Deputatul PSD de Iaşi Bogdan Cojocaru susţine că organizaţiile din judeţ ale partidului sunt mult mai mobilizate decât în primul tur şi că s-a format un val în teritoriu care poate răsturna scorul din 10 noiembrie, după ce Klaus Iohannis a luat în "derâdere" dezbaterea cu Viorica Dăncilă.
Joi, 21.11.2019, 11:23Preşedintele Pro România, Victor Ponta, susţine că votul de la primul tur al alegerilor prezidenţiale se va repeta şi la alegerile de anul viitor, el susţinând că partidele de stânga din România trebuie să schimbe modul de a face politică, Ponta susţinând că „nu mai poţi să stai tot timpul să te bazezi pe faptul că dai bani la primari de comune şi ei scot nişte oameni în vârstă la vot şi acelea sunt voturile de stânga”.
Duminica, 10.11.2019, 21:41Un orăşel din statul american Vermont şi-a ales ca primar o capră! Se numeşte Lincoln şi a câştigat un scrutin dificil, la care s-au înscris mai multe animale. A fost, de fapt, doar un vot simbolic. Electoratul a fost format din copii, pentru...
Sambata, 09.03.2019, 09:00Unii pot fi trecuţi la categoria pretendenţi exotici, alţii sunt consideraţi simpli pioni şi cei mai mulţi îşi asumă candidatura pentru a deveni cunoscuţi
Joi, 30.10.2014, 19:36Toata lumea priveste spre Statele Unite, acolo unde americanii decid, la finalul unui maraton de 18 ore, cine va deveni cel mai puternic om al planetei. Votul va pune capat unei curse epuizante care a inceput cu aproape doi ani in urma si a costat aproape 6 miliarde de dolari. A fost una dintre cele mai scumpe campanii din istorie ce a pus in oglinda nu numai doua partide ci doua viziuni diferite despre America
Marti, 06.11.2012, 14:13Secretarul general al UDMR, Peter Kovacs, a postat pe site-ul formatiunii si pe blogul sau un text intitulat "Nu-i asa ca v-am spus?!", in care sustine ca UDMR a cerut de mai multe ori electoratului sa nu il sprijine pe Traian Basescu. In context, Peter Kovacs face referire la protestele care au loc in aceste zile in strada.
Vineri, 20.01.2012, 00:00Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat ieri ca se impune revenirea la votul pe liste pentru Parlament, deoarece votul uninominal i-a favorizat "pe cei cu parale".
Joi, 25.08.2011, 00:00Trei candidati cu acelasi nume - Ion Bodrug - candideaza pe 5 iunie pentru functia de primar al comunei Condratesti, din Republica Moldova, iar alegatorii fac apel ca in buletinele de vot sa fie incluse si poreclele celor trei.
Marti, 24.05.2011, 00:00Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES), daca duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru functia de presedinte al tarii, Crin Antonescu ar obtine 41% dintre voturile alegatorilor, Victor Ponta - 15%, in timp ce Traian Basescu ar avea doar 13%.
Luni, 07.02.2011, 00:00Conflictul dintre prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu si europarlamentarul Cristian Preda este departe de a fi incheiat. Ultimul episod s-a derulat in direct la Antena 3, unde Videanu l-a acuzat pe Preda ca nu este constient de problemele interne ale partidului. In replica, Preda sustine ca mai multi lideri ai partidului, printre care si Videanu, sunt total nepregatiti pentru confruntarile electorale din 2012.
Marti, 20.07.2010, 00:00Englezii satui de plitica pot vota la alegerile parlamentare partidul.Traznitilor! in ciuda numelui neobisnuit, este vorba de o formatiune politica in toata regula, cu 45 de candidati la alegerile din 6 mai. Liderii partidului isi fac campanie pedaland...
Sambata, 01.05.2010, 16:20