Antena Căutare

Te cunosc de undeva, 24 aprilie 2021. Radu Ștefan Bănică s-a transformat în Helena Paparizou și a făcut un moment spectaculos

În ediția XII a sezonului al XVI-lea de la "Te cunosc de undeva!", Radu Ștefan Bănică s-a transformat în Helena Paparizou și a interpretat piesa "My number one".

În gala cu numărul XII, Radu Ștefan Bănică a primit una dintre cele mai spectaculoase transformări. Se pare că și de data aceasta tânărul a primit o provocare din partea lui Ruli și trebuie să intre în pielea unei artiste foarte îndrăgite din Grecia.

De-a lungul emisiunii "Te cunosc de undeva!", concurentul a făcut furori cu momentele lui de travesti și nu scapă nici acum. Încă de când a aflat că o va interpreta pe Helena Paparizou, Radu Ștefan Bănică s-a arătat extrem de entuziasmat și a repetat din greu, coregrafia fiind una pe placul său.

Distracția a fost în toi la repetiții, însă tânărul a întâmpinat câteva probleme în ceea ce privește coregrafia sa dificilă. Acesta nu a putut ține ritmul cu frumoasa artistă, iar momentul său a fost unul de-a dreptul savuros.

Citește și: Te cunosc de undeva, 10 aprilie 2021. Romică Țociu și Adriana Trandafir, transformați în Rosario Flores și El Cigala

"Este o coregrafie extrem de dificilă, pentru că mișcările nu au nicio treabă una cu cealaltă. (...)Și pentru mine a fost dificil să o țin minte și să nu ratez ceva, dar tot am ratat ceva pe undeva, pentru că lucrurile nu se leagă între ele", a spus Ioana Macarie, coregrafa show-ului.

Frica și îngrijorarea concurentului nu a lipsit din peisaj, iar Cristi Iacob a observat acest lucru și a încercat să în încurajeze.

"Nu e deloc ușor!", a spus concurentul.

"Trebuie să fie mult mai energic decât a fost în Loredana sau în toate femeile pe care le-a făcut până acum.", a mărturisit Ozana Barabancea.

De asemenea, Radu Ștefan Bănică a trebuit să fie foarte atent la cântat, la sincron, iar personajul vine de la sine.

"Ar putea să îl ridice în clasament doar dacă va lua o notă bună la canto, adică la mine. Vreau să fie Helena Paparizou, nu să fie timid.", a mai adăugat jurata.

Radu Ștefan Bănică moment spectaculos pe scena "Te cunosc de undeva!"

Încă de când a urcat pe scenă, Radu Ștefan Bănică a pășit foarte încrezător în forțele proprii și a adus zâmbetul pe fețele juraților. Mișcările sale de dans au impresionat imediat, iar timbrul său vocal a fost unul perfect.

Concurentul s-a descurcat de minune și a interpretat piesa "My number one" senzațional, iar telespectatorii au rămas cu gura căscată. De asemenea, jurații au fost extrem de atenți la orice detaliu și l-au urmărit pe tânăr cu mare interes.

Radu Ștefan Bănică a încheiat momentul într-o avalanșă de aplauze și cu multe felicitări din partea celor doi prezentatori ai show-ului.

Citește și: Te cunosc de undeva, 3 aprilie 2021. Ana și Raluka, transformate în Ali Campbell & Pato Banton, fac furori cu travesti-ul lor

"Îmi place că dansezi la majoritatea momentelor tale și îmi place că la acest moment ai dansat cap-coadă. 99% a fost momentul tău, dar ești de apreciat, ești muncitor, se vede că îți place și ai o carismă inegalabilă. Te-ai născut pentru scenă, ești de admirat!", i-a spus Andreea Bănică.

"Din punct de vedere vocal mi-ai oferit ceea ce voiam să aud și pentru asta îți mulțumesc, iar sentimentele mele se intensifică", a mai spus și Ozana Barbancea.

Spune ce crezi despre transformările din fiecare ediție, chiar în timp ce o urmărești în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/

Emisiunea „Te cunosc de undeva” de la Antena 1 este difuzată în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, la Antena 1! Show-ul reprezintă o adevărată provocare pentru artiştii care au acceptat să participe, deoarece aceștia sunt puși la grea încercare de către ruleta care promite personaje de excepție și momente de magie curată pe scenă!

Sezonul 16 al emisiunii „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, aduce suprize mari

Printre surprizele noului sezon se numără şi proiectul online „Te cunosc de undeva! After Party”. Dorian Popa, fost concurent al transforming show-ului se alătură echipei şi îi invită pe telespectatori, în fiecare săptămână, după difuzarea galei pe TV, la „Te cunosc de undeva! After Party”.

Mai exact, un episod exclusiv online, ce va putea fi urmărit pe www.a1.ro, în care urmăritorii vor avea acces direct în culisele emisiunii, unde Dorian Popa se distrează alături de vedetele show-ului şi este pus pe glume şi provocări non stop!

Urmărește integral ultima ediție: https://antenaplay.ro/te-cunosc-de-undeva. Vezi ce-ți place

Hâț 😊 Dacă vrei să intri în culisele show-ului, vezi cel mai nou episod de After Party, cu Dorian Popa: https://a1.ro/video/antena-1/te-cunosc-de-undeva-after-party/

Te cunosc de undeva, 24 aprilie 2021. Alina Pușcaș și Andreea Bălan, ținutele care au atras toată atenția... Te cunosc de undeva, 24 aprilie 2021. Adriana Trandafir și Romică Țociu, transformați în Viorica Rudăreasa și Ionel Tudo...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce probleme întâmpină Ilona Brezoianu în primele luni de sarcină: „În unele zile”
Ce probleme întâmpină Ilona Brezoianu în primele luni de sarcină: „În unele zile”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu, jurata Te cunosc de undeva, este însărcinată! Actrița va deveni mamă pentru prima dată. Ce mesaj a transmis
Ilona Brezoianu, jurata Te cunosc de undeva, este însărcinată! Actrița va deveni mamă pentru prima dată. Ce...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Doi soți și-au construit cu 1,2 milioane de euro casa visurilor lor. Când a fost gata, au fost obligați să o demoleze
Doi soți și-au construit cu 1,2 milioane de euro casa visurilor lor. Când a fost gata, au fost obligați să o... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Declarația neașteptată a lui Sorin Grindeanu! „Apreciez faptul că Nicușor Dan încearcă să găsească soluții!“
Declarația neașteptată a lui Sorin Grindeanu! „Apreciez faptul că Nicușor Dan încearcă să găsească... BZI
Tezaurul de viață și de moarte al României, ținut într-un fost grajd de porci
Tezaurul de viață și de moarte al României, ținut într-un fost grajd de porci Jurnalul
Antalya, în top pentru vacanțele de vară: Turcia a depășit Grecia la numărul de turiști
Antalya, în top pentru vacanțele de vară: Turcia a depășit Grecia la numărul de turiști Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Salarii de peste 8.000 de euro pe lună într-o ţară mică din Europa. Se caută şi angajaţi români
Salarii de peste 8.000 de euro pe lună într-o ţară mică din Europa. Se caută şi angajaţi români Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x