Antena Căutare

Când începe Târgul de Crăciun din Sibiu. Condițiile ce trebuie respectate de participanți

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar cei care sunt îndrăgostiți de această sărbătoare sunt nerăbdători să se bucure de toate bunătățile specifice sezonului la un târg de Crăciun, pe ger și zăpădă, unde l-ar întâlni și pe Moș Crăciun.

Galerie
Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar cei care sunt îndrăgostiți de această sărbătoare sunt nerăbdători să se bucure de toate bunătățile specifice sezonului la un târg de Crăciun, pe ger și zăpădă, unde l-ar întâlni și pe Moș Crăciun. | Profimedia

Anul acesta se organizează în țară mai multe târguri de Crăciun, dar unul care nu trebuie ratat este Târgul de Crăciun de la Sibiu.

Târgul de Crăciun de la Sibiu va fi deschis în perioada 26 noiembrie – 2 ianuarie.

Ce restricții trebuie respectate la Târgul de Crăciun de la Sibiu

Organizatorii târgului s-au gândit deja la toate măsurile de prevenție a răspândirii cu Covid-19 pentru ca târgul să fie un succes. Tocmai de aceea, accesul va fi permis doar celor care prezintă certificatul verde la intrare, dovada că sunt vaccinați cu cel puțin o doză de vaccin anti-Covid sau că au trecut prin boală.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cele mai frumoase târguri de Crăciun din România. Unde te poți distra alături de cei dragi

“Pentru un astfel de eveniment pregătirile durează câteva săptămâni, iar în perioada când trebuiau să înceapă, lucrurile nu arătau prea bine din punct de vedere al pandemiei și a fost clar că mai trebuie să așteptăm. Între timp, am amânat deschiderea pentru 26 noiembrie, fapt ce ne-a permis să vedem și o evoluție mai bună a cazurilor, să vedem ce restricții există și în funcție de acestea, ce putem organiza”, a spus Andrei Drăgan , organizatorul Târgului de Crăciun, potrivit Mediafax.

Pe lângă impunerea prezentării certificatului verde pentru participanți, capacitatea publicului va fi redusă la 30% față de anii anteriori.

Citește și: Când începe Târgul de Crăciun din București. Condițiile ce trebuie respectate de participanți

Spațiul unde se desfășoară târgul este închis, având 2 intrări și 2 ieșiri. De asemenea, numărul de căsuțe unde vor fi disponibile produse specifice de sărbători s-a redus și el cu 30%. Vizitatorii vor putea să folosească și patinoarul, roata panoramică și se vor bucura de bradul imens împodobit în Piața Mare.

Din nefericire, în acest an nu vor fi organizate concerte la Târgul de Crăciun de la Sibiu, dar publicul se va putea bucura de muzică ambientală. Pe fațadele clădirilor din centru, vor fi proiectate imagini specifice de sezon, spre bucuria celor mici.

Târgul de Crăciun din București

Târgul menit să îi facă pe bucureșteni și pe turiști să intre în spiritul sărbătorilor de iarnă se va desfășura în perioada 26 noiembrie – 26 decembrie 2021.

Primăria Generală a decis organizarea târgului în acest an pe esplanada cu statuile, în fața Băncii Comerciale Române. În anii anteriori, Târgul de Crăciun a fost organizat la Piața Constituției. În prezent, pentru că mai sunt doar câteva zile până la începerea Târgului de Crăciun, organizatorii se ocupă de amenajarea spațiului.

Citește și: Raed Arafat, despre Crăciunul și Revelionul din 2021. Vor fi sau nu restricții în perioada sărbătorilor de iarnă

Zeci de camioane cu marfă și comercianții nerăbdători să își deschidă standurile sunt în toiul pregătirilor. Căsuțele au fost deja montate și racordate la electricitate și bradul din centru, înalt de 15 metri, urmează să fie îmbodobit.

În mijlocul târgului se va afla un carusel imens, menit să îi distreze pe cei mici. Copiii se vor bucura și de întâlnirea cu Moș Crăciun și elfii săi. Aceștia vor veni la Târgul de Crăciun din București pe 17 decembrie, pregătiți să afle ce își doresc cei mici să primească de Crăciun.

Program Antena 1. Emisiunile speciale pregătite pentru 29 - 30 noiembrie și 1 decembrie...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cadou pentru fetiță de 1-2 ani: idei inspirate pentru joacă și dezvoltare
(P) Cadou pentru fetiță de 1-2 ani: idei inspirate pentru joacă și dezvoltare
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum scoți copilul din fața ecranului fără să-i transformi vacanța într-o oră de curs
Cum scoți copilul din fața ecranului fără să-i transformi vacanța într-o oră de curs
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta prin gunoaie
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!”
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!” BZI
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia Jurnalul
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x