Ediția de marți seară a celui mai dur reality show- ,,Asia Express” continuă cu și mai multe provocări pentru cele șase echipe rămase în concurs. Dacă prima zi în Laos s-a dovedit a fi un test al răbdării și al rapidității, probele din seara aceasta îi vor supune la un efort și mai mare, care i-ar putea costa pe unii dintre aceștia locul din concurs. În traseul de 8 kilometri parcurs pe biciclete, Lora se va accidenta din cauza drumului anevoios și va avea nevoie de intervenția medicilor din echipă.
Ziua de nume l-a prins pe Andrei Ștefănescu în îndepărtata Asia, motiv pentru care a sărbătorit cum a putut. Colegul de echipă, Liviu, a ţinut să îi facă un cadou... special!
Cei mai curajoşi concurenţi au încheiat maratonul prin Vietnam, dar aventura "Asia Express" continuă în Laos. Doamnelor, domnilor, cele 12 vedete rămase în concurs au ajuns în cea de-a doua ţară din traseul de 5.000 de kilometri pe care trebuie să îl parcurgă echipele.
Echipa familiei Popa, formată din Dorian și mama sa, va primi în seara aceasta o pedeapsă foarte dură, deoarece în etapa anterioară au fost ultimii ajunși la punctul de control, fără a fi eliminați. Ca urmare, pe tot parcursul probelor de...
Ana Baniciu a făcut echipă cu Raluka în competiţia de la Asia Express. Vedeta a povestit la Prietenii de la 11 despre experienţele pe care le-a trăit în show-ul difuzat de Antena 1.
Prima parte din Drumul Dragonului, traseul de foc al experienței ,,Asia Express”, a fost parcursă, însă itinerariul total de 5000 de kilometri este departe de a se fi terminat. Provocarea vedetelor continuă în Laos începând cu seara aceasta, iar pentru o parte dintre aceștia testele devin din ce în ce mai grele.
Aventura ,,Asia Express” continuă în această seară pentru cele șase echipe rămase în competiție, în a doua țară din traseul dur de 5000 de kilometri pe teritoriul asiatic- Laos.
Dorian Popa îi face o surpiză lui Raru cu ocazia ultimei sale ediții în cadrul Star Matinal de weekend. VJ Raru primește are parte de surprize și din partea colegilor de emisiune.
Duminica, 25.02.2018, 13:28
Dorian Popa a făcut flotări pe liniile de tramvai în mijlocul drumului!
Joi, 22.02.2018, 23:39
Dorian Popa a fost gata să sară la bătaie la un șaman, într-una din ziele petrecute în Vietnam. Stresul și-a spus cuvintele, mai ales că artistul muncește cât pentru doi.
Dorian Popa a fost gata să sară la bătaie la un șaman, într-una din ziele petrecute în Vietnam. ”Ce față are... Îmi vine să-l arunc din curte!”, a spus artistul, vizibil enervat.
Nervi, situaţii limită şi momente în care simţi că nu mai poţi! Toate aceste experienţe le găsim în super show-ul Asia Express.
Miercuri, 21.02.2018, 11:59
Aventura de aseară a concurenților Asia Express a început în ținuturile de munte ale Vietnamului. Dacă pentru frații Moroșanu ziua avea să fie relaxantă, ca urmare a imunității câștigate, ceilalți concurenți s-au întrecut aprig pentru a obține și ei permisul de trecere către Laos, următoarea țară din Drumul Dragonului. Finalul a fost unul complet neașteptat: încă o dată, dragonul din cutia neagră a fost verde, iar echipa pasibilă de eliminare pentru a doua oară consecutiv- Dorian Popa și mama sa- a fost salvată.
Suspans, adrenalină, situații limită și emoție imposibil de găsit până acum, la televizor! Șapte cupluri de vedete îşi vor testa limitele în Asia Express, cel mai dur reality show făcut până acum în România, un show pe bune, cu...
Marti, 20.02.2018, 23:20
Suspans, adrenalină, situații limită și emoție imposibil de găsit până acum, la televizor! Șapte cupluri de vedete îşi vor testa limitele în Asia Express, cel mai dur reality show făcut până acum în România, un show pe bune, cu...
Marti, 20.02.2018, 23:13
După mulți kilometri alergați la „Asia Express”, Andrei și Liviu Vârciu au reușit să ajungă la punctul de control, acolo unde Gina Pistol i-a desemnat câștigători!
Din cauza unei probleme în familie, şamanul care îi însoţea pe Dorian Popa şi mama lui a fost înlocuit!
Marea aventură Asia Express continuă şi în această săptămână! Dorian Popa a fost la un pas să clacheze, iar cel care l-a pus în dificultate a fost Cătălin Moroşanu
Marti, 20.02.2018, 13:32
Dorian Popa a trecut prin clipe de groaza alaturi de mama lui în emisiunea Asia Express. Ce situații au întâmpinat cei doi.
Marti, 20.02.2018, 12:17
Suspans, adrenalină, situații limită și emoție imposibil de găsit până acum, la televizor! Printre cele șapte cupluri de vedete care au intrat în provocarea Asia Express, cel mai dur reality show făcut până acum în România, un show pe bune, cu aventură pură, 100%, s-au aflat Dorian Popa și mama sa, Luminița.
Invitați speciali la "Xtra Night Show", Dorina Popa și mama lui, Luminița, au fost supus la un test de cunoaștere.
Luni, 19.02.2018, 23:53
Dorian Popa a venit la emisiunea „Asia Express” alături de mama sa, despre care are numai cuvinte de laudă și multă admirație pentru modul în care a reușit, la o vârstă de peste 60 de ani, să facă față efortului uriaș!
Luni, 19.02.2018, 23:37
Suspans, adrenalină, situații limită și emoție imposibil de găsit până acum, la televizor! Șapte cupluri de vedete îşi vor testa limitele în Asia Express, cel mai dur reality show făcut până acum în România, un show pe bune, cu...
Luni, 19.02.2018, 23:30
Suspans, adrenalină, situații limită și emoție imposibil de găsit până acum, la televizor! Șapte cupluri de vedete îşi testează limitele în „Asia Express”, cel mai dur reality show făcut până acum în România!
Luni, 19.02.2018, 23:26
Dorian Popa, după experiența Asia Express: Suspans, adrenalină, situații limită și emoție imposibil de găsit până acum, la televizor! Șapte cupluri de vedete îşi vor testa limitele în Asia Express, cel mai dur reality show...
Luni, 19.02.2018, 23:25
Suspans, adrenalină, situații limită și emoție imposibil de găsit până acum, la televizor! Șapte cupluri de vedete îşi vor testa limitele în Asia Express, cel mai dur reality show făcut până acum în România, un show pe bune, cu...
Luni, 19.02.2018, 23:19

