Turcia a anunţat luni că va trimite membrii Statului Islamic (SI), deţinuţi în prezent în închisori, în ţările lor de origine, chiar dacă aceste ţări le-ar retrage cetăţenia, relatează AFP.
Luni, 04.11.2019, 14:27Descendenţii victimelor nazismului care au fost nevoiţi să fugă din Austria din cauza persecuţiilor celui de-al III-lea Reich vor putea în curând să obţină cetăţenia austriacă în virtutea unei legi votate joi la Viena, potrivit AFP.
Vineri, 20.09.2019, 09:05
Administraţia Trump a renunţat la un plan controversat de a adăuga o întrebare privind cetăţenia în recensământul din 2020, conform BBC. Decizia vine la câteva zile după ce Curtea Supremă a decis că justificarea guvernului pentru această întrebare pare „forţată”.
Miercuri, 03.07.2019, 09:27
Răzvan Simion dă testul cetățeniei, în direct la Neatza. Dani Oțil re grijă să îi pună cele mai grele întrebări din chestionar. Iată ce raspunsuri a dat przentatorul tv.
22 mai 1997 este ziua în care Regele Mihai a reprimit cetățenia română, după ce în 1948 Guvernul Petru Groza îi retrăsese cetățenia.
Marti, 22.05.2018, 14:54
Meghan Markle, logodnica Prinţului Harry, a trecut de mult testul în faţa Reginei Elisabeta a doua, însă încercările la care va fi supusă nu au încetat!
Marti, 01.05.2018, 17:22
Meghan Markle, logodnica Prinţului Harry, a trecut de mult testul în faţa Reginei Elisabeta a doua, însă încercările la care va fi supusă nu au încetat!
Marti, 01.05.2018, 17:01
O celebră artistă de la noi petrece sărbătorile de iarnă la dublu. Fosta componenta a trupei A.S.I.A. pregăteşte un Crăciun românesc, în stil turcesc. Cum se adaptează sotul Ancai Neacsu la tradiţiile româneşti?
Miercuri, 13.12.2017, 21:12
Sophia, un robot construit la Hong Kong, a primit cetățenie în Arabia Saudită. Ce părere mai au românii.
Sophia este robot. Dar Sophia este de acum și un robot cu cetățenie, o premieră mondială care i-a făcut pe mulți să creadă că vine sfârșitul lumii.
Vineri, 27.10.2017, 15:55
Arabia Saudită i-a acordat cetăţenie unui robot. Umanoidul Sophia zâmbeşte discret, are o privire pătrunzătoare şi suficient umor cât să participe la emisiunea celebrului comediant american Jimmy Fallon. Construită în Hong Kong, Sophia este primul robot din lume care devine cetăţeanul unei ţări.
Joi, 26.10.2017, 20:23
Arabia Saudită i-a acordat cetăţenie unui robot. Umanoidul Sophia zâmbeşte discret, are o privire pătrunzătoare şi suficient umor cât să participe la emisiunea celebrului comediant american Jimmy Fallon. Construită în Hong Kong, Sophia este...
Joi, 26.10.2017, 19:42
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a rămas fără cetăţenia Republicii Moldova. Anunţul a fost făcut chiar de şeful statului de la Chişinău, Igor Dodon, care a postat pe contul său de Facebook decretul.
Marti, 03.01.2017, 20:24
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a rămas fără cetăţenia Republicii Moldova. Anunţul a fost făcut chiar de şeful statului de la Chişinău, Igor Dodon, care a postat pe contul său de Facebook decretul.
Marti, 03.01.2017, 19:39
Traian Băsescu este, de azi, cetăţean moldovean. Fostul şef al statului şi soţia sa au depus jurământul cu câteva ore în urmă la Ambasada Republicii Moldova de la Bucureşti.
Joi, 03.11.2016, 19:41
Emilia este acuzată că profită, că își dorește cetățenia română și nimic mai mult.
Autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, nu-şi mai încape în piele de bucurie de când a auzit că guvernul indian vrea să îi recunoască pe romi ca făcând parte din comunitatea indiană.
Vineri, 04.03.2016, 16:23
E oferta celor care îşi închiriază burlăcia celor care îşi doresc să fie români. Imigranţii din afara Uniunii Europene apelează la căsătorii aranjate ca să evite expulzarea sau să obţină cetăţenia.
Marti, 24.03.2015, 19:25
Avtar Singh, un bărbat în vârstă de 38 de ani, rezident în Marea Britanie, a fost condamnat la un an de închisoare după ce a încercat să se căsătorească cu o femeie pentru a căpăta cetăţenie, informează Metro.co.uk.
