Deși este incriminată de lege, în România tortura s-a prescris în ochii justiției române.
Sambata, 21.09.2013, 19:52
România are, în acest moment, peste 30 de torţionari care-şi trăiesc viaţa liniştiţi, cu pensii uriaşe. Până acum, doar doi dintre ei au fost daţi pe mâna justiţiei. Alexandru Vişinescu şi Ion Ficior sunt două nume la auzul cărora...
Vineri, 20.09.2013, 10:37
"După ce s-a informat de dosarul ICA-Telepatia şi a aflat că în acest dosar nu sunt niciun fel de probe directe sau indirecte, mărturii, declaraţii ale martorilor, indicii materiale – deci NIMIC- împotriva mea, Băsescu încearcă o nouă...
Luni, 16.09.2013, 16:23
Are dreptate presa cand ii cere lui Basescu Traian : « Jos mainile de pe justitie »
Luni, 16.09.2013, 15:12
Traian Băsescu dă ordine justiţiei. Şeful statului a afirmat despre Dan Voiculescu că ar fi un infractor, în condiţiile în care acesta nu este condamnat în vreun dosar. Culmea, Băsescu a făcut această afirmaţie într-un discurs în care se...
Luni, 16.09.2013, 12:38
Ministrul liberal al Economiei, Varujan Vosganian, a fost invitatul Oanei Stancu, sâmbătă, la emisiunea "Exces de Putere". "Parchetul a făcut un referat. Naţiunea română trebuie să ştie că în acest moment eu nu am nicio calitate în...
Sambata, 14.09.2013, 19:42
Mircea Badea vorbeste despre proiectul de lege privind de Rosia Montana.
Vineri, 06.09.2013, 11:44
Alexandru Mihalcea, fost deţinut politic, nu crede că torţionarul Alexandru Vişinescu va fi condamnat, pe motiv că justiţia a pierdut "noţiunea binelui". Deţinutul politic şi scriitorul Alexandru Mihalcea a făcut aceste declaraţii marţi, la...
Marti, 03.09.2013, 19:11
Becali a parasit celula de la Jilava pentru cateva ore. A mers la palatul. de justitie sa afle daca ramane cu sporul de sase luni primit dupa contopirea pedepselor primite.
Marti, 03.09.2013, 13:24
Justitia din Pakistan a devenit mobila. Un autocar in care a fost improvizata o sala de judecata circula in provincia Khyber Pakhtunkwa si gazduieste procese rapide, relateaza Al Arabiya.
Vineri, 30.08.2013, 11:10
Radu Tudor a vorbit în cadrul emisiunii "Punctul de Întâlnire", despre protectorii lui Traian Băsescu, şefii Parchetelor. Cine sunt ei, vă spune Oana Stancu, realizatoarea emisiunii "Exces de Putere".
Duminica, 25.08.2013, 20:56
Procesul lui Iisus este readus in fata justitiei. In sens propriu. Un kenian vrea sa ii faca dreptate Mantuitorului.
Luni, 05.08.2013, 19:45
Fostul ministru al Educaţiei, despre justiţia din România
Joi, 18.07.2013, 17:32
Preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate este invitatul lui Mihai Gâdea la "Sinteza Zilei" pentru a oferi detalii despre problemele de la CNAS.
Marti, 16.07.2013, 22:48
Mircea Badea crede ca cei care nu-l plac pe Basescu capata, mai devreme sau mai tarziu, dosar penal.
Marti, 16.07.2013, 11:03
Mihai Gâdea a prezentat la "Sinteza Zilei", ancheta difuzată în cadrul emisiunii "Exces de Putere" , despre casa de lux a Ancăi Boagiu. Fostul ministru al Transporturilor a făcut o achiziţie care ridică multe semne de întrebare.
Luni, 15.07.2013, 22:46
"Asistăm la o dictatură tot mai exstinsă şi tot mai consolidată a procuraturii. O implicare tot mai nefericită în viaţa ţării dincolo de prerogativele ei, ca instituţie. Asta e problema", a spus avocatul Sergiu Andon.