Luni, 19.02.2018, 23:16

Luni, 19.02.2018, 23:11
Competiția devine tot mai acerbă la „Asia Express”, motiv pentru care echipele înscrise în concurs ajung chiar să recurgă la gesturi disperate, în goana nebună după marele premiu!
Fraţii Moroşanu au ajuns primii la punctul de control şi au obţinut imunitatea!
Vedetele de la „Asia Express” au făcut tot posibilul pentru a ajunge la punctul de control al traseului, acolo unde Gina Pistol le-a pregătit câștigătorilor o surpriză!
Competiția devine tot mai acerbă la „Asia Express”, motiv pentru care echipele înscrise în concurs ajung chiar să recurgă la gesturi disperate, în goana nebună după marele premiu!
Vedetele de la „Asia Express” au făcut tot posibilul pentru a ajunge la punctul de control al traseului, acolo unde Gina Pistol le-a pregătit câștigătorilor o surpriză!
Luni seară, de la ora 20:00, pe Antena 1, începe o nouă ediție a reality show-ului ,,Asia Express”. Până în acest moment, vedetele care au acceptat această provocare inedită s-au lovit de multe încercări în prima țară în care au ajuns, Vietnam.
"Asia Express", cel mai dur show din România! În fiecare luni și marți, telespectatorii vor fi martorii unui maraton unic pe teritoriul Asiei, în care șapte cupluri de vedete se vor lupta pentru marele premiu de 30.000 de euro.

Asia Express, cel mai dur reality show, se dovedește a fi o provocare din ce în ce mai grea pentru echipele care au acceptat acest test. Ediția de aseară a fost piperată cu toate ingredientele unui maraton unic, în prima țară în care au ajuns, Vietnamul.
Nicăieri nu-i ca la Asia Express! Ce probe? Ce aventură? La Asia se gustă carne de șarpe și se gătește! Bucătari au fost Lora, Ionuț Ghenu, Dorian și mama lui Luminița. Ca să câștige amuleta de o mie de euro, ei trebuie să gătească șarpe, într-un concurs culinar pregătit de Gina.
Chiar dacă au avut o singură noapte la dispoziție ca să învețe să gătească șarpe, concurenții s-au descurcat minunat în concursul culinar. Dorian Popa este lăudat de colegii de pe margine.
Ca să câștige amuleta de o mie de euro, Luminița și Dorian Popa, Lora și Ionuț Ghenu trebuie să gătească șarpe, într-un concurs culinar pregătit de Gina.
Misiune imposibilă pentru câștigarea amuletei de 1000 de euro: gătirea carnei de șarpe. Cele două echipe care au ajuns primele la punctul anterior de control au făcut file de șarpe.
Luminița și Dorian Popa, Lora și Ionuț Ghenu se vor lupta să câștige amuleta de o mie de euro. Cele două cupluri au ajuns primele la Gina cu ingredientele de pe listă.
Luni seară, ediția premieră a celui mai dur reality show, a fost o primă lecție pentru vedetele care au acceptat provocarea ,,Asia Express”. Vietnamul, primul punct de oprire din cursa de 5000 de kilometri, s-a dovedit a fi un test al iscusinței și al norocului, pe care cele șapte echipe l-au trecut doar în momentul în care au îndeplinit probele cu brio și s-au descurcat să găsească un loc de dormit, dar și o masă caldă.
Concurenții caută disperați ingredientele de pe lista primită de la Gina, prezentatoarea emisiunii Asia Express. Nebunia din piață îi bulversează pe unii dintre ei.
"Asia Express" este, fără îndoială, cel mai dur show din România! O spun cei 14 concurenți care au intrat în marea aventură desfășurată pe teritoriul a patru țări. Prima oprire a fost în Vietnam, unde s-a dat startul primelor probe.
Meci inedit de baschet! Dorian Popa şi Răvan Simion s-au întrecut într-un concurs inedit la Neatza!