Marti, 13.01.2015, 09:06
O cântăreaţă din Republica Moldova ar putea rămâne fără cetăţenia română. S-a lăudat pe o reţea de socializare că paşaportul românesc îi foloseşte doar la plimbările prin Europa.
Marti, 05.08.2014, 19:45
O cântăreaţă din Republica Moldova ar putea rămâne fără cetăţenia română. S-a lăudat pe o reţea de socializare că paşaportul românesc îi foloseşte doar la plimbările prin Europa.
Marti, 05.08.2014, 19:15
Un bărbat cu dublă cetăţenie, printre care şi cea română, se afla la bordul avionului aparţinând companiei Malaysia Airlines care s-a prăbuşit în Ucraina.
Vineri, 18.07.2014, 13:37
Actorul Florin Piersic a primit cetăţenia moldovenească în cadrul unei ceremonii restrânse.
Marti, 25.03.2014, 12:13
Românce - neveste de profesie! Le găseşti la mica publicitate. Fac nuntă contra cost. Cu bărbaţii care vor cetăţenia română - şi odată cu ea, toate drepturile europene.
Duminica, 23.03.2014, 19:08
Tina Turner nu mai este americană! Cântăreaţa a mers la ambasada Statelor Unite din Berna şi a semnat un document prin care a renunţat voluntar la cetăţenia americană
Joi, 14.11.2013, 11:36
Tina Turner nu mai este americană! Cântăreaţa a mers la ambasada statelor unite din Berna şi a semnat un document prin care a renunţat voluntar la cetăţenia americană. Tina a luat această decizie la numai câteva luni după ce s-a căsătorit...
Joi, 14.11.2013, 07:05
Un jucator descoperit de Gica Hagi ar putea impiedica nationala Romaniei sa ajunga la Cupa Mondiala. Eric Bicfalvi este suparat ca nu a fost convocat la nationala si va depune cerere de dobandire a cetateniei maghiare.
Miercuri, 14.08.2013, 08:22
Mihai Gâdea a prezentat în ediţia de marţi seara a emisiunii "Sinteza zilei" documente importante care vorbesc despre simbolurile naţionale, cum este drapelul României, care au fost valdalizate. Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna a...
Marti, 29.01.2013, 23:43
Mihai Gâdea a prezentat în ediţia de marţi seara a emisiunii "Sinteza zilei" documente importante care vorbesc despre simbolurile naţionale, cum este drapelul României, care au fost valdalizate. Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna a...
Marti, 29.01.2013, 23:38
Maria Ciobanu a devenit cetatean american. Cantareata de muzica populara si-a dorit ani la rand ca Statele Unite sa fie patria ei, dintr-un motiv simplu: acolo s-au stabilit fetele ei. Chiar si Ionut Dolanescu sta peste Ocean cateva luni pe an.
Marti, 08.01.2013, 19:49
Maria Ciobanu a devenit cetatean american. Cantareata de muzica populara si-a dorit ani la rand ca Statele Unite sa fie patria ei dintr-un motiv simplu: acolo s-au stabilit fetele ei. Chiar si Ionut Dolanescu sta acolo cateva luni pe an.
Marti, 08.01.2013, 19:35
Gerard Depardieu a primit o oferta de a deveni ministru al Culturii in regiunea Mordovia din Rusia. Actorului francez i s-a oferit si sansa de a-si construi o casa pe pamant rusesc, dupa ce a primit cetatenia statului condus de Vladimir Putin.
Luni, 07.01.2013, 13:29
Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a acordat cetatenia rusa lui Gerard Depadieu. Actorul care s-a mutat recent in Belgia a declarat ca vrea sa renunte la cetatenia franceza, fiind nemultumit de propunerea autoritatilor de a creste impozitul pe avere la 75%.
Joi, 03.01.2013, 12:27
Florin Piersic se simte de doua ori roman dupa ce a primit vestea ca este cetatean al Republicii Moldova. Actorul este asteptat la Chisinau pentru a primi oficial actele din partea autoritatilor de peste Prut.
Sambata, 15.12.2012, 16:34
Cum ajunge un fost politist, angajat toata viata la stat, sa aiba doua case? Sigur, sunt mai multe variante dar si mita este una dintre ele. Un fost agent din Timisoara a fost prins in flagrant. Individul primea bani ca sa-i obtina unui sarb cetatenie...
Vineri, 28.09.2012, 13:07
Un fost politist din Timisoara i-a promis unui sarb ca ii poate obtine cetatenie romana in schimbul unei sume de bani. Timisoreanul a fost prins in flagrant cand primea banii.
Vineri, 28.09.2012, 11:08
Un fost politist din Timisoara a fost prins in flagrant, cand primea bani ca sa-i obtina unui sarb cetatenie romana. Barbatul facuse din asta o afacere, sustin anchetatorii, si isi convingea clientii ca are relatii sus puse. Cerea in schimbul...
