Antena Căutare

Articole despre indepartare

Jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea mai multor urşi în Băile Tuşnad; o ursoaică cu trei pui a intrat într-un magazin din staţiune

Jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea mai multor urşi în Băile Tuşnad; o ursoaică cu trei pui a intrat într-un magazin din staţiune

Mai mulţi urşi au fost semnalaţi în numai câteva ore în Băile Tuşnad, fiind necesară intervenţia jandarmilor pentru îndepărtarea acestora. O ursoaică cu pui a intrat într-un magazin din staţiune, iar alţi urşi au fost văzuţi lângă o ghenă şi la uşa garajului unui localnic.

Luni, 15.06.2020, 10:17
Intervenţii ale pompierilor pentru îndepărtarea unor zăpoare, în judeţele Harghita, Bistriţa-Năsăud şi Cluj

Intervenţii ale pompierilor pentru îndepărtarea unor zăpoare, în judeţele Harghita, Bistriţa-Năsăud şi Cluj

Pompierii au intervenit pentru a îndepărta zăpoare formate pe pâraie şi râuri din judeţele Harghita, Bistriţa-Năsăud şi Cluj, precum şi pentru îndepărtarea unor copaci şi elemente de construcţie căzuţi din cauza vântului, în Teleorman şi Olt. Totodată, angajaţii MAI sunt mobilizaţi pentru a interveni în caz de nevoie în cele 11 judeţe unde sunt în vigoare coduri portocaliu şi galben de inundaţii.

Marti, 04.02.2020, 10:36
Harghita: Jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea unui urs din municipiul Gheorgheni

Harghita: Jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea unui urs din municipiul Gheorgheni

Jandarmii au intervenit marţi dimineaţă pentru îndepărtarea unui urs din municipiul Gheorgheni, animalul fiind văzut mai întâi lângă o benzinărie de la marginea localităţii, după care a fost observat pe o stradă. După îndepărtarea ursului, jandarmii au mai rămas în zonă pentru a se asigura că animalul nu revine.

Marti, 28.01.2020, 08:20
PNL cere BEC să oblige PSD să îndepărteze materiale de propagandă electorală care conţin informaţii "vădit false şi defăimătoare" la adresa lui Klaus Iohannis şi a partidului

PNL cere BEC să oblige PSD să îndepărteze materiale de propagandă electorală care conţin informaţii "vădit false şi defăimătoare" la adresa lui Klaus Iohannis şi a partidului

PNL a sesizat Biroul Electoral Central (BEC) pentru a obliga PSD să îndepărteze "de urgenţă" materialele de propagandă electorale contrare atât ordinii de drept, cât şi moralităţii şi bunului simţ. "Somăm PSD să nu mai distribuie cetăţenilor români broşurile care conţin informaţii vădit false şi defăimătoare la adresa lui Klaus Iohannis şi a Partidului Naţional Liberal", spun reprezentanţii PNL, care mai cer PSD să respecte legea şi deciziile BEC, ţinând cont că aceste materiale de propagandă au continuat să fie distribuite chiar şi după ce au fost interzise printr-o decizie a Biroului Electoral Judeţean Buzău.

Luni, 18.11.2019, 18:00
VIDEO! Ce au gasit oamenii de stiinta in capul unei mumii dupa 2.400 de ani

VIDEO! Ce au gasit oamenii de stiinta in capul unei mumii dupa 2.400 de ani

O unealta folosita in antichitate pentru indepartarea creierului in timpul procesului de imbalsamare a fost gasita de catre o echipa de oameni de stiinta in craniul unei mumii. Obiectul, lung de 7.5 centimetri, se afla in craniul unei femei de 40 de ani care a trait in urma cu 2.400 de ani.

Luni, 17.12.2012, 15:19
Scapa de tatuajul permanent intr-o singura zi!

Scapa de tatuajul permanent intr-o singura zi!

O noua tehnologie ar putea sa inlocuiasca vechea metoda de indepartarea a tatuajelor, facilitand semnificativ procedura.

Joi, 19.04.2012, 00:00
Remove - aplicatia pentru iPhone care indeparteaza toate elementele nedorite din poze

Remove - aplicatia pentru iPhone care indeparteaza toate elementele nedorite din poze

"Remove", o noua aplicatie pentru iPhone, permite utilizatorilor sa stearga din fotografii elementele nedorite, fara ca acestia sa mai fie nevoiti sa foloseasca un program de editare foto.

Miercuri, 15.02.2012, 00:00
Cum se indeparteaza tatuajele

Cum se indeparteaza tatuajele

Tatuajele sunt relativ simplu de aplicat, dar cu certitudine sunt mult mai greu de indepartat. Potrivit unui studiu, 24% dintre persoanele intre 18 si 50 de ani sunt posesoare ale unui tatuaj, dar 17% dintre acestea iau in calcul sa renunte la el. Pentru a scapa de un tatuaj exista trei solutii: interventia chirurgicala, dermabrazia si tratamentul cu laser. In toate cazurile, aceste operatii vor fi realizate exclusiv de un dermatolog sau un chirurg estetician.

Joi, 19.05.2011, 00:00
VIDEO! Secretul unui ten perfect

VIDEO! Secretul unui ten perfect

In goana dupa chipul perfect incercati tot felul de creme si tratamente de ultima generatie. Prin ce metoda puteti curata eficient si bland pielea de la nivelul fetei, aflati mai jos.

Joi, 24.03.2011, 00:00
Adrian Mititelu l-a indepartat pe Victor Piturca de la Craiova!

Adrian Mititelu l-a indepartat pe Victor Piturca de la Craiova!

Consiliul de Administratie al Universitatii Craiova, intrunit marti seara, a decis suspendarea pe o perioada nedeterminata a contractului de munca al antrenorului Victor Piturca si a stafului tehnic al acestuia

Miercuri, 12.01.2011, 00:00
Tatuajele se sterg cu laser

Tatuajele se sterg cu laser

Au fost poate atractive in tinerete, dar vine o vreme cand tatuajele nu mai sunt agreate.

Joi, 12.08.2010, 00:00

Ultimele știri

x