Joi, 11.07.2013, 19:24
Invitată în cadrul emisiunii "La Ordinea Zilei", jurnalistul Adina Anghelescu spune că sistemul judiciar este un sistem "deformat".
Vineri, 05.07.2013, 20:21
Procurorul a administrat acest dosar cum a crezut de cuviinţă, a afirmat ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, comentând astfel scandalul privind fraudarea examenului de bacalaureat iscat, vineri, la Liceul Bolintineanu din Capitală, unde...
Vineri, 05.07.2013, 13:53
Sorin Alexandrescu, directorul Antenei 1 va fi eliberat, astazi, din arestul preventiv. Decizia a fost luata de Tribunalul Bucuresti.
Joi, 06.06.2013, 16:22
Bogdan Vlad, avocatul lui Gigi Becali, a comentat decizia pe care Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a luat-o, marti, in cazul Valiza si a prezentat modul in care clientul sau poate scapa de inchisoare la Curtea Europeana a Drepturilor Omului...
Miercuri, 05.06.2013, 19:15
Dan Voiculescu a anuntat ca va raspunde in justitie celor care l-au denigrat pe el, familia lui si trustul Intact. Intr-o postare pe blogul personal, presedintele fondator al Partidului Conservator scrie ca plecarea sa din tara pentru cateva zile nu...
Luni, 03.06.2013, 07:32
Cazul Sorin Alexandrescu – nu intru pe fond, astept o decizie rapida si obiectiva a judecatorilor. Dar, pana acum, acest caz are toate datele unui abuz:
Vineri, 31.05.2013, 15:02
Invitat de Cristi Brancu la "Agentul VIP", Mugur Mihaescu a comentat dorinta Oanei Zavoranu de a intenta trei noi procese fostului ei sot, Pepe.
Joi, 30.05.2013, 16:33
Gigi Becali a iesit astazi din inchisoare. Doar pentru cateva ore insa si doar pentru a fi audiat in "Dosarul Valiza". Vorbim despre un proces care i-ar putea aduce o dubla lovitura finantatorului Stelei
Luni, 27.05.2013, 13:16
Afla aici de ce Mircea Badea este de parere ca justitia a fost sluga lui Traian Basescu!
Miercuri, 22.05.2013, 11:34
Mircea Badea comenteaza in stilul sau caracteristic subiectul din ziar cu noul caz de promovare "cu cantec" la instanta suprema, care tulbura apele independentei Justitiei
Marti, 21.05.2013, 11:55
La Inalta Curte de Casatie si Justitie se va auzi fluierul de final. Completul de 5 judecatori va decide daca Becali va juca in libertate sau in inchisoare.
Luni, 20.05.2013, 13:12
Proces cu. microbisti la usa! Se intampla la aceasta ora la Inalta Curte de Casatie si Justitie unde, au promis judecatorii, ar fi ultimul termen in dosarul transferurilor.
Vineri, 17.05.2013, 13:21
Zi tensionata la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Adrian Nastase s-a intors in fata Instantei care l-a trimis la inchisoare. De data aceasta, s-a judecat recursul in dosarul Zambaccian.
Luni, 13.05.2013, 13:30
Procesul maraton al greilor din fotbal se joaca in prelungiri. Dincolo de decizia judecatorilor, patronii din fotbal au marcat asazi un punct in deplasare. Copos si Borcea au spus ca ei au adus profit cluburilor. Si, mai mult decat atat, ca au...
Joi, 09.05.2013, 19:21
Marea finala in Dosarul Transferurilor se joaca astazi la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Cei 8 grei din fotbal, acuzati ca au prejudiciat statul roman cu peste un milion de dolari, sunt audiati din nou dupa ce DNA a cerut inasprirea si chiar...
Joi, 09.05.2013, 16:28
Marea finala in Dosarul Transferurilor se joaca astazi la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Cei 8 grei din fotbal, acuzati ca au prejudiciat statul roman cu peste un milion de dolari, sunt audiati din nou dupa ce DNA a cerut inasprirea si chiar...
