Antena Căutare

Karina Jianu, imaginea din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din "Ana, mi-ai fost scrisă în ADN"

Karina Jianu interpretează rolul Anei, protagonista serialului original „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”.

Karina Jianu a postat de curând o imagine cu ea din copilărie pe Insta Story. | Antena 1

Karina Jianu a impresionat telespectatorii cu interpretarea rolui Ana în noul serial semnat de Ruxandra Ion, „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”.

O fire calmă, empatică și blândă, Ana a cucerit rapid inimile telespectatorilor cu povestea ei. Karina interpretează rolul unei orfane care a trăit o viață la orfelinat și abia la vârsta de 25 ani și-a întâlnit mama, pe Victoria, cea care are acum o altă familie și viața îi e dată peste cap de reîntâlnirea cu fiica ei.

Cum arăta Karina Jianu în copilărie

Naturalețea cu care interpretează acest nou rol a făcut-o pe Karina Jianu să primească toată atenția telespectatorilor. La doar 23 ani, cu o carieră de succes, Karina se bucură de ascensiunea ei, reușind acum să joace primul ei rol într-un serial de televiziune.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cum arăta Karina Jianu înainte să se tundă atât de scurt. Actrița, de nerecunoscut cu părul lung

Actrița este prezentă și pe scena teatrului, acolo unde joacă des mai multe piese de teatru împreună cu alți actori de renume.

Născută în Botoșani, Karina a visat încă din adolescență să trăiască într-un oraș mare, vis pe care l-a împlinit odată cu mutarea la București pentru a urma cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, la clasa profesorului George Ivașcu .

Încă din perioada facultății, Karina și-a demonstrat versatilitatea artistică, jucând în piese de teatru precum „Double Fiesta” (regia Andrea Gavriliu), „Iubiri senile” (regia Michele Modesto Casarin) și „Dreptate pentru un criminal”. De asemenea, a apărut în scurtmetrajele „Blocada” și „Noaptea de vineri a Milenei”, iar debutul său în lungmetraj a avut loc cu rolul Sofi în filmul „Hoții de subiecte” .

Performanța sa în rolul Anei din serial, alături de cea din filmul „Hoții de subiecte”, i-a adus Karinei „Premiul anual pentru Originalitate interpretativă”, oferit de Margareta Pâslaru în cadrul premierei de gală a filmului. Acest premiu, inițiat în 2010, este acordat tinerelor talente care impresionează prin interpretarea lor autentică și lipsită de mimetism .

Citește și: Karina Jianu, premiată pentru originalitate interpretativă în cadrul premierei de gală a filmului „Hoții de subiecte”

În afara scenei, Karina este pasionată de dans contemporan, yoga, baschet și echitație, hobby-uri care o ajută să se relaxeze și să își exploreze și mai mult personalitatea dinamică.

Tânăra actriță este foarte activă pe rețelele de socializare și împărtășește adesea cu prietenii ei virtuali imagini de pe platourile de filmare și din activitățile ei de zi cu zi.

Recent, Karina a postat o imagine cu ea din copilărie, iar fotografia este adorabilă. Karina avea aceeași tunsoare cu părul scurt și același zâmbet larg, fiind extrem de încântată în timp ce mânca cireșe. Actrița a scris pe fotografia postată la Insta Story că și astăzi îi plac cireșele la fel de mult.

Fanii au apreciat să vadă imaginea care a făcut-o nostalgică pe actriță și s-au amuzat când i-au văzut chipul pe vremea când era doar o puștoaică.

Citește și: Ce spune Karina Jianu despre scenele de dragoste alături de Vlad Udrescu. Detalii din spatele camerelor | Exclusiv

Andi Vasluianu se alătură distribuției serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN... Cine este și cum arată soția actorului Andi Vasluianu din "Ana, mi-ai fost scrisă în ADN". Cei doi au o famili...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x