Un fost procuror bulgar este acuzat de implicare in doua asasinate. Potrivit ministrului bulgar de Interne, magistratul Nikola Filchev ar fi comandat asasinarea unei avocate si a unui alt procuror in urma cu mai multi ani.
Marti, 16.11.2010, 00:00
Premierii Rusiei si Bulgariei au semnat un acord foarte important pentru realizarea gazoductului South Stream. Presa de la Sofia noteaza ca Bulgaria nu mai risca, acum, sa fie înlocuita de Romania, ca nod central al gazoductului. Pe langa acord, Vladimir Putin a plecat acasa si cu un cadou de la prim-ministrul bulgar: un pui de caine ciobanesc.
Duminica, 14.11.2010, 00:00
Parlamentul European a aprobat eliminarea vizelor pentru taiwanezii care vor sa calatoreasca in UE, iar Taiwanul a luat aceeasi masura pentru cetatenii ultimelor trei state europene care mai aveau nevoie de vize (Cipru, Bulgaria, Romania), se arata intr-un comunicat PE.
Joi, 11.11.2010, 00:00
Premierul bulgar, Boyko Borisov, a declarat, luni, in timpul discutiei avute cu omologul sau roman, Emil Boc, ca Romania si Bulgaria vor solicita sprijin Parlamentului European pentru aderarea la Spatiul Schengen, asa cum a fost convenit cu presedintele Traian Basescu la summit-ul Partidului Popular European. Cei doi premieri au avut discutii bilaterale cu ocazia Summit-ului Dunarii, organizat la Bucuresti.
Luni, 08.11.2010, 00:00
Guvernul bulgar a inghetat pensiile pana in 2013, pentru a evita adancirea dezechilibrelor aparute in sistem anul trecut, a declarat directorul Institutului National pentru Siguranta Sociala, Hristina Mitreva, citata de agentia Novinite.
Duminica, 07.11.2010, 00:00
In localitatea Kavarna, de pe malul Marii Negre, a avut loc recent ceremonia de dezvelire a statuii lui Ronnie James Dio (1942- 2010). La evenimentul inchinat legendarului solist heavy metal au participat road managerul lui Dio, Steve Mignardi, tobosarul Simon Wright (ex-Dio, ex-AC/DC), primarul orasului Kavarna, Tzonko Tzonev, jurnalisti, fani
Luni, 01.11.2010, 00:00
Azi, Sofia este capitala blondelor. In tara vecina are loc prima editie a "Conventiei internationale a blondelor".
Vineri, 22.10.2010, 00:00
Vesti proaste pentru romanii care intenționeaza sa-si inmatriculeze masinile recent achizitionate in Bulgaria. Guvernul bulgar a decis scumpirea tarifelor de inmatriculare a autoturimelor vechi si poluante. Potrivit ministrului de Finante de la Sofia,...
Joi, 21.10.2010, 07:23
Kristine si Dj Rabinu au venit la Neatza sa vorbeasca despre cum a fost in vacanta
Razvan ne explica care este stilul de condus in Bulgaria
Vesti proaste pentru romanii care intentioneaza sa-si inmatriculeze masinile recent achizitionate in Bulgaria. Guvernul bulgar a decis scumpirea tarifelor de inmatriculare a autoturimelor vechi si poluante, informeaza Romania Libera.
Miercuri, 20.10.2010, 00:00
Kristine prefera litoralul bulgaresc, chiar daca are deseori probleme cu politia de acolo.
Miercuri, 20.10.2010, 00:00
Masurile de austeritate impuse de FMI ca urmare a acordului semnat cu Romania au facut ca tara noastra sa devina statul cu cel mai scazut nivel de trai din UE. Asta reiese dintr-un raport publicat de Fondul Monetar International. Tara noastra a fost depasita astfel de Bulgaria, care se clasa anul trecut pe ultimul loc.
Marti, 12.10.2010, 00:00
Conform Asociatiei Importatorilor Auto din Bulgaria, vanzarile de masini noi au scazut cu aproape 40% in primele noua luni din 2010 in tara vecina, comparativ cu perioada similara din 2009, iar brandul Dacia a fost al patrulea cel mai popular.
Luni, 11.10.2010, 00:00
Un seism cu magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter s-a produs in Bulgaria, potrivit centrului european de seismologie. Cutremurul a avut loc noaptea trecuta si s-a resimtit destul de puternic in cladirile din centrul orasului Varna.
Vineri, 08.10.2010, 00:00
Autoritatile din Bulgaria au hotarat ca, de la sfarsitul anului 2010, ceremoniile de cununie civila care vor avea loc la primaria din Sofia (foto), sa poata fi transmise in direct pe internet, contra unei taxe de 13 euro, potrivit site-ului novinite.com
Miercuri, 06.10.2010, 00:00
Romania, Bulgaria, Serbia si Ucraina se numara printre tarile care ar putea fi afectate de scurgerea de reziduuri chimice produsa marti in Ungaria, dupa ce rezervorul unei fabrici de alumina a cedat.
