Antena Căutare

Survivor, 26 aprilie 2026. Ce concurent a fost eliminat. Primul consiliu de după unificare a adus la duel doi foști Războinici

La consiliul tribal din ediția de Survivor de pe 26 aprilie 2026 s-au decis primii dueliști din tribul unificat. Strategia a fost să se voteze doi concurenți puternici, care au adus multe puncte de-a lungul competiției. 

După primul consiliu tribal de după unificare au fost aleși doi foști războinici să meargă la duel. „Al șaisprezecelea consiliu tribal de la unificarea acestui sezon și primul de la unificarea celor 2 triburi. Ați fost Războinici, ați fost Faimoși, în acest moment faceți parte dintr-un singur trib, discuții alianțe pe care le-ați avut, cu siguranță vor fi testate. Aici, în consiliul tribal, fiecare discuție va avea o importanță aparte. Doi concurenți vor merge la duel. Împreună veți vota numele primului concurent care va merge la duel, iar al doilea va fi oferit de Marian, purtător al colanului de imunitate”, a anunțat Adi Vasile.

Cine a părăsit Republica Dominicană. Un fost Războinic a fost eliminat de la Survivor. Primul consiliu tribal de după unificare a adus la duel doi concurenți foarte puternici: „Lacrimi în ochi pentru amândoi”

Votul majorității a mers la Lucian: „Mă așteptam, am avut o discuție cu colegii mei care mi-au spus că mă vor vota”, a spus Lucian după ce a aflat că are majoritate de voturi.

Marian Godină l-a nominalizat pe Alberto: „Mă așteptam. Mi-a zis Marian când l-am întrebat. Mi-a zis că scopul e să intru eu cu Lucian”, a spus Alberto.

Lucian și Alberto au fost cei care au mers la duel în ediția de Survivor de pe 26 aprilie 2026.

Duelul s-a jucat până la 3. Cu scorul de 3-1 Lucian și-a câștigat dreptul de a merge mai departe la Survivor.

Alberto Hangan a fost eliminat de la Survivor 2026

„Alberto, Lucian, lacrimi în ochi pentru amândoi. Aș vrea în primul rând să vă felicit pentru ce ați făcut până în acest moment în competiție, dar și pentru cât de buni ați fost astăzi. Am avut parte de un adevărat duel între doi concurenți foarte buni. Din păcate, Alberto, trebuie să te declari învins”

„Toate emoțiile mă încearcă. Sunt foarte mulțumit de parcursul meu de până acum. Am fost scos afară de Ironman. Sper să câștige concursul, dacă tot m-a scos”, a spus Alberto înainte de a părăsi competiția.

Citește și: Survivor, 26 aprilie 2026. Cine a câștigat primul joc de recompensă după unificare și cum au arătat cele două echipe

Survivor 2026 liveblog, săptămâna 16. Eliminare surprinzătoare în tribul Los Niños. Alberto a pierdut duelul cu Lucian... Mesajul lui Lucian pentru Alberto după ce a fost eliminat de la Survivor România 2026. Duelul a fost strâns între cei do...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Patrice Cărăușan de la Survivor 2026 este însărcinată! Cum a anunțat vestea emoționantă. Primele imagini cu burtica de gravidă
Patrice Cărăușan de la Survivor 2026 este însărcinată! Cum a anunțat vestea emoționantă. Primele imagini cu...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x