Joi, 09.05.2013, 13:23
Nemultumit de justitia din Piatra Neamt, un barbat a vrut sa se faca cat mai bine auzit. Cu doua pancarte, inscriptionate cu lozinci, legate de el si cu o portavoce in mana, omul s-a urcat pe stalpul de nocturna a stadionului din oras.
Joi, 09.05.2013, 07:26
Mircea Badea vorbeste despre procesul cu Horia Georgescu, seful ANI.
Miercuri, 24.04.2013, 11:44
Oana Stancu a prezentat în cadrul emisiunii Exces de Putere câteva dovezi prin care arată că premierul Victor Ponta este rudă cu noul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc.
Sambata, 13.04.2013, 19:35
Gigi Becali a facut spectacol la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Prezent la procesul in care este acuzat de complicitate la abuz in serviciu, acesta a sustinut ca Satana a vorbit prin gura deputatului Remus Cernea.
Marti, 09.04.2013, 13:05
Mircea Badea vorbeste despre justitie, dar dezvaluie si ca parasi tara pentru o saptamana.
Vineri, 05.04.2013, 12:00
Mircea Badea nu intelege de ce Kovesi a fost ales de Ponta pentru sefia DNA.
Vineri, 05.04.2013, 11:49
Costin Georgescu, fost director al Serviciului Român de Informaţii a fost invitat în cadrul emisiunii "Subiectiv", unde a vorbit despre situaţia din Justiţia din România, despre care a spus că "ar trebui depolitizată complet."
Miercuri, 03.04.2013, 21:12
Mircea Badea vorbeste despre Morar si Kovesi si despre justitia din Romania.
Miercuri, 03.04.2013, 11:30
În cadrul emisiunii "Q&A", Alessandra Stoicesu, împreună cu invitații au discutat pe larg despre decursul lucrurilor de a o numi din nou pe Laura Codrața Kovesi la cârma DNA. Cine își dorește acest lucru și cui ăi folosește?
Sambata, 30.03.2013, 21:41
Premierul Victor Ponta va fi, de maine, ministrul intrerimar al Justitiei. Mona Pivniceru a acceptat sa fie nominalizata judecator la Curtea Constitutionala.
Marti, 26.03.2013, 16:26
Cu Dumnezeu inainte si cu.valiza in mana. Dupa ce a facut o vizita la Inalta Curte, Gigi Becali a dat fuga la biserica sa se roage, in zi de sarbatoare. Are nevoie de ajutor divin. Celebra valiza din la fel de celebrul dosar ar putea sa-l bage la...
Luni, 25.03.2013, 19:15
Becali s-a intors din nou azi pe terenul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Procurorii spun in continuare ca ei au probe care sa duca la condamnarea lui in dosarul "valiza".
Luni, 25.03.2013, 13:18
Mircea Badea a comentat in stilul caracteristic prestatia pe care a avut-o presedintele Traian Basescu la Palatul Parlamentului, atunci cand a sustinut conferinta de presa.
Vineri, 22.03.2013, 11:26
Președintele Traian Băsescu a oferit declarații de presă, joi, de la Palatul Cotroceni. Se pare că șeful statului nu scapă nicio ocazie să atace postul de teviziune Antena 3. Acesta a evitat răspunsul jurnalistului care face parte din trustul...
Joi, 21.03.2013, 19:22
După ce a declarat că este atrasă de ideea de a deveni judecător la Curtea Constituţională, Mona Pivniceru a fost întrebată ce ar determina-o să rămână în fruntea ministerului Justiţiei
Miercuri, 13.03.2013, 09:04
Decizia cu privire la aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen a fost amanata de ministrii europeni de Interne si Justitie. Iar Franta neaga ca s-ar fi opus aderarii Romaniei la spatiul de liber schimb dupa ce ieri aparusera zvonuri in acest...
Joi, 07.03.2013, 16:54
Judecătorul CEDO Corneliu Bîrsan a rupt tăcerea, marţi seara, la Sinteza zilei, într-o intervenţie directă de la Strassborug. Magistratul european Corneliu Bîrsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, vorbeşte...
Marti, 05.03.2013, 23:13