Antena Căutare

Premiera celui de-al doilea sezon al serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, în topul preferinţelor publicului feminin

Premiera celui de-al doilea sezon al serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN i-a captivat aseară pe telespectatori, serialul situându-se în topul preferinţelor publicului comercial feminin.

Galerie
Premiera celui de-al doilea sezon al serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN i-a captivat aseară pe telespectatori, serialul situându-se în topul preferinţelor publicului comercial feminin | Antena 1

Peste un milion de telespectatori la nivel naţional au urmărit aseară revenirea poveştii la Antena 1, într-un nou capitol plin de tensiune, adevăruri ascunse, moșteniri misterioase și confruntări dureroase.

Astfel, conform Kantar Media, cele mai noi episoade ale serialului Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, difuzate ȋn intervalul 20.30 – 23.36, au condus clasamentul audienţelor la nivelul publicului comercial feminin cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani, target pe care serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN a înregistrat 5.1 puncte de rating şi 20.6% cota de piaţă. În minutul de aur, 22.00, peste 1 milion de telespectatori la nivel naţional urmăreau povestea originală Ana – Mi-ai fost scrisă în ADN.

Citește și: Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, 28 august 2025. Victoria recunoaște adevărul dintre ea și Damian. Ce a fost între ei, de fapt

Premiera celui de-al doilea sezon al serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, în topul preferinţelor publicului feminin din România

Articolul continuă după reclamă

Încă din primele secvențe ale sezonului 2, telespectatorii i-au regăsit pe Ana (Karina Jianu) și Tudor (Vlad Udrescu), departe de haos, la munte, trăind pentru scurt timp liniștea unei iubiri care părea neatinsă de pericole. „Îmi place să stau așa cu tine, ca și cum nimic nu ar mai conta”, i-a spus Ana lui Tudor.

Dar amintirea finalului exploziv al primului sezon nu a dispărut. Confruntarea dintre Leo (Bebe Cotimanis) și Basty (Andrei Aradits) a adus o răsturnare neașteptată: Leo este cel care a fost împușcat, deși nu știm încă de cine, iar Basty se află acum la închisoare. Alina (Ana Bodea), devastată de pierderile din familie, a spus apăsat: „Totul e distrus și nu mai are niciun sens. Tata e la pușcărie, unchiul Leo a murit și tu vii și îmi spui să mănânc ceva. Tu poți să mănânci ceva?”

Un alt șoc a venit odată cu dezvăluirea avocatului: Leo i-a lăsat toată averea Sofiei (Oana Hănțoiu), împreună cu un stick plin de documente. „Leo și-a dorit să fii moștenitoarea lui. Ți-a lăsat tot ce avea și mi-a dat și un stick cu documente. A zis că o să știi tu ce să faci cu el.” Misterul moștenirii promite să schimbe din temelii destinele celor implicați.

În paralel, Victoria (Alina Chivulescu) măcinată de regrete și singurătate a fost surprinsă incapabilă să se ridice din pat, prinsă între trecut și adevăruri imposibil de dus.

La Casa Socială, mama Lena (Anca Sigartău) și-a luat rămas bun de la copii după ce a picat examenul pentru a rămâne mama lor socială. Emoțiile au fost uriașe, însă mai târziu am aflat că a depus contestație și rămâne alături de familie.

Întorși acasă, Ana și Tudor au aflat detaliile despre tragedie, iar Tudor l-a vizitat pe Basty în închisoare. Între timp, Ana și Tudor s-au reîntâlnit cu Alexia (Rebecca Nicolescu), într-o confruntare plină de reproșuri și durere. „Tu știi cât am plâns? Am plâns pe furiș ca să nu mă vadă nimeni… Ana mi-a luat tot. Mi-a furat mama, mi-a distrus familia, mi te-a luat pe tine. Doar pe tine te-am vrut, atât!”, i-a spus Alexia cu lacrimi în ochi. Răspunsul lui Tudor a fost tranșant: „Alexia, nu te iubesc! Nu puteam să ne căsătorim doar pentru că unul dintre noi era îndrăgostit.”

Damian (Andi Vasluianu) a confruntat-o pe Victoria, cerând adevărul despre trecut: „Mi-ai spus doar ce ai vrut tu. Îmi datorezi explicații.” Dezvăluirea Victoriei a fost cutremurătoare: Ana este fiica lor, rodul unei seri în care ea i-a luat locul Olimpiei. „A înțeles că ai înșelat-o, că

eram însărcinată cu copilul tău și m-a urât și mai tare din momentul ăla. De asta nu am putut să păstrez copilul. N-am putut să îi fac asta surorii mele.” Chiar atunci, George (Richard Bovnoczki) a intrat pe neașteptate și i-a surprins pe cei doi îmbrățișați.

Premiera s-a încheiat cu întoarcerea lui George, Alexia (Rebecca Nicolescu) și Constance (Carmen Ionescu) în casa Victoriei, o scenă încărcată de tensiune, care a lăsat publicul cu sufletul la gură.

Citește și: Când e premiera celui de-al treilea sezon al serialului original „Iubire cu parfum de lavandă”, de la Antena 1

Premiera sezonului 2 din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN nu a adus liniște, ci noi adevăruri dureroase, iubiri imposibile și confruntări care schimbă tot. Misterele se adâncesc, iar fiecare personaj e obligat să facă alegeri imposibile. Iubirea și trădarea merg acum mână în mână, iar adevărul devine mai periculos ca oricând, în fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile Femei 21-54 Urban si National

Perioada 28 august 2025

Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, 28 august 2025. Victoria recunoaște adevărul dintre ea și Damian. Ce a fost între ei, de ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul Redactia.ro
Terasele de lux de pe litoral s-au extins ilegal și cu 1.000 de metri. Au 5 zile să facă demolările
Terasele de lux de pe litoral s-au extins ilegal și cu 1.000 de metri. Au 5 zile să facă demolările Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x