Alexandrina și Gabriel au părăsit competiția cu capul sus, fără a da fâu liber emoțiilor produse de eliminare
"Comandantul" din juriul X Factor a scăpat de grija deciziilor dureroase și se ține de glume în pauzele de publicitate
Partenera lui Florin Ristei a avut o vestimentație extrem de sexy, dar care a făcut-o să tremure de frig
Preferatul domnișoarelor este încrezător că va merge în finala celui de-al treilea sezon de X Factor
Roșcatul de la X Factor a rămas impresionat de ușurința cu care fosta participantă la Eurovision cântă
Toți concurenții sunt gata pentru bătălia la finele căreia se vor decide cei patru finaliști ai celui de-al treilea sezon X Factor
Bogdănel e frumușel. Copilul lui Bittman. Zuckerberg, cum îi spun colegii de clasă. Oricum ar fi alintat, este unul dintre semifinaliști
Ochi verzi. 1.80 cm. Zâmbet cuceritor. Sau Făt-Frumos de la X Factor. El e Ristei. L-ai scoate la un ceai de tei?
Vineri, 13.12.2013, 11:06
Delia Matache, partea feminină din juriul "X Factor", a adoptat la unul dintre concertele sale o costumație foarte interesantă, o rochie albă superbă, asortată cu niște sandale pe măsură.
Despre Ristei, numai de bine. Arată într-un fel, are o voce de aur și e ascultat de fiecare dată cu mare drag de public
A treia Gală LIVE X Factor a fost marcată de recitalul spectaculos al Deliei Matache! Jurata a cântat și încântat audiența cu trei melodii proprii, de la cea mai recentă, "Doar pentru tine", până la piesa care a consacrat-o... "Vino la mine"!
Fiecare concurent vrea să atragă susținători cât mai mulți pentru semifinală. Și, se promovează fiecare cum știe mai bine
Ce au în comun muzica, sportul şi afacerile cu bucătăria? Răspunsul e simplu. Pasiunea. Au demnostrat-o cinci vedete care au gătit aseară la o gală culinară organizată de un hotel din Capitală
Marti, 10.12.2013, 16:29
Bogdan Bratiș e "în campanie electorală". Se pregătește pentru semifinala X Factor, de duminică
A trecut de două dueluri, însă la al treilea, nu și-a mai ascuțit spada cum trebuia și... a dat-o în bară. Adică a plecat acasă. Oana Muntean este însă fericită pentru că a trăit o experință ce i-a marcat destinul. O spune chiar ea!
Marti, 10.12.2013, 13:18
A trecut de două dueluri, însă la al treilea, nu și-a mai ascuțit spada cum trebuia și... a dat-o în bară. Adică a plecat acasă. Oana Muntean este însă fericită pentru că a trăit o experință ce i-a marcat destinul. O spune chiar ea!
Ne mai desparte doar o singură Gală până la marea FINALĂ X Factor. Concurenții s-au "călit" deja, iar cei care au rămas în concurs sunt cei mai buni dintre cei mai buni
Femeile din inima lui Ştefan Bănică junior şi-au dat întâlnire aseară, la o gală cu stil. Actuala iubită, Lavinia Pârva, a zâmbit toată seara şi a făcut senzaţie într-o rochie sexy şi elegantă.
Joi, 05.12.2013, 19:26
Noul şef al Ligii, Gino Iorgulescu, s-a făcut de râs la Gala Fotbalului Românesc. I-a greşit numele lui Bourceanu. După şeful Ligii, căpitanul Stelei e un fost deputat. Bourceanu a făcut show la Gală.
Miercuri, 04.12.2013, 16:40
Emisiunea "Mireasă pentru fiul meu" a obţinut premiul pentru cel mai bun reality-show la Gala TV Mania!
Florin Ristei este un diamant. Șlefuit de mentorul său, Delia. Impresionează de fiecare dată când intră pe scenă, atât prin voce, cât și prin ținută și atitudine
Controversat. Este cuvântul ce-l definește cel mai bine pe Paolo Lagana, macaronarul care ne-a arătat că are curaj să-și asume sexualitatea
Mațaev ne-a adus Vama Veche pe scena X Factor, la ultima Gală Live. A apărut cu un look "sauvage" și ne-a mângâiat urechile, cu vocea sa greoaie, dar sensibilă
Avem o ecuație simplă, fără nicio necunoscută. O voce care sună într-un fel și o chitară. Rezultatul? O super melodie...
Procurorul şef de la secţia DNA, care s-a ocupat de dosarul Gala Bute, cere refacerea cercetării şi urmărirea penală a fostului ministru al Economiei, Ion Ariton, dar şi a altor funcţionari din ministerul Dezvoltării, care s-au ocupat de...
Marti, 03.12.2013, 07:33
Florin Ristei are cam tot ce îi trebuie: voce, atitudine și arată bine, bine. Asta deja știe toată lumea. Acum, să vă întrebăm: ce credeți că-l face diferit?
