Liderul TSD, deputatul Bogdan Cojocaru, susţine că afirmaţia premierului Orban că nu este de acord cu decizia CCR privind legea care abrogă OUG 51 este un ”atac grosolan” la statul de drept şi că asemenea reacţii ne mai mult de dictatură decât de o democraţie veritabilă.
Joi, 30.01.2020, 12:08Comisarul pentru Industrie al UE, Thierry Breton, a respins afirmaţia că folosirea tehnologiei europene 5G va întârzia construcţia reţelelor, implicându-se în discuţiile tot mai tensionate din Germania legate de riscurile implicate de tehnologia grupului chinez Huawei, relatează Reuters.
Luni, 20.01.2020, 08:12Comisia Europeană a anunţat miercuri că nu va tolera distorsionarea faptelor istorice, după ce Rusia a sugerat că Polonia este parţial responsabilă pentru declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, afirmând că va combate dezinformarea oriende va apărea, transmite Reuters.
Joi, 16.01.2020, 07:12Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu consideră că afirmaţia lui Liviu Pop, conform căreia începând din 2011 Ministerul Educaţiei este condus de baronii manualelor, este una "uşor gratuită", spunând că ea nu s-a lovit de un asemenea fenomen.
Miercuri, 23.10.2019, 11:52Şeful de personal în exerciţiu al Casei Albe Mick Mulvaney a retractat afirmaţia că preşedintele Donaald Trump a condiţionat acordarea ajutorului militar destinat Ucrainei de dorinţa sa ca autorităţile de la Kiev să investigheze existenţa unui server al Comitetului Naţional Democrat în Ucraina, legat de alegerile prezidenţiale din 2016, la câteva ore după ce a afirmat acest lucru, relatează Wall Street Journal.
Vineri, 18.10.2019, 10:00Uniunea Europeană (UE) nu a primit nicio propunere ”realistă” de la Londra în vederea ieşirii din impasul Brexitului, a declarat lunii premierul irlandez Leo Varadkar, care l-a primit pe omologul său britanic Boris Johnson, care începe săptămâna aceasta o nouă înfruntare în forţă cu Parlamentul, relatează AFP.
Luni, 09.09.2019, 14:27În timpul unei emisiuni de talente, Robbie Williams, care este jurat alături de soția sa, Ayda Field, a pus o întrebare unui concurent care nu a fost privită cu ochi buni de telespectatori, iar aceștia și-au exprimat furia pe rețelele de socializare.
Luni, 10.09.2018, 08:35Data de 11 septembrie 2001 nu mai are nevoie de prezentare. Cu totii stim ca atunci au avut loc „atentatele teroriste“ de la World Trade Center din New York. Cati dintre noi, insa, au inteles ce s-a petrecut de fapt? Se stie astazi cu...
Joi, 08.03.2018, 11:48Coco Chanel este una dintre figurile revoluţionare ale modei, fiind inclusă în lista cu cele mai influente personalităţi ale secolului XX, realizată de revista Time. Există însă nenumărate lucruri despre cea mai puternică femeie din lumea modei care încă nu se ştiu.
Miercuri, 10.01.2018, 12:50După înterviul cu Anca Pop, care a făcut ritualuri șamanice de purificare în junglă, Flavia Mihășan a rămas puțin marcată. Dansatoarea de la Neatza și-ar dori și ea să încerce o astfel de experiență.
Marti, 30.05.2017, 10:47Interpreta moldoveancă Katy Rain, profesoară de biofizică şi pictoriţă, a fost invitată în platoul de la Neatza cu Răzvan şi Dani! Toate bune și frumoase până când invitata i-a făcut o declarație fățișă lui Dani...
Vineri, 02.12.2016, 10:45Interpreta moldoveancă Katy Rain, profesoară de biofizică şi pictoriţă, a fost invitată în platoul de la Neatza cu Răzvan şi Dani!
Vineri, 02.12.2016, 09:53Desigur, afirmaţia a fost făcută în glumă de Anda Adam. Vedeta a declarat însă că ea şi soţul ei Sorin îşi mai doresc un copil. Şi că ar prefera să fie băieţel, pentru ca prima lor fiică, Evelin să aibă un frate.
Miercuri, 22.06.2016, 00:22O simplă ieşire la cumpărături a stârnit mare vâlvă printre oameni de toate vârstele, iar protagonişti au fost Andreea Marin şi soţul ei, Tuncay Ozturk, care au fost surprinşi în hypermarket cu un cărucior de copii. Acest lucru a determinat unele voci să afirme că vedeta ar aştepta al doilea copil, însă informaţia a fost rapid negată.
Luni, 11.01.2016, 10:45Dacă la începutul competiţiei Tudor şi Loredana se întelegeau de minune, acum cei doi concurenţi nu se mai "înghit". În timp ce Tudor a lansat anumite ameninţări la adresa unor concurenţi, Loredana s-a simţit vizată şi declarat că-l va...
