesta a fost momentul în care Gigi Nicolae și-a adus aminte că, într-o ediție precedentă, Lucian a fost cel care și-a exprimat dorința de a intra la duel cu Gabi Tamaș, dar acesta din urmă avea deja colanul de Imunitate.

„E șansa ta! Gabi a zis că nu mai trage la colan, nu mai trage nici tu. Dacă tot ai zis că vrei la duel, atunci nu mai trage nici tu la colan, ca să intri cu Gabi la duel”, a sugerat Gigi Nicolae.

Lucian Popa a ales să rămână tăcut și să își consume nuca de cocos, fără să dezvăluire ce are de gând să facă, de fapt.

Gabi Tamaș totuși nu s-a lăsat și a insistat cu provocarea lansată lui Lucian Popa: „Vreau să intrăm la duel amândoi”.

„A lansat provocarea, dar Gabi avea imunitatea. Acum, când i s-a pus șansa pe tavă, cam dă înapoi”, a fost de părere Ramona.

Lucian Popa a stat în continuare tăcut și nu a părut încântat de propunerea primită. Toți din trib au încercat să își dea seama care va fi decizia acestuia: „M-au provocat, m-au îndemnat să renunț la colan și să mă lupt la duel cu el. Am curaj să mă duc la duel”.

„Mai bine să încheiem acum rivalitatea dintre mine și tine! Cine rămâne atunci rămâne, cine pleacă, va pleca”, a zis Gabi Tamaș.

„Ajung până în punctul ăsta ca să îmi fac orgoliul?!”, a fost replica lui Lucian, care a arătat că ar lupta pentru colanul de Imunitate.

„Tu nu înțelegi că vei fi votat, dacă nu iei colanul?!”, i-a zis Gabi Tamaș.

Apoi, toți concurenții au început să se pregătească pentru întâlnirea cu Adi Vasile. Urmărește clipul video de mai sus ca să vezi ce alte replici și-au mai adresat Gabi Tamaș și Lucian Popa, în ediția din 23 mai 2026 a emisiunii Survivor.

Survivor România 2026 se vede în fiecare vineri, de la 20:30, iar de sâmbătă și duminică, de la 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Patrice Cărăușan, ipostaze tandre alături de iubitul ei. Cum s-a lăsat filmată fosta concurentă Survivor, în brațele par... Survivor, 23 mai 2026. Cine a câștigat colanul de Imunitate! Ce provocare au primit concurenții și ce a anunțat Adi Vasi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Patrice Cărăușan de la Survivor 2026 este însărcinată! Cum a anunțat vestea emoționantă. Primele imagini cu burtica de gravidă
Patrice Cărăușan de la Survivor 2026 este însărcinată! Cum a anunțat vestea emoționantă. Primele imagini cu...
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x