Marti, 05.10.2010, 00:00
Doua trenuri de calatori s-au ciocnit, luni dimineata, in gara Dragoil, in apropiere de granita dintre Bulgaria si Serbia. Potrivit biroului de presa al companiei bulgare de cai ferate, citat de Novinite.com, nicio persoana nu si-a pierdut viata in urma accidentului. Martorii vorbesc, insa, despre mai multi raniti.
Luni, 04.10.2010, 00:00
Mii de firme romanesti isi muta afacerile in Bulgaria, din cauza masurilor de austeritate impuse in Romania, a informat postul de radio bulgar citat de Sofia News Agency.
Sambata, 02.10.2010, 00:00
Andreea Banica, artista Cat Music, a devansat-o pe Lady Gaga in topurile din Bulgaria cu piesa Love in Brasil.
Luni, 27.09.2010, 00:00
Guvernul bulgar a anuntat fixarea unei TVA de 9% pentru sectorul turismului, in loc de 14% cat era anuntat initial in aprilie pentru urmatorul sezon, informeza site-ul novinite.com.
Luni, 27.09.2010, 00:00
Rusia se asteapta ca Bulgaria sa reia in curand construirea centralei nucleare de la Belene, a declarat directorul companiei nucleare de stat Rosatom, Serghei Kirienko, care il insoteste pe presedintele Dmitri Medvedev in cursul vizitei sale oficiale in China. Kirienko si-a exprimat speranta ca planurile pentru construirea centralei vor fi precizate si finalizate pana la sfarsitul anului, transmite agentia rusa ITAR-TASS
Luni, 27.09.2010, 00:00
Romania si Bulgaria devin tot mai mult capete de pod pentru companiile chineze care cauta in Europa locatii pentru facilitati de productie cu acces bun la piata Uniunii Europene, titreaza cotidianul Die Presse.
Vineri, 24.09.2010, 00:00
Coface a mentinut, in septembrie, ratingul de tara al Romaniei la nivelul "B", cel mai slab din Europa Centrala si de Est, alaturi de cel al Bulgariei. Agentia estimeaza ca economia Romaniei va avea o crestere modesta incepand cu al doilea semestru al anului viitor, dupa o scadere de 1,5% in 2010.
Miercuri, 22.09.2010, 00:00
Romania este a doua tara din Uniunea Europeana, dupa Letonia, cu cei mai multi saraci, 23% din populatie. Sunt date oficiale ale Eurostat. Si bulgarii stau mai bine decat noi, cu un procent de 21%. Saracul roman castiga 273 euro brut, bani cu care este greu sa traiasca de la o luna la alta.
Miercuri, 22.09.2010, 00:00
Douazeci si patru de elevi bulgari au fost retrasi de parinti dintr-o scoala din orasul Pazardjik (sud), pe fondul nemultumirii ca sunt colegi cu un numar mare de copii care apartin etniei rome.
Miercuri, 22.09.2010, 00:00
Lothar Matthaus este noul antrenor al primei reprezentative a Bulgariei, fostul international german fiind numit oficial in cursul zilei de marti, informeaza Reuters. Bulgarii ocupa ultimul loc in Grupa G, cu zero puncte dupa doua partide disputate.
Marti, 21.09.2010, 00:00
Pentru a atrage in Bulgaria investitori importanti, precum Boeing sau Motorola, ministrul bulgar al Economiei se afla in SUA, unde are programate intalniri cu reprezentanti ai unor companii cu greutate pe piata.
Duminica, 19.09.2010, 00:00
Vacanta lui Eugen Cristea ar fi putut fi ultima.
Joi, 16.09.2010, 00:00
Franta merita sa fie exclusa din Uniunea Europeana pentru masurile de deportare a romilor, luate pe baze etnice, iar nesanctionarea acestui stat ar atrage alte Guverne de dreapta sa ii urmeze exemplul, pentru a obtine voturi, comenteaza cotidianul britanic The Guardian
Joi, 16.09.2010, 00:00
Mircea Badea despre Bulgaria care a reusit sa construiasca intre 2005 si 2008 mai multi kilometri de autostrada decat s-a construit in Romania.
Miercuri, 15.09.2010, 10:42
Anglia a pornit in forta in preliminarii si a zdrobit cu 4-0 nationala Bulgariei
Sambata, 04.09.2010, 20:14
Aveti mare grija unde mergeti la plaja in aceasta vara. Expertii bulgari au descoperit ca una din plajele de la sud de Dunare este readioactiva
Vineri, 03.09.2010, 16:32
Nisipul de pe o plaja bulgareasca este radioactiv. Este concluzia expertilor Guvernului de la Sofia, care au recomandat interzicerea accesului pe plaja.
Vineri, 03.09.2010, 07:26
Daca va hotarati sa plecati la mare in weekend, aveti mare grija unde mergeti. Se pare ca nisipul unei plaje de pe litoralul bulgaresc al Marii Negre este radioactiv!