Joi, 10.12.2015, 15:33John Shelby Spong, un preot al Episcopiei Newark, din New Jersey, SUA, a stârnit revoltă printre credincioşii din toate colţurile lumii după ce a făcut o afirmaţie inedită: "Iadul nu există! Este o invenţie."
Joi, 10.12.2015, 12:30La scurt timp după evenimentele de aseară, când Petru a sărit gardul, tatăl Lăuricăi a intervenit telefoni, astăzi, în direct. El a mărturisit că nu este de acord ca fiica lui să aibă o relaţie cu Petru. Mai mult decât atât, el a...
Joi, 02.04.2015, 15:51A stârnit hohote de râs. Întrebată de Dan Capatos cum poate să explice ce înseamnă o limbă moartă, Andreea Tonciu a dat un răspuns care i-a lăsat mască pe toți.
Marti, 24.03.2015, 17:14Milioane de creştini din toate colţurile lumii au trăit un şoc, după ce Părintele John Michael O’Neal, din Massachussetts, a făcut o afirmaţie uluitoare după ce a suferit un atac cerebral şi a fost declarat în moarte clinică timp de aproape o oră, pe 29 ianuarie.
Luni, 23.02.2015, 13:33O afirmație făcută de Andrei a generat divergențe între Petru și Ana!
Joi, 19.02.2015, 12:39S-a îndrăgostit nebunește de Mihai Costea, însă după ce a suferit enorm, Daniela Crudu pare să fi trecut mai departe și, ba mai mult, are pretenții uluitoare.
Joi, 23.10.2014, 17:17Virusul Ebola continuă să facă victime, iar numeroasele cazuri apărute în ultimele zile au pus pe gânduri medicii şi oamenii de ştiinţă din toate colţurile lumii. După ce nu mai puţin de 4.447 de persoane au murit din cele 8.914 au fost infectate , o nouă afirmaţie privind această epidemie şochează lumea.
Vineri, 17.10.2014, 08:34Liderul PNL, Crin Antonescu, a facut declaratii la Palatul Parlamentului despre afirmatia lui Jose Manuel Barroso cu privire la intrarea Romaniei in spatiul Schengen.
Marti, 12.11.2013, 14:04O afirmatie pe care a facut-o Claudia, la scurt timp dupa incheierea Galei, a starnit ample controverse.
Miercuri, 11.09.2013, 15:15Adriana Bahmuteanu, marturiseste ca este o persoana vulcanica, ca si sotul ei si ca se mai cearta, se contrazic uneori dar ca i-au mai temperat cei doi copii. Ea afirma: "Uneori imi vine sa ii dau cu ceva in cap!"
Vineri, 23.12.2011, 18:07Dani citeste un citat al Andreei Bododel dupa ce o afirmatie a acesteia a aparut intr-un ziar la rubrica "Citatul Zilei".
Miercuri, 07.09.2011, 08:30Irinel Columbeanu vorbeste la Acces Direct despre presupusul avort facut de Monica in SUA
Joi, 12.05.2011, 18:04Ion Manole si avocatul Bogdan Barbuceanu au venit la Acces Direct sa vorbeasca despre dezvaluirea socanta a Eugeniei Manole, care afirma ca soacra Madalinei ar fi spus, dupa prima tentativa de sinucidere a cantaretei, ca daca Madalina vrea sa-si ia...
Luni, 21.03.2011, 17:43Mircea Badea comenteaza afirmatia presedintelui Traian Basescu la speculatiile aparute in presa ca i-a starnit furia lui Nicolas Sarkozy.
Marti, 15.03.2011, 10:26Mircea Badea comenteaza declaratia liderului Aliantei Nationale a Sindicatelor Feroviare Ion Molea unde marturiseste ca a inchis ochii la jefuirea cailor ferate ca sa obtina mariri de salarii pentru angajati.
Luni, 28.02.2011, 10:32Mircea Badea despre Rodica Culcer care a fost reclamata la Comisia de etica a TVR de organizatia ActiveWatch pentru faptul ca ar fi exprimat opinii favorabile guvernului Boc
Vineri, 21.01.2011, 10:08Mircea Badea despre afirmatia presedintelui Traian Basescu: “Romania nu are probleme cu banii” si abordarea presedintelui: “ Va trebui sa continuam acordul cu FMI, fara sa luam bani”
Joi, 06.01.2011, 10:14Mircea Badea despre afirmatile lui Miron Mitrea despre “Visul PSD nu este suspendarea lui Traian Basescu"
Luni, 04.10.2010, 10:38Petru Mircea, sotul Madalinei Manole, a facut o afirmatie socanta, stranie. El priveste cu o oarecare detasare gestul sotiei sale si nu il numeste sinucidere, ci eliberare.
Joi, 22.07.2010, 17:51