Vineri, 28.09.2012, 07:01
Criza politica actuala din cadrul UE nu este doar de natura financiara, ci si politica, evidentiindu-se prin tendinte separatiste in statele est-europene, presedintele Romaniei dorind sa "reanexeze" Republica Moldova prin acordarea de pasapoarte moldovenilor, comenteaza Vocea Rusiei, informeaza Mediafax.
Vineri, 21.09.2012, 22:02
Cel mai bogat om din Franta, Bernard Arnault, a dat in judecata cotidianul Libération, pentru "insulte publice", dupa un titlu socant la adresa sa. "Cara-te, bogatas tampit!" este titlul inscris peste fotografia lui Arnault, cu o valiza in mana....
Marti, 11.09.2012, 06:59
Bernard Arnault, cel mai bogat om din Franta, presedinte si director general al grupului Louis Vuitton Moët Hennessy (LVMH), a cerut cetatenie belgiana, in timp ce guvernul presedintelui Francois Hollande se pregateste sa introduca o taxa controversata pe veniturile celor mai bogati cetateni.
Duminica, 09.09.2012, 14:31
Autoritatile de la Kiev acuza Bucurestiul ca incearca sa isi mareasca numarul de cetateni in regiunea de granita dintre Ucraina si Romania la 20%, prin incurajarea populatiei din zona Cernauti sa se declare romani, in schimbul eliberarii de pasapoarte romanesti, europene.
Luni, 11.06.2012, 00:00
Scaderea dramatica a pretului proprietatilor, ca urmare a crizei economice, a transformat Grecia turistica intr-un chilipir pentru investitorii rusi. Tot mai multi miliardari de la Moscova aleg sa isi investeasca economiile in proprietati de vacanta pe...
Vineri, 01.06.2012, 20:21
Fredi Camacho, jumatatea masculina a cuplului de prezentatori a emisiunii "Petrecem k lumea” de la Antena 2, isi va sarbatori ziua de nastere in aceasta duminica, alaturi de telespectatori, in show-ul pe care il prezinta impreuna cu sotia lui, Ana Maria Petre.
Vineri, 25.05.2012, 00:00
Stiati ca intr-o zi de 22 mai a anului 1948 guvernul condus de Petru Groza i-a retras abuziv Regelui Mihai cetatenia romana? Sau ca in 2005 ziaristii romani rapiti in Irak au fost eliberati, tot intr-o zi de 22 mai? Ori ca poetul George Bacovia a murit tot la aceasta data in 1957? Mari batalii, decizii capitale pentru omenire, crime, mari descoperiri, catastrofe, nasterea sau moartea unor personalitati care au schimbat lumea, toate s-au petrecut intr-o asemenea zi. Aflati mai jos mai multe despre evenimentele care au influentat fata Terrei si s-au intamplat intr-o zi de 22 mai!
Marti, 22.05.2012, 00:00
Circa 1.780 de expati americani bogati au renuntat in 2011 la cetatenie la ambasadele SUA, fata de numai 235 in 2008, pentru a scapa de taxe, potrivit organizatiei Overseas American Academy din Geneva.
Miercuri, 02.05.2012, 00:00
Florin Piersic e cu un pas mai aproape sa-si implineasca visul de a deveni si cetatean al Republicii Moldova. Se intalneste azi cu premierul moldovean. Pana sa primeasca insa un raspuns oficial, actorul a primit deja un "DA" entuziast din partea publicului de la Chisinau.
Luni, 26.03.2012, 00:00
Peste o suta de arme neletale si 75 de mii de cartuse au fost confiscate de politistii de frontiera din Vama Albita. Arsenalul a fost descoperit in masina unui barbat de 46 de ani cu dubla cetatenie, romana si moldoveneasca, care voia sa iasa din tara....
Miercuri, 07.03.2012, 07:26
Opt persoane au fost retinute in aceasta dimineata de procurorii Parchetului General in dosarul privind acordarea ilegala a cetateniei romane unor moldoveni. Sunt vizate insa nu mai putin de 50 de persoane, printre care si functionari din cadrul...
Joi, 01.03.2012, 13:21
A lovit si a fugit. Soferul care a spulberat un pieton pe bulevardul Kiseleff a fost gasit de politisti in doar cateva ore. Nu mica le-a fost mirarea agentilor cand au descoperit ca este vorba despre un cetatean olandez, trecut bine de a doua tinerete....
Vineri, 13.01.2012, 19:49
Copiii nascuti in Italia, in familii de imigranti, trebuie sa primeasca cetatenie italiana, potrivit presedintelui Italiei, Giorgio Napolitano.
Miercuri, 23.11.2011, 00:00