Vineri, 03.09.2010, 00:00
Masinile inmatriculate in Bulgaria vor fi verificate suplimentar de politisti. Cei mai multi dintre soferii care circula cu masini inscrise in tara vecina, nu platesc taxe si impozite nicaieri, iar unii nu au nici macar asigurare auto obligatorie. In...
Luni, 30.08.2010, 13:51
Sistemul spitalicesc romanesc este in prag de colaps, ducand lipsa de materiale medicale de baza dar si de personal si fiind caracterizat printr-o "igiena catastrofala", relateaza Washington Post, amintind de explozia de la Maternitatea Giulesti.
Marti, 24.08.2010, 00:00
Romania este pe locul 39 in topul 100 al tarilor in care merita sa traiesti. Revista Newsweek a facut un clasament al statelor care ofera cele mai bune conditii de viata.
Marti, 17.08.2010, 00:00
Presedintele Parlamentului de la Sofia a facut o remarca insolita, spunandu-le concetatenilor sai ca trebuie sa le fie recunoscatori politicienilor care ii amuza.
Sambata, 14.08.2010, 00:00
Autoritatile din Romania iau masuri dupa ce meningita West Nile, provocata de tantari, a facut victime in Grecia si in Bulgaria. La nivelul capitalei, autoritatile supravegheaza zona de sud a Bucurestiului pe unde pot patrunde dinspre Bulgaria roiurile de tantari. Populatia este sfatuita sa se protejeze de tantari cu plase si sprayuri. Pana acum nu s-a semnalat niciun caz de imbolnavire la noi in tara.
Joi, 12.08.2010, 00:00
Am ajuns sa traim mai rau ca bulgarii! In medie, un roman castiga pe luna cu 56 de euro mai putin decat vecinul de la Dunare - arata un studiu publicat joi de cotidianul Gandul. In plus, si preturile sunt mai mari la noi. Iar banii pe care ii dai pe masa in Bulgaria, nu iti ajung la un restaurant in Romania.
Joi, 12.08.2010, 00:00
Presedintele Shimon Peres a declarat azi ca vede discutiile dintre Israel si Autoritatea Palestiniana drept "posibile si oportune", transmite Novinite. Peres se afla in Bulgaria, unde s-a intalnit cu presedintele Gheorghi Parvanov. In cursul zilei de astazi, liderul de la Ierusalim este asteptat sa soseasca la Bucuresti, in prima vizita a unui presedinte israelian in Romania de la crearea statului evreu.
Miercuri, 11.08.2010, 00:00
Drumul dintre statiunile bulgare Sozopol si Primorsko va fi marcat cu vopsea care contine cristale Swarovski, liniile devenind astfel foarte vizibile, chiar si in conditii de ploaie torentiala sau ceata densa, relateaza site-ul Novinite.com.
Luni, 09.08.2010, 00:00
Castigatorul premiului de 3,4 milioane de dolari pus la bataie de Loteria din Bulgaria nu si-a revendicat banii.
Miercuri, 04.08.2010, 00:00
Actorul a preferat Bulgaria in locul Romaniei pentru filmarile celui mai recent film al sau, inspirat din viata lui Vlad Tepes. Desi, initial, staff-ul actorului contactase autoritatile din zona Bran-Moeciu pentru a obtine aprobarile necesare filmarilor, Pitt a ales o zona din tara vecina
Marti, 03.08.2010, 00:00
Directorul Rompetrol Bulgaria si prietenul sau, arestati in Bulgaria in urma unui scandal, au fost eliberati.
Marti, 03.08.2010, 00:00
Scandal mare, in Bulgaria. In centrul atentiei - doi romani. Directorul Rompetrol de peste granita si un amic de-al sau sunt acuzati ca au lovit in cap un politist si ca au incercat sa rupa insigna altuia. Cei doi neaga acuzatiile, dar au fost retinuti pentru 72 de ore.
Luni, 02.08.2010, 00:00
Se incing spiritele in cazul celor doi romani arestati in Bulgaria. Unul dintre ei este directorul Rompetrol, iar compania a dat deja un comunicat acuzator la adresa politistilor bulgari.
Duminica, 01.08.2010, 13:15
Se incing spiritele in cazul celor doi romani arestati in Bulgaria. Unul dintre ei este directorul Rompetrol, iar compania a dat deja un comunicat acuzator la adresa politistilor bulgari.
Duminica, 01.08.2010, 00:00
Doi romani au fost arestati in Bulgaria, dupa ce au intrat in conflict cu garzile de corp ale presedintelui Parlamentului bulgar, Tsetska Tsacheva, anunta Novinite.com. Unul dintre cei doi este directorul Rompetrol Bulgaria, radioul public din tara vecina numindu-l "Panzaru Ionit", iar celalalt este ""Nikita Octavianu".
Sambata, 31.07.2010, 00:00