Alex Mațaev este rockerul de la X Factor. Nu pare, dar e un suflet sensibil, iar în rândul domnișoarelor are un succes la puterea... X, ca să vorbim în termenii show-ului
A avut noroc la puterea X. A doua Gală Live l-a transformat pe Ioan Cuibus în marele câștigător al unui iPhone 5s Gold
În pofida faptului că a trecut cu bine de cea dintâi luptă din războiul X Factor, concurentul din Padova e neliniştit. Şi nu coşmarele îi fură somnul. Nici măcar cele cu Cheloo. Are un motiv mai serios pentru care nu doarme...
Gala "Mireasă pentru fiul meu" ce va putea fi urmărită în aceastã seară de la ora 20:30, la Antena 1, va fi una de neuitat atât pentru telespectatorii emisiunii, cât şi pentru concurenţi. Dacă până acum, în cadrul galelor se discutau cele mai importante subiecte ale săptămânii, începând din această seară se schimbă regulile.
Marti, 26.11.2013, 12:07
Dalma Kovacs ştie ce înseamnă să concurezi într-un show televizat, dar a testat şi experiența X Factor. Artista a participat la prima Gală Live din acest sezon şi a avut locuri chiar lângă cei trei juraţi
Bună seara. Numărăm minutele, secundele până când prima GALĂ LIVE X Factor va trece de micul ecran și va intra în casele dumneavoastră.
Nadia Comăneci s-a întors la clubul sportiv care a transformat-o într-o legendă vie a sportului. La 40 de ani de activitate, Clubul Municipal Oneşti a organizat o gală aniversară cu invitaţi de seamă.
Vineri, 22.11.2013, 07:54
Luminiţa Anghel vorbeşte la Neatza despre ediţia a 3-a a Galei Ovo Music.
Messi a atras toate privirile la gala de decernare a Ghetei de Aur. A purtat sacou înflorat! Xavi, Puyol, Pique şi Fabregas au râs în hohote. Messi e accidentat şi va reveni abia la anul.
Joi, 21.11.2013, 07:54
Vă propunem o seară de muzică uşoară românească aşa cum ştiu marii artişti de la noi să ne ofere.
Miercuri, 20.11.2013, 17:38
Ruxandra Tomulesei se apropie cu pași mari, mari de majorat. Are 17 ani, este din Hârlău și cântă de când se știe
Oana Muntean. Alex Mațaev. Florin Ristei. Paolo Lagana. Dumitru Botnaru. Egal echipa Deliei. Cu mult X Factor
Carmen Trandafir a venit la Neatza şi a vorbit despre viitoarele ei proiecte artistice.
"Nu-mi este frică de el, ştiu că sunt mai bun", spune Johny Hendricks înaintea luptei la finalul căreia poate intra în istoria UFC-ului. Se bate cu Georges St-Pierre pentru centura categoriei semimijlocii.
Sambata, 16.11.2013, 09:18
Observatorul are cea mai bună prezentatoare. Andreea Berecleanu a primit acest premiu, aseară la gala APTR. N-a fost singura vedetă de la Antena 1 care a urcat pe scenă.
Marti, 12.11.2013, 08:48
Miley Cyrus a şocat din nou. De această dată la gala premiilor muzicale europene de la Amsterdam. Fosta vedetă Disney a dansat provocator şi apoi chiar şi-a aprins o ţigară pe scenă. Dar tot n-a câştigat cel mai râvnit premiu, pe care i l-a...
Luni, 11.11.2013, 13:42
Mircea Badea sustine ca desi Elena Udrea a fost implicata in "Gala Bute", de unde s-a descoperit ca s-au facut sponsorizari ilegale, singurul anchetat in acest caz este Rudel Obreja
Marti, 05.11.2013, 11:44
Gala premiilor muzicale Youtube a intrat in istorie! Nu doar pentru ca a fost la prima editie, ci si pentru ca a fost presarata de momente inedite. Gazdele au fost nevoite sa prezinte un premiu cu doi bebelusi in brate.
Luni, 04.11.2013, 07:17
Gala de aseara s-a lasat cu eliminarea a trei concurenti: Ramona, Gabriel si doamna Elena
Cu 69,2 la suta voturi, concurentul si mama lui au fost alesi sa paraseasca, in aceasta seara, competitia.
Marti, 29.10.2013, 23:00
Gala “Mireasa pentru fiul meu” ce va putea fi urmarita in aceasta seara de la ora 20:30, la Antena 1, va fi una de neuitat. In premiera, vor avea loc schimbari ce vor afecta sederea concurentilor in casa.
Marti, 29.10.2013, 15:27
S-a pregatit pentru Michael Bisping, dar s-a trezit ca se bate cu Lyoto Machida. Bisping trebuia sa fie adversarul lui Mark Munoz in main-eventul galei UFC Fight Night, de la Manchester. S-a accidentat insa si a fost inlocuit de brazilianul-minune,...
Joi, 24.10.2013, 07:02
Mircea Badea comenteaza in stilul sau caracteristic declaratia lui Rudel Obreja, fostul presedinte al Federatiei de Box.
Marti, 15.10.2013, 11:21
Monica Gabor a pasit aseara pe acelasi covor rosu cu cateva dintre cele mai cunoscute vedete americane
Luni, 14.10.2013, 20:56